Har 2014 Rose Dagon Clan
Dacă vă uitaţi la etichetă, să ştiţi că "sirenul" lumbersexual, între noi fie vorba, replică a unui basorelief din muzeul Luvru, este unul dintre zeii bătrâni, antici, ai pământului, apei, recoltei, ploii etc, astăzi căzuţi în desuetudine, mai ales după apariţia religiilor semite şi distrus definitiv, după Hristos, de Dumnezeul nostru gelos.
De altfel, templul dărâmat de Samson în povestirea din Vechiul Testament era al lui Dagon, zeu şi al filistinilor. Dar să trecem mai departe, până la urmă e doar o etichetă de vin, decorativă, adevărat, şi nu un tratat de istoria religiilor, deşi ar fi interesant de ştiut care e legătura dintre Babilon şi Urlaţi.
Producerea acestui DOC Dealu Mare pare epopeică. Pe contraetichetă aflăm că e produs de Halewood, îmbuteliat la Rovit, pentru o firmă din Bucureşti în spatele căreia se află pasionatul Mihnea Vasilache, iar de moşit mustul a făcut-o un oenolog olandezo-francez, şcolit în Australia, care de câţiva ani produce vinuri din struguri cumpăraţi în Burgundia. Vinuri din apelaţii legendare, scumpe şi după jancisrobinson.com şi alţii, foarte, foarte bune.
Dagon Winery este în proces de replantare pe aproximativ şase hectare şi în plus au în arendă 1,8 hectare cu fetească neagră de 30-40 de ani. Vinul de faţă se produce din struguri de la Finteşti, din vii de şapte ani, proprietatea lui Ştefan Ionescu (1.000 de Chipuri) într-un loc închiriat de la Halewood, însă nu are legătură cu licorile producătorului romano-britanic.
Oricum, acest rose de Dealu Mare, produs din Cabernet sauvignon şi Shiraz, există în doar 2.609 exemplare şi având în vedere apetitul recent al românilor pentru rose, dar mai ales calităţilor lichidului în sine, probabil se va termina destul de rapid.
La proba paharului Dagon Rose s-a prezentat într-o culoare cu pigment, mai degrabă un soi de rubiniu "light" decât rose-coral, o aromatică interesantă. Astfel, în funcţie de temperatură oferă fie ceva puternic parfumat, floral, fie ceva vegetal, precum verdeţuri tocate, pe lângă melanjul fructat de cireşe, căpşune, zmeură, pepene, coacăze roşii. Alcool foarte bine integrat la o temperatură nu mai mare de 10-12 grade Celsius.
În concluzie, un vin cu fibră, robust, plin şi persistent, fără a apăsa prea tare pe papile, o surpriză foarte placută, cu atât mai mare cu cât îmi pare că acest mic producător a apărut de nicăieri. Costă în jur de 40 de lei, în unele magazine specializate, winebar-uri şi restaurant – 87 de puncte.
Rose Coeur de grain 2014, Clos Mireille, Domaine Ott
Întâmplarea a făcut să desfac vinul când tocmai începea un meci de fotbal. În zilele noastre m-am vindecat de "microb", însă îmi mai îngădui câteva minute de rătăcire, din când în când. Şi când începe meciul îl văd pe Gianluigi Buffon în poartă! Măi să fie!? Mai trăieşte? Mă uit la el. E la fel! Ochi albaştri, fără riduri, păr negru, gelat. Adică când am terminat facultatea, acum 2000 de ani, Buffon tocmai se transfera de la Parma la Juventus pe o sumă record, nedepăşită nici astăzi pentru un portar. O fi băiatul lui Buffon? Sau chiar el însuşi? În fine, cam aşa e şi cu vinul rose în general, o tinereţe perpetuă, fresh şi plăcut an de an, întotdeauna proaspăt! Iar cel de zi e un vin absolut remarcabil, un rose între roseuri.
Miroase a parfum ademenitor, a piersici, mango, zmeura, coajă de portocală, dar şi a flori exotice atât de frumoase încât te-ar putea mânca, iar gustativ e atât de rotund încât ar putea fi folosit pe post de model al unei sfere perfecte. Nivelul de alcool e neobişnuit de mare pentru un rose de Provence (14 la sută alcool), însă vă conjur să-l găsiţi fie şi la temperaturi mai calde de 12 grade celsius.
Tehnic vorbind, e un blend de grenache, cinsault şi syrah, Cotes de Provence Cru Classe, unde cru-ul e Clos Mireille. Ott are posesiuni şi în alte cru-ri, dar şi în alte apelaţii învecinate, cum ar fi Bandol.
E unul din vinurile cu preţuri ciudate. La uvpz a fost 145, în rest, cineva îl vinde cu 164 lei, altcineva cu 240, în Carrefour e 200 şi un pic, ediţia 2013. Oricum, marfă de calitate - 92 de puncte.
Terra Romana Milenium Alb 2013 SERVE
Am încercat blend-ul de sauvignon, riesling de Rin şi chardonnay în aprilie, dintr-o sticlă magnum. Acum câteva zile am degustat vinul dintr-o sticlă normală, de 0,75. La acest moment nu apar diferenţe între vinuri, dar probabil, cu cât va trece vremea, ne vom găsi în faţa unei situaţii asemănătoare cu paradoxurile din filmele S.F., când călătorul din nava spaţială îmbătrâneşte mai greu decât un om de pe Pământ, din pricina deplasării cu viteze foarte mari.
Cred că peste cinci ani, dacă sticlele de vin ar fi oameni, regăsirea dintre cele două vinuri va fi atât de emoţionantă şi ciudată, încât se va putea scrie un scenariu reuşit!
Radiografia lichidului ne arată o culoare aurie moderată ca intensitate, cu uşoare tente verzui şi o coloană vertebrală dreaptă, cu tuse plăcute de baric, bine integrate în ansamblul de fruct, din care se recunosc destul de uşor piersica, pepenele galben, ananas şi pomelo, care în gust se transformă într-un grapefruit tonic bine temperat de notele dulci ale stejarului.
Temperatura de servire trebuie limitată la vreo 12 grade Celsius, dacă mă întrebaţi pe mine. Dacă aş avea un bucătar care să-mi facă ce mâncare vreau eu în funcţie de vin, i-aş comanda un pui la rotisor şi un sos de ciuperci.
Un vin cu prospeţime, cu fibră, căruia nu-i lipseşte eleganţa şi nici un potenţial de învechire mediu. Costă vreo 35 de lei, bun - 85 de puncte!
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
