Galaţiul, fără PREMIANŢI de Sf. Andrei! Gala a fost amânată

Galaţiul, fără PREMIANŢI de Sf. Andrei! Gala a fost amânată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru prima dată în istoria Serbărilor Oraşului, decernarea titlurilor de Cetăţean de Onoare şi a premiilor municipiului Galaţi nu va mai avea loc în cele trei zile de petrecere publică de Sfântul Andrei. Gala a fost amânată pentru o dată ce urmează a fi stabilită, iar nominalizările premianţilor au fost lăsate pentru săptămâna viitoare. La şedinţa de joi a Consiliului Local, social-democraţii Zanfir Ilie şi Nicolae Rainea i-au cerut explicaţii primarului Marius Stan pentru absenţa de pe ordinea de zi a propunerilor pentru premiile municipiului Galaţi şi pentru cetăţenii de onoare, deşi proiectele primiseră avizul Comisiei de cultură încă de acum o lună. Primarul a replicat că documentele au venit ceva mai târziu şi, ca să nu se aglomereze ordinea de zi, a preferat să le lase pentru şedinţa extraordinară de săptămâna viitoare. Gala va avea loc la o dată ce va fi stabilită ulterior şi va fi urmată de un spectacol.

Avem prea mulţi Cetăţeni de Onoare?

Aleşii Galaţiului s-au întrecut în idei ingenioase de rărire a numărului Cetăţenilor de Onoare, făcuţi „la grămadă” în anii trecuţi. Nicolae Rainea a propus ca, pe baza Regulamentului de acordare a acestor titluri, să fie retrase distincţiile oferite în mod eronat persoanelor care nu merită sau care au comis infracţiuni ori greşeli. Primarul Marius Stan nici n-a vrut să audă de aşa ceva: „Într-adevăr, de-a lungul timpului, s-au dat cu mare lejeritate, ducând aceste premii şi titluri în derizoriu. Nu vreau să fac eu evaluări. A retrage cuiva un titlu pe care l-a primit înseamnă să-i aduci o jignire unui om care n-are nicio vină pentru lucrul acesta. Suntem neoameni? Atunci când propunem pe cineva cetăţean de onoare al Galaţiului să fie un personaj care, într-adevăr, a făcut ceva care peste o sută de ani va fi pomenit în oraşul acesta. Nu vrea cineva să fie cetăţean de onoare pentru că beneficiază de abonament gratuit pe Transurb, să fim serioşi! Cetăţean de onoare este mai presus de astfel de meschinării! Şi vrem să fie într-adevăr o persoană care să însemne ceva extraordinar pentru acest oraş”, a spus Stan.

Locuri vacante prin deces

Un consilier a venit cu o idee şi mai îndrăzneaţă: "Sugestia mea este ca numărul cetăţenilor de onoare să fie limitat. Şi nu avem decât să facem o hotărâre de Consiliu Local prin care să spunem cam câţi cetăţeni de onoare înţelegem să existe la nivelul oraşului Galaţi, rămânând ca vacantarea unui loc să se producă pe cale naturală”.

Micul amănunt uitat de consilier este că unii au devenit cetăţeni de onoare post mortem… Şi că moartea nu poate şterge meritele deosebite ale cuiva.

Citit 1062 ori Ultima modificare Vineri, 28 Noiembrie 2014 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.