ANIVERSARE/ Ştefan Buţurcă - 65

ANIVERSARE/ Ştefan Buţurcă - 65
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pictorul Ştefan Buţurcă aşează astăzi pe şevaletul său culorile pentru încă un tablou… unul  de familie, în care îi vor fi alături familia, prietenii şi toţi cei care ştiu să preţuiască artiştii, măcar în zilele sărbătoare. La cei 65 de ani împliniţi pe 9 aprilie, cu siguranţă că vor fi mulţi cei care vor împleti un buchet de alese gânduri pentru artistul aflat la o împlinită aniversare.

A absolvit în 1974 Institutul de Arte Plastice din Iaşi, la clasa unor străluciţi artişti şi profesori: Dan Hatmanu şi Francisc Bartok. Şi-a deschis prima expoziţie personală încă din anii studenţiei (1972), la Galeria de artă "Gh. Petraşcu" din Tecuci. De-a lungul anilor, a fost prezent cu peste 40 de "personale" în saloane şi galerii de artă din Iaşi, Galaţi, Suceava, Piatra Neamţ, Chişinău.

În anul 1995, a donat Muzeului de Istorie din Tecuci o selecţie de peste 16.000 de lucrări, realizate de elevi de la instituţiile şcolare unde a fost profesor, înfiinţând astfel Secţia de Artă Infantilă "Colecţia Ştefan Buţurcă". La Olimpiada de Francofonie, Artă şi Cultură din Quimper - Franţa, copiii pregătiţi de artist au obţinut multe medalii de aur, argint şi bronz, iar mentorului lor i s-au decernat Diploma şi Medalia de Onoare a olimpiadei. S-a dăruit ca dascăl la catedra unor şcoli din Ţepu, Matca şi apoi, până la pensionare, în municipiul Tecuci.

De-a lungul celor peste patru decenii de muncă în faţa şevaletului, pictorul tecucean a exersat desenul, dar şi acuarela, a realizat compoziţii istorice, natură statică, însă cea care l-a definit mai bine în arta plastică românească este pictura. A abordat cu excelenţă două domenii care l-au consacrat şi individualizat în arta plastică: portretul şi peisajul, unde critica de specialitate a subliniat calităţile sale de colorist. Multe din temele peisajelor sale poartă amprenta Nicoreştiului natal, a unora din satele apropiate şi, bineînţeles, a Tecuciului care l-a adoptat încă din primii ani de şcoală. Peste 300 de lucrări ale artistului se află în colecţii particulare din ţară şi din străinătate, dar şi în unele instituţii publice.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Bucureşti, din anul 2000. În anul 2008, i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci.

Pe marea scenă a artei tecucene s-au aprins reflectoarele şi a ieşit la aplauze un artist, Ştefan Buţurcă.

Ani mulţi şi frumoşi, Maestre!

Citit 2134 ori Ultima modificare Marți, 04 Iulie 2017 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.