Asociaţiile de proprietari angajează administratori pentru a le rezolva problemele. Mare parte dintre aceste persoane plătite din banii proprietarilor sunt oameni de toată fala, care se luptă cu restanţierii şi cu eşalonarea plăţilor, vorbesc cu locatarii, sunt oricând de găsit la biroul a cărui chirie o plătesc, prin generica întreţinere, tot proprietarii de apartamente.
Există însă şi administratori cărora puţin le pasă, pe care respectul pentru locatarii care îi plătesc nu-i dă afară din casă. De un astfel de exemplu m-am lovit personal, când am fost să achit o datorie pentru apartamentul mamei mele.
Este vorba despre Asociaţia 828 constituită din doar două blocuri, CS4 şi CS5. Doamna (sau domnişoara, habar nu am) Daniela Baciu a venit în ziua respectiva cu 40 de minute întârziere faţă de programul afişat pe uşă, probabil doar de ochii lumii. În urma mea se aflau deja vreo cinci persoane la fel de grăbite ca mine.
Dar să încep cu începutul. Biroul aflat la parterul blocului A5 din Ţiglina I găzduieşte mai multe asociaţii. N-am văzut decât femei acolo, spre surprinderea mea, pentru că praful gros, maldărul de cutii, mături şi cu sticle de plastic goale dădeau încăperii mai curând aparenţă de depozit de vechituri decât de birou.
Cât am aşteptat pe hol am avut timp să îmi notez care sunt proprietarii care o plătesc pe Daniela Baciu. Răspunde de trei asociaţii, Nr. 827 (Bl. E7), Nr.828 (CS4 şi CS5) şi Nr. 256 (Bl. B5).
Le-am notat ca să-i felicit pe proprietarii care plătesc din buzunarul lor calculatorul nou nouţ şi imprimanta asemenea, la care lucrează administratoarea pe care cei mai mulţi dintre ei o aşteaptă la fel cam în toate zilele când are program.
Pentru că, din declaraţiile celor care aşteptau alături de mine şi a vecinilor din bloc, Daniela Baciu vine frecvent cu cel puţin jumătate de oră după ora anunţată în program, când nu se întâmplă să nu vină deloc.
Şi când vine, în loc să-şi ceară scuze pentru întârziere, spune că are şi alte treburi de făcut. Că a fost la Finanţe, sau cine ştie unde, de parcă ar putea cineva să o controleze. Oamenii ştiu, s-au obişnuit deja să nu încerce să o caute în prima parte a programului.
Ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost tocmai tăcerea absolută a bieţilor locatari, care n-au scos o vorbă cât am întrebat-o pe doamna în cauză care este motivul întârzierii sale. Lucru pentru care îmi permit să-i mai felicit odată: au exact ceea ce merită.
Dacă pe banii lor, un om angajat măcar să respecte un program, dacă nu să-i mai şi ajute pe locatari, în mare majoritate trecuţi bine la vârsta a treia, din aceste blocuri, poate râde nonşalant ca de o glumă bună când îi ceri să-şi facă corect datoria, atunci aşa trebuie să fie.
