Planurile noului preşedinte al Colegiului Medicilor

Planurile noului preşedinte al Colegiului Medicilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prof. dr. Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi ne-a prezentat, în exclusivitate, principalele proiecte pe care vrea să le ducă la bun sfârşit în mandatul de patru ani pe care tocmai l-a început la cârma Colegiului gălăţean al Medicilor.

- De ce aţi candidat la şefia Colegiului?

- Am candidat pentru că în toate marile centre universitare, Colegiul Medicilor este condus de un cadru universitar cu experienţă. La Bucureşti, a fost reales celebrul profesor Ioan Lascăr, de la Spitalul Floreasca. La Iaşi, este preşedinte al Colegiului Medicilor prof. Vasile Astărăstoaie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie. Am considerat că merită să mă implic şi să îndeplinesc obiectivele pe care le-am propus.

- Ce veţi face, concret?

- Colegiul trebuie să aibă un buget transparent, afişat pe site. Banii trebuie folosiţi pentru a-i sprijini pe medici. Avem nevoie de un alt sediu. Cele două anexe în care lucrăm acum nu sunt suficiente. Nu avem bani să ne cumpărăm un apartament care să devină proprietatea Colegiului, aşa că am cerut sprijinul Consiliului Local pentru a obţine o clădire în care să ne putem desfăşura activitatea. Evident, cu câţi bani avem, vom renova şi mobila acel spaţiu care va fi, cel mai probabil, într-o zonă centrală. Apoi, vreau o bibliotecă a Colegiului Medicilor, care să conţină cărţi şi publicaţii periodice medicale de ultimă oră. Toţi membrii Colegiului vor avea acces la această bibliotecă. 

- Ce măsuri se impun în ceea ce priveşte modul de lucru?

- Vreau să înlătur dezbinările care apar între medicii de familie şi cei cu alte specialităţi. Legea spune că un Colegiu al Medicilor trebuie să servească interesul tuturor membrilor săi, indiferent de specialitate. În acest sens, unul dintre vice preşedinţii Colegiului gălăţean, dr. Gabriela Dragomir, se va ocupa de relaţia cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar şi cu medicii de familie.

- Se va acorda, deci, o mai mare atenţie şi problemelor medicilor de familie…

- Da. Am avut deja discuţii şi vreau să rezolvăm cât mai repede problema concesionării cabinetelor medicilor de familie – o chestiune destul de veche. Pot spune că acest lucru trebuie să se întâmple pe durata mandatului pe care l-am început. Poate chiar într-un an, dacă reuşim.

- Ce alte schimbări vreţi să faceţi?

- Vreau să îmi transform indemnizaţia de preşedinte al Colegiului Medicilor în două burse lunare pentru studenţii de la Medicină care învaţă bine, dar nu au bani. Este o opţiune personală, nu o regulă pe care să impun la nivel de Birou executiv. Dar sper că şi alţi colegi vor face la fel. Trebuie, de asemenea, să găsim o cale să îi ajutăm pe medicii pensionari care n-au avut niciodată bani să îşi facă un cabinet privat şi care acum trăiesc mai greu. Încercăm să le facilităm accesul la cabinetele Policlinicii cu plată, unde să poată profesa.  Vom încerca să lucrăm în aşa fel încât filiala locală a Colegiului Medicilor să aibă un cuvânt mai greu de spus în Colegiul Naţional al Medicilor.

Citit 1926 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2011 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.