Grupul Social al Proştilor

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Specialiştii au identificat şi pragul din clubul Colectiv... Asta după ce ne-au bătut obrazul că buretele era prea ieftin, deci prost ca noaptea. Din punct de vedere calitativ, aţi înţeles, doar n-o să mă pască epidemia de prostie să defăimez pe careva. Mai ales dacă va trece legea mustăciosului de la Teleorman. Mâine-poimâine, vom afla că înăuntru se cânta rock.

* Apropo de scorneala lui Dragnea. Se zice în stufărişul aprobat deja de comisiile Camerei Deputaţilor că vor fi amendaţi cu până la 100.000 de lei neastâmpăraţii care pun „o persoană într-o situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un anumit grup social”, iar grupul social este definit drept „categoria de persoane care se distinge din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”. Recunosc, mă hărţuiesc câteva întrebări, dar am ajuns şi la câteva concluzii de o limpezime soră cu cerul „planetei” Ibiza:

1. Voi fi bun de plată dacă-i voi spune vreunui politician îmbuibat „băi, bogătaşule!”... Doar n-am furat primul milion împreună. „Nu vă mai ajunge, alde cutare!” Am lansat-o în spaţiul public şi, abracadabra, trebuie să fug să-mi fac un CAR. Ca să plătesc amenda.

2. Întrebare: există cumva grupul social al proştilor? Dacă-l gratulezi pe vreunul în acest fel, cum poţi fi încadrat ca să pleci acasă sancţionat în litera legii lui Dragnea?

3. Hoţii se bucură şi ei de apartenenţă la vreo organizaţie? În caz că nu mai suport şi exclam „pungaşii ăştia de parlamentari” (e doar o ipoteză, eu am cunoscut numai oameni de calitate care îşi fac veacul în Casa Poporului, care dau bineţe, traversează bătrânele şi beau suc de morcov cu paiul), se va considera că pun „o persoană într-o situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un anumit grup social”? Ah, ce-mi mai plac concluziile mele!

Citit 690 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2016 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.