Ministerul Finanțelor e îngrozit de înjurăturile de Vamă

Ministerul Finanțelor e îngrozit de înjurăturile de Vamă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

* După cum foarte bine știți, viața e nepermis de frumoasă, a fost și mică pe vremea în care mergea de-a bușilea, iar, recent, a participat la un concurs de Miss Univers intergalactic desfășurat la Milano. Previzibil, viața a ieșit pe locul 1, însă cele mai nemulțumite de această ispravă sunt niște ființe destul de umane din Italia.

Într-un cătun din țara pomenită mai sus, Italia, există o biserică. Nimic anormal. Atâta doar că, în acel sălaș, nu musai la oraș, există o scenă a nașterii lui Iisus, care prezintă două mame ale Pruncului.

Pentru că această știre a apărut în presă în a doua zi de Crăciun, fiorosul ziarist jurnalistic din România CTP va fi propus pentru canonizare. Mă rog, nu chiar caconizare, ci va fi făcut de râs de către un sobor de enoriași din cătunul italian. Aceștia, enoriașii, au anunțat că vor să facă și un pelerinaj în cinstea așa-ziselor moaște umblătoare și vorbitoare ale binecologului mistic CTP, cunoscut în mediile româno-catodice din mass-media sub denumirea de îngeraș de Cristinel Fludor Popescu Piedone. Așa să-l ajute Dr. Oetker și preacucernica-i asistentă medicală Rudotella Fitzgerald!

Există totuși o problemă, în legătură cu vestimentația de viitor sacerdot a lui CTP, dat fiind că el nu-și mai amintește cine i-a furat celebra-i geacă. Aia cu care apărea pe la emisiunile tv la care era invitat.

* Nu știu dac-ați sesizat, dar sindicaliștii din Ministerul Finanțelor, Vamă și ANAF sunt în grevă japoneză.

De ce? Din cauză că sunt cumplit de indignați și șucăriți pe Moș Crăciun, care, anul acesta, a venit cu sania trasă de yeni, un gest pe care sindicaliștii de la Vamă l-au caracterizat ca fiind de 2 bani.

* Vă vine sau nu să credeți? Pe mine nu mă miră! Mariah Carey s-a despărțit de Smiley! Mă iertați, dar nu m-am putut abține să fac și eu o speculație cu titlu de glumiță de șoubiz! De fapt, renumita cântăreață Mariah Carey s-a despărțit de dansatorul Bryan Tanaka, după şapte ani de relație.

Se adeverește, cumva, bănuiala că, într-o buna zi, pe Mariah Carey o vor ajunge blestemele melomanilor-sonsumeriști, care umblă teleleu prin supermarketuri, de Sărbători, ca să asculte olaiuantforcrismăsiziuuri și alte colinde de tip SantaClausVineÎnOraș.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1689 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.