Firmele de MAXI-TAXI cer Primăriei PRELUNGIREA contractelor de transport
Foto: Foto Bogdan Codrescu

Firmele de MAXI-TAXI cer Primăriei PRELUNGIREA contractelor de transport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Strategia prind transportul public local de persoane, care prevede că pe traseele principale vor circula doar mijloacele Transurb, a fost votată de consilierii locali în unanimitate * Unii aleşi spun că documentul a fost aprobat doar pentru a fi încheiat contractul de împrumut la BERD şi că traseele vor fi reanalizate * De cealaltă parte, operatorii privaţi, ale căror trasee şi maşini vor fi reduse drastic, cer prelungirea contractelor actuale


Cei opt operatori privaţi care asigură transportul public local cu microbuze în municipiul Galaţi n-au stat cu mâinile în sân privind cum Primăria, prin Strategia de transport public local, le reduce drastic activitatea pe arterele oraşului. Ei au trimis către Primărie un document prin care solicită prelungirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, care expiră în mai 2015. Deocamdată, însă, nu au primit niciun răspuns din partea autorităţilor.

De cealaltă parte a baricadei, lucrurile nu par bătute în cuie, chiar dacă Strategia privind transportul public local de persoane, care prevede trasee separate pentru Transurb şi pentru operatorii privaţi, a fost aprobată de aleşii locali. În plus, sunt semne de îndoială că Transurb va reuşi să acopere eficient şi civilizat rutele principale de transport în oraş, începând din primăvara viitoare.

Deocamdată, fără răspuns

Despre demersul operatorilor privaţi de a cere prelungirea contractelor de transport pe traseele actuale am aflat de la Silviu Cârlan, administratorul firmei ACJ Globe Tour, care ne-a explicat şi motivele. „În primul rând, maşinile cu care asigurăm acum transportul de persoane sunt neamortizate. Avem cel mai nou parc auto din ţară. Maşinile noastre împlinesc cinci ani, iar amortizarea se face în şapte ani. În al doilea rând, gălăţenii s-au obişnuit cu traseele actuale şi Consiliul Local ar trebui să vină cu o ofertă de trasee care să satisfacă necesităţile de transport. În al treilea rând, noi, operatorii, plătim taxe şi la bugetul local, şi la bugetul de stat. De la noi se adună aproape 8 de miliarde de lei (vechi) la bugetul local, în vreme ce Transurb primeşte 400 de miliarde de lei vechi, subvenţie de la bugetul local. De asemenea, infrastructura rutieră a Galaţiului este atât de complexă încât e greu să delimitezi traseele principale de cele secundare”, ne-a declarat Silviu Cârlan.

Ca şi ceilalţi operatori, Silviu Cârlan şi-ar dori prelungirea contractului cu măcar doi ani, până la amortizarea microbuzelor. Reprezentantul ACJ spune că nu a fost consultat în privinţa traseelor stabilite în Strategia privind transportul public local de persoane realizată de Primărie. În schimb, crede că traseele propuse în document sunt „utopice”.

Strategie aprobată de frica BERD?

De cealaltă parte, la şedinţa trecută, consilierii locali au votat în unanimitate şi fără vreun comentariu "Strategia de transport public pentru perioada 2014-2020", propusă de Primărie. Unii aleşi şi-au motivat votul favorabil prin faptul că primarul Marius Stan urma să plece la Londra pentru a semna contractul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Ori delimitarea clară a traseelor Transurb de cele private era o condiţie impusă de bancherii europeni, iar edilul nu se putea prezenta în faţa lor cu „temele” nefăcute.

Aşa că, neoficial, unii consilieri ne-au spus că traseele trecute la finalul Strategiei nu sunt chiar bătute în cuie. Şi cum rutele trebuie aprobate printr-o hotărâre separată de Consiliu Local, cu această ocazie ele ar putea fi reanalizate şi, eventual, modificate.

"O să plângeţi după maxi-taxi…"

Aşa a glumit un consilier local după aprobarea Strategiei, care prevede că, din cele 19 trasee pe care circulă autobuzele Transurb, vor mai rămâne doar 13, şi acestea modificate, operatorilor privaţi fiindu-le rezervate doar cinci trasee secundare (din 11, câte au acum) şi doar pentru 27 de vehicule.

Unii consilieri sunt sceptici că Transurb va reuşi să facă faţă provocării de a acoperi, fără ajutor, traseele principale ale oraşului. Mai ales că tot ei au aprobat recent un nou program de transport al SC Transurb SA, efectuat cu autobuze şi troleibuze, care implică reducerea capacităţilor de transport de la 75 de vehicule active la doar 55. E adevărat că parcul auto se îmbogăţeşte cu forţe proaspete, respectiv 23 de autobuze SH şi urmează să mai vină alte 20. Dacă punem la socoteală şi cele 14 troleibuze noi, care vor fi achiziţionate cu banii împrumutaţi de la BERD, Transurb va ajunge, matematic, la 112 mijloace de transport active. Mai puţine, însă, decât avea în 2010, când a intrat în vigoare contractul actual de transport!

Trebuie ţinut, însă, seama şi de alte două aspecte. În primul rând, cele 14 troleibuze nu vor putea circula fără ca actualul fir de contact să fie înlocuit, iar asta presupune o investiţie serioasă. În al doilea rând, autobuzele SH vor înlocui o parte din mijloacele care sunt depăşite.

În ciuda scepticismului unor aleşi locali, Transurb pare convinsă că se va descurca singură cu parcul auto, tocmai pentru că va avea mai puţine trasee de acoperit.

Ce spune primarul

„E o strategie convenită cu cei de la BERD. Pe traseele principale vor rămâne doar mijloacele de transport ale Transurb, este condiţie impusă de BERD. Asta înseamnă, până la urmă, a încuraja transportul public al Primăriei, pentru că e normal să-i asiguri o protecţie şi, după aceea, prin proiectele de ticketing, management al traficului, să putem asigura un transport civilizat, desigur şi prin achiziţia de troleibuze noi, dar şi de autobuze SH, cum sunt cele olandeze, care s-au dovedit mai fiabile decât cele din est”, ne-a declarat primarul Marius Stan. Întrebat dacă traseele din strategie şi numărul de vehicule care trebuie să le acopere sunt bătute în cuie, primarul a spus că, „în principiu”, da. „E o strategie pusă pe hârtie, practica ne va mai corela datele”, a adăugat edilul.

Mai este timp?

Dincolo de ceea ce vor sau nu vor operatorii privaţi, de ceea ce a impus BERD, de Strategie şi de interesele unora dintre consilierii locali care au afaceri în domeniul transportului, contractul actual de transport public local ar putea fi prelungit din motive de timp. Potrivit calendarului stabilit în Strategie, până pe 20 decembrie 2014 ar trebui finalizată documentaţia de atribuire competitivă a traseelor şi numită o comisie care să se ocupe de această sarcină. Iar pe 3 ianuarie 2015 ar trebui să fie publicat anunţul de licitaţie pentru traseele operatorilor privaţi.

Cum e greu de presupus că aceste termene vor fi respectate, mai ales că suntem deja în noiembrie, nu-i exclus ca operatorii privaţi să obţină o păsuire. Nu chiar de doi ani, ci măcar de şase luni. Rămâne doar ca timpul şi autorităţile să confirme sau nu această posibilitate.

Citeşte şi: NOI TRASEE pentru Transurb şi operatorii privaţi/ Strategia privind TRANSPORTUL PUBLIC, în dezbatere

Citit 5597 ori Ultima modificare Joi, 13 Noiembrie 2014 12:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.