Oameni de seamă. James Joyce, scriitor de top al secolului al XX-lea

Oameni de seamă. James Joyce, scriitor de top al secolului al XX-lea
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Prozatorul irlandez James Joyce s-a născut pe 2 februarie 1882, într-o suburbie a oraşului Dublin. De mic copil, a dat dovadă de un apetit deosebit pentru literatură, timpul său fiind acordat, în mare măsură, operelor lui Dante, Aristotel şi Toma de Aquino.

A studiat la colegiile iezuite Clongowes Wood College şi Belvedere College. A urmat apoi University College Dublin, unde a studiat limbile moderne. În 1904, a publicat primele nuvele în revista "Irish Homestead". Anii următori vor fi marcați de peregrinări prin Europa, la Trieste, Paris, Roma şi Zurich, predând engleza.

Nu a renunţat însă să scrie, iar în 1914 a publicat prima carte, "Oameni din Dublin", o colecţie de 15 nuvele, la care lucra încă din 1904. În acelaşi an, a început să publice în revista "The Egoist" şi a apărut primul său roman, "Portret al artistului în tinerețe", lucrare elogiată de poetul Ezra Pound pentru stilul neconvenţional. Tot în 1914 a scris şi singura sa piesă, "Exilați". După succesul acestora, Joyce a luat în considerare mult mai serios romanul pe care începuse să-l schiţeze încă din 1907, "Ulise" (publicat abia în 1922), o repovestire modernă a "Odiseei" lui Homer, care se distinge prin folosirea monologului interior. În viziunea lui T.S. Eliot şi a lui Hemingway, "Ulise" este o operă de geniu, o adevărată enciclopedie a tehnicilor literare, construită în jurul unui mit clasic. Deși, la scurt timp după publicare, cartea a fost interzisă timp de câţiva ani, considerându-se că abundă în elemente de obscenitate, "Ulise" a rămas unul dintre cele mai apreciate romane din literatura modernă.

Ultimul său roman, "Veghea lui Finnegan", publicat în 1939, este una dintre cele mai încifrate creații literare scrise vreodată, unde sensul se ascunde cu obstinație în spatele cuvintelor portmanteau, al importurilor lingvistice din zeci de limbi străine și al unei idioglosii simulate. A scris și două volume de poezii: "Muzică de cameră" și "Poezii de doi bani fiecare".

James Joyce a fost un maestru al tehnicilor literare și a perfecționat mai ales monologul interior (fluxul conştiinţei) și muzicalitatea prozei. Opera lui a influențat autori ca Samuel Beckett (care i-a fost discipol), William Faulkner, Eugene O’Neill, Jorge Luis Borges sau Umberto Eco.

S-a stins din viață pe 13 ianuarie 1941, la Zurich, unde primise azil împreună cu familia.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 363 ori Ultima modificare Joi, 01 Februarie 2024 23:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.