Oameni de seamă. Ella Fitzgerald, ”prima doamnă a muzicii”

Oameni de seamă. Ella Fitzgerald, ”prima doamnă a muzicii”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Celebra cântăreață de jazz Ella Jane Fitzgerald s-a născut pe 25 aprilie 1917, la Newport News, Virginia, SUA.

A devenit celebră graţie vocii sale remarcabile, foarte flexibilă şi clară, dar şi datorită abilităţii sale remarcabile de a improviza. Aceste calităţi i-au permis să interpreteze balade, jazz, ba chiar să imite orice instrument al unei orchestre. Muzica sa s-a adresat tuturor păturilor sociale, tuturor religiilor şi naţionalităţilor, iar recompensele au fost pe măsură: 13 premii Grammy şi vânzări de peste 40 milioane de dolari.

Copilăria i-a fost marcată de dificultăţi financiare, dar şi de jocurile de baseball din cartier, de dansurile şi cântecele interpretate alături de prieteni. În timpul copilăriei, visa să devină dansatoare, dar a început să cânte la sfatul prietenilor. A debutat la vârsta 17 ani, în 1934, la "Apollo" Theater din Harlem, New York. A fost remarcată de Bardu Ali, din formaţia artistului Chick Webb, care a angajat-o în orchestra lui, în 1935. Ella Fitzgerald a început să cânte în mod regulat cu "Webb's Orchestra" din 1935, la Harlem's Savoy Ballroom.

În 1936, a realizat prima înregistrare, "Love and Kisses", la Casa Decca, piesă fără succes notabil.

În 1938, a înregistrat o variantă a unui cântec de leagăn, "A-Tisket-A-Tasket", iar albumul cu această piesă a înregistrat un milion de exemplare vândute şi a rămas pe primul loc în topurile muzicale ale vremii timp de mai multe săptămâni.

A lucrat cu cei mai importanţi muzicieni şi cele mai importante orchestre, de la Duke Ellington, Count Basie şi Nat King Cole, până la Frank Sinatra, Dizzy Gillespie şi Benny Goodman.

A cântat peste tot în lume, iar publicul său a fost la fel de divers precum capacităţile sale interpretative. A fost una dintre cele mai iubite şi apreciate artiste din lume.

Alături de Billie Holiday şi Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald a contribuit la dezvoltarea stilului vocal interpretativ modern în muzica de jazz. Colaborarea ei cu Louis Armstrong şi Count Basie, precum şi numeroasele turnee din cadrul seriei "Jazz At The Philharmonic" au făcut-o cunoscută în lumea întreagă.

Legendare au rămas aparițiile ei alături de trompetistul Louis Armstrong, în concerte sau în opera "Porgy and Bess" de George Gershwin, în care interpreta cu deosebită sensibilitate faimoasa arie "Summertime". Ca actriță și cântăreață, a apărut în filmele muzicale "Pete Kelly's Blues" (1955), "St. Louis Blues" (1958), "Let No Man Write My Epitaph".

A încetat din viață pe 15 iunie 1996, în Beverly Hills, California.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 330 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2024 12:42

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro