INVESTIŢII pentru reciclarea gunoiului/ Ce vrea să facă Ecosal din deşeurile vegetale

INVESTIŢII pentru reciclarea gunoiului/ Ce vrea să facă Ecosal din deşeurile vegetale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Întrucât compostul nu este foarte căutat, Ecosal vrea să creeze o linie de brichetare din deşeuri vegetale * Brichetele din rumeguş vor fi vândute sau date ca ajutor pentru încălzire celor care stau la case


Valorificarea deşeurilor vegetale ţine de unul din punctele proiectului ISPA. Cu cât deşeurile reciclabile sunt valorificate mai mult, cu atât şi groapa de gunoi are viaţă mai lungă, dar şi oraşul s-ar alinia mai bine noilor norme de mediu. Depozitul de deşeuri de la Tirighina are o capacitate de 960.000 de metri cubi, iar, anul trecut, în vară, la nici trei ani de funcţionare, ajunsese la un grad de utilizare de 43 la sută. Asta înseamnă că municipalitatea trebuie să-şi îmbunătăţească modul de selectare şi de recuperare a deşeurilor.

Compostul umple depozitele Ecosal

Staţia de compostare a municipiului Galaţi, realizată prin proiectul ISPA - deşeuri, produce anual între 1.800 şi 2.300 de tone de compost. Cu toate că acest compost este foarte bun pentru fertilizarea solului, se pare că Ecosal nu prea reuşeşte să îl valorifice, respectiv să îl vândă. În anii trecuţi, singura cerere pentru compost a fost din partea Primăriei, care în 2013 a vrut o cantitate de 515 tone de îngrăşământ natural, iar în 2014 doar 187 tone. Restul a rămas în bază.

"Compostul nostru nu are aşa mare căutare, nu că nu e un compost bun, dar nu prea se înfige lumea sau, cine vrea, vrea de obicei gratis", ne-a spus directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu. Neamaiavând capacitate de stocare pentru compost, mai ales în contextul în care nu-l vrea nimeni (anul trecut, tona de compost realizat de Ecosal costa 126,73 lei), Ecosal a venit cu o altă idee de a valorifica deşeul vegetal şi anume crearea unei linii de brichetare.

Cererea de investiţie, înaintată Primăriei

Potrivit directorului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, tocmai pentru că nu mai există spaţiu de stocare a materiei vegetale şi a compostului şi nici nu este căutat acest tip de îngrăşământ, a făcut o cerere către Primăria Galaţi pentru achiziţionarea unui utilaj de fabricare a peleţilor şi brichetelor din rumeguş. Cu acest utilaj, deşeul vegetal este tocat, intră într-un uscător care forţează uscarea, pentru a scoate apa din lemn, apoi se presează la presiuni ridicate, iar pe partea cealaltă ies peleţi. Vom face în continuare şi compost, dar, din surplusul de deşeu vegetal, vrem să producem peleţi. Această investiţie este prinsă în prima jumătate a anului. Vom vedea când va fi achiziţionat de Primărie, ulterior peleţii şi brichetele pot fi vândute ca produse, aşa cum se vând peste tot, sau, în cazul în care Primăria găseşte de cuviinţă, să le dea ca supliment sau ajutor pentru căldură nevoiaşilor", ne-a explicat directorul Ionuţ Pucheanu.

Citit 2222 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2015 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.