Adolescentul care pe 6 octombrie a fost prins de către dirigintă, în timpul unei ore, că manevra câteva cristale suspecte despre care el a susținut că erau "săruri pentru pisică" a fost pus oficial sub acuzare, după ce la analize a reieșit că substanțele făceau parte din categoria celor de mare risc.
Hoțul prins, negustor necinstit și... cercetat penal este situația în care se află acum un elev al Colegiului Economic din Galați, devenit celebru într-un mod nefast, la începutul lunii octombrie. S-a întâmplat chiar în timpul unei ore de dirigenție, când băiatul, fără a ține cont că în sală era prezent cadrul didactic, a început să manevreze câteva cristale. În timp ce le muta dintr-un buzunar în altul, a fost văzut de dascăl, care nu l-a ignorat, l-a întrebat ce ascunde și apoi a anunțat conducerea școlii. Așa a ajuns incidentul la urechile poliției, cazul, ca și cele câteva cristale despre care tânărul spunea că nu sunt droguri, ci niște "săruri pentru pisică", intrând pe mâna ofițerilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați.
Conform procedurilor, substanțele confiscate de la elev au trebuit analizate pentru a se certifica natura lor. În acest sens, au fost trimise la Constanța, unde există un laborator specializat în acest sens. Rezultatele, venite recent, au confirmat că "biluțele" din buzunarul adolescentului nu erau ceea ce susținea el că ar fi. "Analizele de laborator au confirmat faptul că substanțele fac parte din categoria drogurilor cunoscute sub numele de «cristale», care sunt clasificate ca droguri de mare risc. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, conform Legii 143/2000", a precizat ag. șef Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Fapta de deținere a drogurilor de mare risc pentru consum propriu, fără drept, este pedepsită de lege cu închisoarea între 6 luni și 3 ani. În cazul în care deținerea are ca obiect droguri așa-zis ușoare (de risc), sancțiunea este de închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă. Mai importantă însă decât pedeapsa penală este latura psihologică, sprijinul familiei și al școlii și consilierea de specialitate fiind esențiale în prevenirea riscului de recidivă.