Se întâmplă la Galaţi: Staţie de tramvai pe o stradă fără tramvai!

Se întâmplă la Galaţi: Staţie de tramvai pe o stradă fără tramvai!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe strada Bucovinei, pe care nu mai circulă tramvaie de vreo cinci ani, pentru că pur şi simplu nu mai există linii de tramvai, stă ţanţoş un indicator care arată că pe acolo trec două tramvaie, respectiv 42 şi 54. Culmea e că, potrivit unui cetăţean care locuieşte pe strada cu pricina, acum câteva zile, un bătrân chiar se postase în dreptul indicatorului, să aştepte tramvaiul.

Chiar dacă indicatorul pare nou (n-are pic de rugină pe el, iar culorile numai că nu strălucesc), potrivit Primăriei Galaţi, aceasta este o scăpare, fiind uitat acolo de pe timpurile când pe Bucovinei chiar treceau tramvaiele. „Într-adevăr, indicatorul există. În urma sesizării, un echipaj al Primăriei va merge, în regim de urgenţă, pentru a-l demonta. Tramvaiele nu mai circulă pe strada Bucovinei de peste cinci ani”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu.

Citit 3060 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2013 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.