Peste 100.000 de lei recuperați de la medici şi spitale, după controalele CJAS

Peste 100.000 de lei recuperați de la medici şi spitale, după controalele CJAS
Dr. Ciprian Groza, directorul CJAS Galați
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați a efectuat, în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2023, 98 de controale la cabinetele mai multor medici de familie, la ambulatoriile unor specialități clinice și de medicină fizică și reabilitare, precum și la spitale, după cum urmează: 22 de controale tematice, 71 au fost controale operative și 5 inopinate.

"Ca urmare a acțiunilor de control, au fost imputate sume în valoare de 9.336,44 lei la medicii de familie, 1.570,53 lei la ambulatoriul specialități clinice, 168,61 de lei la ambulatoriul de medicină fizică și reabilitare, iar de la spitale suma de 104.463,69 lei, rezultând un total de 115.569,27 lei", a declarat, într-un comunicat de presă, dr. Ciprian Groza, directorul general al CJAS Galați.

Acesta a prezentat și cele mai importante nereguli și disfuncționalități depistate de reprezentanții CJAS Galați la unitățile medicale verificate. "Este vorba despre nerespectarea programului de lucru declarat la CJAS Galați, prescrierea de medicamente pentru categoria de asigurat «pensionari cu venituri din pensii până în 1.429 lei pe lună» (90%) unor pacienți care nu se încadrau în această categorie, prescrierea de medicamente pentru categoria de asigurat «legi speciale» (100%) unor pacienți care nu se încadrau în această categorie, raportarea de servicii efectuate pacienților pe perioada internării acestora în spital și prescrierea de rețete, raportarea incorectă a consumului de medicamente și solicitarea pentru plata influențelor generate de creșterile salariale, sume compensatorii pentru concediile de odihnă neefectuate pentru persoanele care și-au încetat activitatea în cadrul spitalului", a explicat dr. Ciprian Groza.

De partea cealaltă, dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Galaţi, ne-a explicat cum stau lucrurile în cazul în care un pacient cronic este internat în spital pentru o altă afecțiune decât cea curentă și are nevoie de o rețetă de la medicul de familie pentru a-și continua tratamentul și pe perioada spitalizării. "Pentru a evita imputarea de către CJAS Galați a rețetei pe care o eliberăm pacientului pe timpul spitalizării, suntem obligați să solicităm bolnavului o adeverință eliberată de medicul care îl supraveghează în spital. Aparținătorul vine cu cardul bolnavului la mine (medicul de familie) și cu respectiva adeverință și eu îi eliberez rețeta astfel încât omul să își poată lua medicația. Pentru acest serviciu, noi, medicii de familie, nu suntem plătiți. Problema este că vine un aparținător și nu bolnavul însuși, deci acesta nu poate fi reevaluat din punct de vedere medical și îi eliberăm rețeta doar pe baza istoricului medical pe care îl are la noi. Sunt şi cazuri în care pacientul este internat în spital, dar poate părăsi unitatea spitalicească și vine la medicul de familie după rețetă fără a declara că este internat", ne-a explicat dr. Dumitru Mărășescu.

Citit 4622 ori Ultima modificare Marți, 24 Octombrie 2023 21:28

3 comentarii

  • postat de grecu
    Marți, 24 Octombrie 2023 18:25
    5.13.181.***
    Chiar așa doctore „nu suntem plătiți...”să nu vă scrântiți ceva eliberând o rețetă,câtă ipocrizie !
    Vedeți la ce s-a ajuns,pacientul poate părăsi spitalul să-și ia rețetă”,la ce naiba mai e spital dacă aleargă bolnavul după medicamente !
    Sănătatea este în moarte clinică.
    0
    11
  • postat de Nicusor
    Marți, 24 Octombrie 2023 07:26
    5.13.217.***
    Ce plin este biroul ! Printre altele: un pachet de tigari (ex. ca tigara face "bine" la sanatate, o telecomanda pentru aer conditionat, 2 sticle cu apa una la PET si una la sticla, matanii etc etc. Ori stiinta ori matanii ... Ne facem bine cu vraci ? NU nici cu atat.
    9
    12
  • postat de Sorin
    Marți, 24 Octombrie 2023 05:21
    86.121.255.***
    ,, pacientul este internat în spital, dar poate părăsi unitatea spitalicească și vine la medicul de familie după rețetă fără a declara că este internat"-Pai cum vine asta--Poate parasi spitalul dar declara ca este internat??
    1
    16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.