Gălățean în comă alcoolică, reținut în trafic pe Calea Prutului

Gălățean în comă alcoolică, reținut în trafic pe Calea Prutului
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un șofer în vârstă de 33 de ani a ajuns în arestul poliției după ce a fost prins de polițiștii de la Transporturi într-o stare de beție extremă. Întâlnirea dintre bărbat și echipajul de poliție s-a produs din întâmplare, pe Calea Prutului, oamenii în uniformă oprind mașina a cărei deplasare era foarte sinuoasă. Motivul care determina traseul nesigur al autoturismului era doar una dintre problemele ce aveau să fie constatate la verificări.

”La testarea cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat, plăcuțele cu numerele de înmatriculare fiind false”, a anunțat agent-șef principal Ciprian Stoica din cadrul IPJ Galați.

Gălățeanul a fost reținut sub nu mai puțin de patru acuzații, un procuror urmând să decidă dacă îl va trimite în arest și pentru următoarele 30 de zile.

Citit 1215 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2024 17:21

1 comentariu

  • postat de beleutza
    Joi, 04 Aprilie 2024 10:10
    213.218.53.***
    si cum conducea in coma?!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.