Chirii ANL modificate în funcţie de vârstă

Chirii ANL modificate în funcţie de vârstă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consilierii locali ai municipiului Galaţi au adoptat, în ultima şedinţă din acest an, o hotărâre prin care chiriile locatarilor blocurilor ANL din Galaţi sunt diferenţiate în funcţie de… vârsta acestor locatari.

Astfel, pentru chiriaşii ANL (titularii de contract) care au împlinit deja vârsta de 35 de ani, chiriile se vor modifica substanţial, în timp ce chiriile datorate de cei care nu au împlinit 35 de ani vor rămâne neschimbate.

O altă modificare adoptată de consilierii locali se referă la reînoirea contractelor iniţiale, de închiriere a apartamentelor ANL (încheiate pe 5 ani) numai pe un an de zile.

Toate aceste decizii, adoptate de consilierii locali, au fost luate în funcţie de legislaţia în vigoare, care, în cazul locuinţelor ANL, defineşte tânărul ca persoană cu vârsta de până în 35 de ani. După, socotelile se fac altfel…

Aşa spune legea!

În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se precizează că în municipiul Galaţi există 20 de blocuri de locuinţe ANL (nu se precizează însă şi câte apartamente sunt în total sau câţi din chiriaşi au trecut de vârsta de 35 de ani).

„Potrivit prevederilor alin.4 al art.6^2 din Legea nr.152/1998 - privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ˝contractele de închiriere se încheie pe o durată de 5 ani de la data repartizării locuinţei. După expirarea acestei perioade contractuale prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de un an, în următoarele condiţii:

·    a) prin recalcularea chiriei în condiţiile prevederilor art. 31 din Legea locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani.

·    b) prin păstrarea condiţiilor contractuale iniţiale referitoare la cuantumul chiriei, pentru titularii de contract care nu au împlinit vârsta de 35 de ani˝”.

Ca urmare a acestor prevederi legale, dar şi a art.31 din Legea nr.114/1996 privind locuinţele „chiria practicată pentru locuinţe va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi un profit supus negocierii între părţi”.

„Având în vedere că pentru unele contracte de închiriere sunt îndeplinite condiţiile pentru recalcularea chiriei, este necesar a se aproba cotele de cheltuieli şi modul de calcul al chiriei lunare pentru locuinţele construite prin programele ANL, aplicabile titularilor de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani”, se mai precizează în raportul de specialitate.

Aşadar, atenţie, chiriaşilor titulari de contract de închiriere care au depăşit vârsta de 35 de ani, li se va modifica chiria. Cu cât, fiecare va afla în momentul în care va merge, din ianuarie, să îşi plătească dările către stat la Direcţia de Fiscalitate a Primăriei.

Citit 5211 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.