Brăilean de origine, Mihai Răcoreanu (FOTO) a reprezentat Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” la Olimpiada Naţională de Fizică din acest an. Iar tânărul de clasa a X-a nu a făcut-o degeaba, aducând Galaţiului singura medalie la fizică, una strălucitoare de argint.
Mai mult decât la colegii săi de generaţie olimpică, reţeta sa de succes profesional include o doză suplimentară de nebunie. A se citi inspiraţie de moment, îndrăzneală, ieşire din banal.
Uneori, reuşita se calculează din suma unor ingrediente ca acestea. „Performanţa la fizică presupune antrenament, dar şi multă intuiţie”, crede tânărul cu plete ceva mai lungi decât elevul clasic, pasionat de chitara electrică, dornic nu doar să pozeze în rebel, ci chiar să fie unul.
În plan, studii în străinătate
Absolvent de gimnaziu la Colegiul Naţional „Gheorghe Murgoci” Brăila, Mihai a ajuns la colegiul gălăţean după o aventură de un an la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Mama sa este cadru didactic de fizică, iar el este un obişnuit al concursurilor naţionale din domeniu. Totuşi, vorbeşte despre participările la aceste competiţii cu aerul că a făcut cel mai obişnuit lucru pentru vârsta sa.
„Treaba cu olimpiadele nu ştiu cât o iau ca o performanţă în sine. Cred că este mai degrabă un mijloc de a-mi facilita o bunăstare, un job bun mai târziu”, spune Mihai Răcoreanu, hotărât să-şi definitiveze studiile în străinătate, dacă s-ar putea, într-o universitate din Scoţia, situată în primele 20 din lume.
Clasat al doilea pe ţară, la nivelul său de studiu, elevul s-a calificat, în acest an, şi în lotul lărgit din care vor fi selectaţi reprezentanţii României la internaţională.
„În general caut situaţii în care îmi este pusă la încercare capacitatea cerebrală. Îmi place să fiu provocat. În schimb, sunt cam comod, nu suport să lucrez prea mult, aşa că de fiecare dată caut acea sclipire care mă ajută să rezolv rapid orice”, adaugă interlocutorul nostru.
„O obsesie: să pot schimba ceva”
Cât despre reţeta sa de succes, Mihai Răcoreanu spune că aceasta constă în „a gândi cu câţiva paşi înaintea celorlalţi”.
„Am o obsesie de mic. Să pot să schimb ceva, să rămân în memoria celorlalţi”.
„De exemplu, dacă mă raportez la un funcţionar public, de la un ghişeu oarecare, atunci eu ar trebui să fiu acel om pe care îl întâlneşte şi de care să-şi aducă aminte mai târziu”, ne-a mai dezvăluit elevul navetist între Brăila şi Galaţi.
