Când va fi gata Monumentul Eroilor Revoluţiei
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Când va fi gata Monumentul Eroilor Revoluţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Manifestările dedicate aniversării a 25 de ani de la Revoluţie vor putea fi găzduite, în acest an, chiar pe esplanada din faţa Prefecturii Galaţi, acolo unde se află Monumentul Eroilor Revoluţiei, în proces de restaurare de mai multe luni de zile.

Reprezentanţii municipalităţii ne-au dat asigurări că lucrările de reabilitare a monumentului vor fi finalizate în luna decembrie, astfel încât autorităţile şi societatea civilă să poată să aducă un omagiu şi să-i cinstească aşa cum se cuvine pe cei care şi-au dat viaţa în anul 1989 pentru ca România să fie astăzi un stat liber şi democratic. „Până pe data de 22 decembrie, lucrările, care trebuiau urgent făcute, vor fi gata. Am cerut celui care execută lucrările să le urgenteze pentru ca cei 25 de ani de la Revoluţie să poată fi sărbătoriţi la monumentul dedicat celor căzuţi în acele zile”, ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Vă reamintim că, lucrările, al căror cost se ridică la 495.000 de lei, pentru consolidarea Monumentului Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, care risca să se prăbuşească, au fost demarate în vara acestui an, municipalitatea reuşind în sfârşit să găsească banii necesari pentru consolidarea acestuia. 

Monumentul Eroilor a fost construit în anul 1995 de arhitectul Aurel Pop. Arcada de peste zece metri este construită din beton armat, placată cu marmură albă, iar la interior monumentul are o cruce monumentală din inox.

Citit 1778 ori Ultima modificare Luni, 17 Noiembrie 2014 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.