Seriozitate şi profesionalism - Totul despre spermogramă

Seriozitate şi profesionalism - Totul despre spermogramă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zilnic, cel puţin doi bărbaţi trec pragul Laboratorului Medicotest pentru a afla dacă pot să devină tătici. Potrivit dr. Emilia Galiaţatos, managerul laboratorului, se poate trage concluzia că un bărbat este steril numai după spermogramă. „Examenul se face după două-trei zile de abstinenţă sexuală. Pacientul trebuie să îşi procure un recipient steril şi să colecteze în el toată cantitatea de spermă rezultată în urma unui ejaculat. Nu trebuie transferată cantitatea de spermă din prezervativ în recipient pentru că poate fi un volum fals şi pe noi ne interesează cantitatea efectivă. Sunt persoane care au o cantitate prea mare, altele mai mică, dar parametrii sunt bine stabiliţi. Se aduce acest produs fiziologic la laborator într-o perioadă de maxim două ore de la recoltare, şi noi îl evaluăm”, ne-a declarat dr. Galiaţatos.

Triaj profesionist

„La nivelul laboratorului facem un triaj profesionist din care rezultă dacă persoana are o spermă de calitate pentru procreare. Există nişte parametri calitativi şi cantitativi puşi în observaţie. Laboratoarele ultraspecializate din cadrul cabinetelor de andrologie din clinice de fertilizare analizează şi aspecte suplimentare. Noi analizăm aspectul spermei, cantitatea, pH-ul, numărul de spermatozoizi pe mililitru, mobilitatea şi morfologia lor. Un pacient m-a întrebat de ce acum câţiva ani numărul de spermatozoizi trebuia să fie mai mare de 60 de milioane pe mililitru, iar acum normalitate înseamnă mai mult de 20 de milioane. Acestea sunt normele internaţionale! Sunt importante mobilitatea şi aspectul morfologic. Sunt spermatozoizi cu două capete, cu două cozi şi nu pot să pătrundă în ovul şi să producă fertilizarea lui. Probleme apar când sunt mai puţin de 20 de milioane de spermatozoizi pe mililitru, când apar valori mai mari de 250 de milioane, când peste 50 la sută sunt lenţi, când mai puţin de 30 la sută din spermatozoizi au morfologie normală şi restul forme bizare, anormale. În funcţie de diagnostic, sunt îndrumaţi la cabinetele de andrologie pentru tratamente pentru îmbunătăţirea calităţii spermei”, ne-a spus dr. Galiaţatos.

Sfaturi pentru domni

Dr. Galiaţatos a ţinut să combată un defect de percepere al pacienţilor convinşi că dând mai multe informaţii despre problema lor, pot influenţa rezultatul analizei. „Din contră, eu ca medic de laborator când am mai multe informaţii despre pacient pot să-i dau un rezultat suplimentar, o determinare care nu intră în procedura standard a analizei. Pot face o comparaţie cu datele anterioare şi toate acestea nu sunt taxate suplimentar. Domnii să aibă încredere în testările noastre şi să vină cu curaj pentru că privim spermograma ca pe orice altă de analiză, nu facem glume. Suntem profesionişti serioşi şi păstrăm discreţia asupra rezultatului oricărei analize”, a subliniat dr. Emilia Galiaţatos.  

Foto: Anca Melinte

Citit 4047 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Octombrie 2011 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.