Cu o conformaţie specific montană, satul Oanca are, pe an ce trece, tot mai puţini locuitori * La cei 96 de ani ai săi, cea mai vârstnică locuitoare a satului a trăit, în casa sa de pe deal, mai bine de jumătate din istoria aşezării * Casele în care nu mai locuieşte nimeni se fac una cu pământul * Spre poalele dealului, unde trăieşte bătrâna de 96 de ani, creşte cea mai tânără membră a comunităţii, născută la Roma în urmă cu trei ani
Suprapopulat n-a fost satul Oanca, din comuna Rădeşti, niciodată. Totuşi, oamenii locului, vârstnici în cea mai mare parte, îşi amintesc şi de vremuri apuse de zeci de ani, în care coastele dealurilor erau acoperite cu case, iar numărul sătenilor trebuie să fi bătut spre vreo sută. Acum, puţinii oameni rămaşi se uită cu nostalgie în jur, la căminele răsfirate care mai stau în picioare. Să tot fi fost, pe aici, vreo 30 de gospodării în toată regula. Au mai rămas, până astăzi, doar 14 case, iar pe uşile unora dintre ele atârnă lacăte grele. Proprietarii au îmbătrânit, au murit şi de atunci nimeni n-a mai bătut drumul până aici, ca să facă foc în sobe sau să aerisească odăile ferecate. Pe alocuri s-au prăbuşit până şi acoperişurile din lemn ale caselor, iar în lutul prispelor se cască, din când în când, alte şi alte crăpături adânci. Doar două familii de oameni tineri mai trăiesc în cătunul apăsat de vreme. Cea mai bătrână membră a comunităţii din Oanca are acum 96 de ani şi s-a născut, în sat, în vremea Primului Război Mondial. Cea mai tânără locuitoare a cătunului are abia trei ani şi nu a venit pe lume la Oanca, ci la Roma. Dacă va creşte sau nu aici, vor hotărî părinţii ei.
Ce aude omul străin de loc, atunci când trece prin Oanca? Linişte, linişte şi iarăşi linişte. Aerul se umple numai de zgomotele pădurii şi ale câmpului. Glas de om nu răsună mai des de câteva ori pe zi şi asta doar pentru cei ca noi, care iscodesc pe la porţile gospodarilor şi caută vorbă cu tot dinadinsul.
Miroase a iarbă un pic uscată, a pădure şi a pământ. Ciudat, însă: nu ne-am simţit singuri nici prin cătunul depopulat, nici pe dealurile din jur sau prin pădurea din preajmă, prin care taie drumul spre Jorăşti. Locul are o linişte a lui, care te face să vrei să mai stai. Asta, dacă îţi place viaţa la ţară, munca grea şi felul de a fi al omului care trăieşte departe de lumea dezlănţuită.
Până în anul 1968, alături de cătunul Zimbru, despre care v-am scris săptămâna trecută şi alături de Miroasa, satul din care a rămas doar cimitirul, cătunul Oanca a făcut parte din comuna Rădeşti. Potrivit cercetărilor istoricului Paul Păltânea, Oanca a fost atestat documentar încă din anul 1830. Ar fi vrut şi pe aici comuniştii să tragă brazde peste vatra satului, dar n-au făcut-o. Deşi nimeni din sat nu-şi mai aminteşte, folclorul locului aminteşte că oamenii din Oanca erau porecliţi „surzii”, cel mai probabil din cauza faptului că gospodăriile sunt răsfirate şi cine vrea să se facă auzit de vecin trebuie să vorbească tare şi apăsat.
96 de ani trăiţi pe culme
Casa aflată la cea mai mare altitudine din cătunul Oanca îi aparţine Cleantei Vlad. Are 96 de ani, ceea ce înseamnă că s-a născut în timpul Primului Război Mondial şi că avea 22 de ani când a izbucnit cel De-al Doilea. La căderea comunismului, trecuse deja de 70 de ani. Cătunul a fost atestat documentar în urmă 183 de ani, aşa că femeia a trăit aici mai bine de jumătate din istoria aşezării. Anii n-o mai lasă să locuiască de una singură, aşa că vin aici, prin rotaţie, copiii, ca să îi poarte de grijă. Bătrâna nu este, însă, tocmai neputincioasă. Ieri, când până şi un gospodar mai tânăr s-ar fi încumetat cu greu să iasă în grădină, Cleanta Vlad plivea. Şi dacă picioarele n-o mai ajută, cui îi pasă? Pliveşte şezând şi lasă munca pe care a făcut-o din copilărie să-i dea putere şi să-i umple zilele bătrâneţii. O iubesc copiii care vin să o ajute şi animalele de prin curte care îi caută mângâierea. O întrebăm dacă s-a retras la umbră, cât timp e soarele sus şi e prea cald pentru treabă. Ne răspunde că nu. Pliveşte buruiana din grădină şi s-a întâmplat doar să ajungă într-o zonă cu umbră.
