La mulți ani cititorilor cu umor deosebit de grav!

La mulți ani cititorilor cu umor deosebit de grav!
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

* Am făcut noi ce-am făcut și, ca prin minune, am trecut în noul an. Pe roșu, cum spun polițiștii de la Rutieră, ca să avem noroc. Că așa am citit în Istoria Credințelor Populare și a Superstițiilor: de Revelion trebuie să porți cel puțin un articol vestimentar de culoare roșie, dacă vrei să ai noroc în dragoste, baftă la bani, card de cumpărături, împrumuturi nerambursabile și granturi de la Briusel. Nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost în sufletul daltoniștilor, care, de Revelion, s-au îmbrăcat după ureche.

Petarde?! Au fost multe și anul acesta. Teoretic, după atâtea petarde și bubuituri, azi ar trebui să fie a doua zi de Revelion al Animalelor de Companie. Sau măcar Revelionul Ospătarilor animalelor de companie.

* La Vaslui, Revelionul a respectat cutumele locului, și nu mă refer la componenta bahică a evenimentului. La cumpăna dintre ani, în centrul orașului Vaslui, a avut loc o bătaie tip mardeală festivă. Mai mulți păstrători ai datinilor, care umblau cu colindul, l-au bătut pe un taximetrist. "Îmi dați sau nu mai îmi dați?!", a întrebat participantul la trafic. De jenă și din respect pentru tradiție, colindătorii i-au dat. Nu mult, ci cât să ajungă la Știri și în presa de scandal și voie bună. Surse bine informate și avizate spun că cei mai mulți dintre colindătorii agresivi purtau bâte ornate cu hârtie roșie, semn că știu cu ce se mănâncă superstițiile de Revelion.

* Grație inspirației galățenilor de a-și ura "Un an nou cu liniște în suflet!", pe 1 ianuarie, în Țiglina 2, și nu numai, nu se mai auzeau nici măcar pocnitorile.

* Un corporatist din Cluj-Napoca a fost concediat chiar în prima zi din 2024, pe motiv că, vezi Doamne, a uitat să le destăinuie colegilor "rezoluțiile" pentru noul an. Singurul oficial al statului român care și-a exprimat regretul pentru necazul corporatistului clujean a fost, ca de obicei, Raluca Turcan. Este singura care a înțeles cum stă treaba cu rezoluția și HD-ul.

* Pentru ziua de 6 ianuarie, meteorologii au anunțat o temperatură maximă de 9 grade Celsius, la Galați. Altfel spus, meteo-dependenții care țin excesiv la frizura lor vor simți pe propria piele gelul Bobotezei.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1444 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.