AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE/ Ce condiţii trebuie îndeplinite şi ce acte sunt necesare

AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE/ Ce condiţii trebuie îndeplinite şi ce acte sunt necesare
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Gălăţenii, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de ajutoare de încălzire în sezonul rece 2015-2016, pot intra încă de astăzi în posesia formularelor tipizate, a anunţat Primăria Galaţi. Conform reprezentanţilor municipalităţii, cererile-declaraţie tip pentru ajutorul de căldură sunt disponibile în mai multe locuri, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei. Astfel, cei care locuiesc la bloc şi se încălzesc în sistem centralizat pot obţine cererea de la asociaţiile de proprietari, în timp ce gălăţenii care locuiesc la casă se vor adresa Calorgal, cu sediul pe strada Crizantemelor (fostul Apaterm). Cei care se încălzesc însă cu gaze naturale, energie electrică, combustibili petrolieri sau solizi, trebuie să meargă la Comisia de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinţei din cadrul Primăriei (strada Traian nr. 246, fostul Grup Şcolar ”Traian”), pentru a intra în posesia formularelor.

Gălăţenii care au acces la internet şi nu doresc să piardă timp pe drumuri trebuie să ştie că cererea-declaraţie poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Primăriei, accesând acest link (CLICK AICI).

„De ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pot beneficia familiile şi persoanele singure care se încălzesc în sistem centralizat şi ale căror venituri nete pe membru de familie sunt mai mici de 786 lei (în cazul familiilor) şi de 1.082 lei (pentru persoanele singure). În cazul consumatorilor care folosesc gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi ori petrolieri, venitul net lunar pe membru de familie nu trebuie să depăşească 615 lei”, a transmis Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, anchetele sociale se efectuează obligatoriu pentru toate situaţiile, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

Un titular are dreptul la un singur ajutor

Documentele necesare şi informaţii suplimentare  pot fi obţinute de la Comisia de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinţei din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, situată pe strada Traian nr. 246, la numerele de telefon 0236.488.444, 0336.102.111 sau de pe site-ul  Primăriei.

La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică sau lemne, combustibili) şi obligaţia de a comunica Primarului, prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere, orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de cinci zile de la data modificării.

În situaţia în care familiile şi/sau persoanele singure îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii, dacă solicitarea este depusă până pe 20 ale lunii. Cererile înregistrate după data de 20 a lunii, care îndeplinesc condiţiile legale, intră în plată în luna următoare, anunţă Primăria.

Programul de lucru cu publicul al Comisiei de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinţei din cadrul Primăriei municipiului Galaţi este de luni până joi, între orele 8,00 şi 16,00, iar vineri, între orele 8,00 şi 14,00.

CITEŞTE ŞI: Galaţiul va fi nevoit să se ÎMPRUMUTE de BANI pentru CĂLDURĂ. Guvernul nu mai dă CADOURI

Citit 12929 ori Ultima modificare Vineri, 16 Octombrie 2015 01:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.