Oameni de seamă. Madame de Pompadour, cea mai cunoscută amantă din istoria Franţei

Oameni de seamă. Madame de Pompadour, cea mai cunoscută amantă din istoria Franţei
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Jeanne Antoinette Poisson, cunoscută sub numele de Madame de Pompadour, s-a născut pe 29 decembrie 1721, la Paris. A fost educată pentru a ajunge soția unui om bogat. A învățat să cânte la clavecin, să danseze, să cânte, să picteze și să recite piese întregi de teatru. În acea perioadă, cei bogați erau interesați de artă și literatură și se așteptau ca soțiile lor să le împărtășească pasiunile.

Una dintre femeile care au influențat Franța secolului al XVIII-lea, Marchiza de Pompadour a fost cea mai cunoscută amantă a regelui francez Ludovic al XV-lea și o susținătoare notabilă a literaturii și artelor. A reușit să atragă atenția regelui fiind nu doar frumoasă, ci și inteligentă, rafinată şi elegantă, astfel că a devenit la numai 19 ani metresa și sfătuitoarea lui Ludovic al XV-lea. Istoricii de mai târziu au ajuns la concluzia că avea o influență totală asupra regelui.

Colaborarea sa cu regele a avut loc pe două planuri, artistic și politic. Partea artistică a fost un mare succes, Parisul devenind capitala culturii în Europa. Prin intermediul ei, fratele său a devenit director al clădirilor regelui şi împreună au plănuit construcția Școlii Militare, a Pieței Ludovic al XV-lea (acum Place de la Concorde), a palatelor Elysée și Micul Trianon, dar și a multor alte palate, pavilioane și case de vară. Regele și amanta sa au patronat toate formele de artă, iar cei mai importanţi pictori, sculptori și meșteșugari ai vremii lucrau sub supraveghere regală. A influenţat politica externă a Franței, dar și conducerea armatei, prin planificarea unor strategii militare.

Cei 20 de ani în care Madame de Pompadour s-a aflat în graţiile regelui au reprezentat apogeul bunului gust în Franța. Ca protectoare a majorității autorilor și editorilor Enciclopediei, a dorit să facă şi pentru literatură ceea ce realizase pentru arte, dar regele nu avea interese literare și îi detesta pe intelectualii cunoscuţi.

Madame de Pompadour a încetat din viață pe 15 aprilie 1764, la Versailles, bolnavă de tuberculoză.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 475 ori Ultima modificare Joi, 28 Decembrie 2023 11:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.