„Eu am plecat de aici din 1962. Am lucrat la CFR şi apoi la Brăila, ca maistru. Vin aici ca să am grijă de bătrână. Când plec eu, vine sora mea de la Bucureşti. Am casă în Galaţi şi nu m-aş mai întoarce aici, să stau de tot... Dar, dacă pot să fac ceva ca satul acesta unde m-am născut să nu dispară, mă zbat să iasă”, ne spune Neculai Vlad, unul dintre copiii femeii, în vârstă de 64 de ani.
Mai frumos decât într-un conac franţuzesc
Neculina Codreanu are 76 de ani şi s-a retras, de ceva timp, la Oanca. S-a născut aici, dar a lucrat în Vrancea şi la Galaţi. „Mai am un apartament în Piaţa Centrală, pe care i l-am lăsat nepoţelei mele. Acum, când trec prin oraş, nici nu-mi mai dau seama cum am trăit acolo 50 de ani. Simt că n-am aer la oraş”, spune femeia. Are ceva probleme de sănătate, dar le dă uitării pe toate când se apucă de treabă.
„Mi-am oprit aici, în jurul casei exact atât pământ cât pot eu să lucrez. Sunt şi bolnavă, dar aici toate trebuie făcute şi mai uităm de rele. De dimineaţă, m-am trezit la 5,00, am prăşit un pic la fasole, apoi mi-am sos păsările şi acum am venit iar la legume, să termin ce mai e de făcut”, ne spune Niculina Codreanu. Spune că fiica sa lucrează de multă vreme în Franţa şi şi-a cumpărat acolo un soi de casă de vacanţă. Nu s-ar duce, însă, să trăiască acolo. Aici s-a născut, iar loc mai frumos de atât nu există. La ieşire spre drumul mare, dincolo de pădure, femeia a ridicat şi o troiţă.
Viitorul s-a născut la Roma
Eugen Iordache are 39 de ani şi s-a născut în comuna Rădeşti, dar nu în cătunul Oanca. În clasa a VII-a a plecat din sat s-a făcut oţelar şi apoi zidar, cu gândul de a pleca în Israel. „Am şi plecat, dar am lucrat doar şase luni acolo. M-am întors în ţară şi am plecat în Italia, unde mi-am deschis şi o firmă de construcţii. Am muncit mult şi am avut în permanenţă grijă ca, în momentul în care un şantier era pe punctul de a se încheia, să deschidem altul. Dar până la urmă n-am mai vrut să trăiesc viaţa aia. Împreună cu soţia mea şi cu fetiţa noastră, am cumpărat aici teren şi am investit”, ne spune Eugen Iordache. Spune că, împreună cu vecinul său din deal, Neculai Vlad, şi cu sprijinul primarului, a reuşit să pietruiască drumul spre cătun. Un drum mai bun – poate chiar asfaltat - ar fi, însă, o şansă în plus ca în cătun să vină mai mulţi oameni tineri, iar aşezarea să renască. În Italia, Eugen Iordache a cunoscut-o pe actuala sa soţie, Daniela Iordache. Împreună au o fetiţă de trei ani născută la Roma, care este şi cea mai tânără locuitoare a cătunului. Familia Iordache îşi dezvoltă o afacere în zootehnie şi are stână aproape de fostul sat Miroasa din Bălăbăneşti.
Totuşi, Eugen Iordache spune că, împreună cu partenerul său de afaceri din Alba Iulia, ar putea lua din nou drumul străinătăţii pentru a-şi deschide o firmă în Germania. Caz în care iarăşi ar creşte semnificativ media de vârstă a cătunului unde aproape toţi oamenii sunt trecuţi de 60 de ani.
