Depresia, o boală ignorată şi netratată

Depresia, o boală ignorată şi netratată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ales data de 10 octombrie drept Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Pentru anul acesta, sloganul a fost „Stop stigmatizării depresiei şi a altor afecţiuni mentale şi un acces mai bun la tratamentul corespunzător pentru toţi oamenii care au nevoie!”. Deşi este cea mai des întâlnită problemă psihică, foarte puţini din cei care suferă de depresie ajung să urmeze vreodată un tratament. Cu toate că mulţi reuşesc să trăiască cu boala, depresia îi împiedică pe cei afectaţi să ducă o viaţă normală. Conform experţilor, majoritatea persoanelor afectate de depresie au reticenţe în a apela la un ajutor specializat, pentru că se tem că vor fi etichetaţi drept „nebuni” de către familie şi cunoscuţi.

Oricine trece, nu de puţine ori, prin stări emoţionale de tristeţe sau dezolare. Totuşi, după un anumit timp, persoana este capabilă să-şi revină. Cu depresia, lucrurile stau un pic altfel. Această boală presupune un sentiment dominant şi susţinut de tristeţe puternică, care durează fără întrerupere mai mult de două săptămâni şi care îl împiedică pe cel afectat să desfăşoare activităţile de la serviciu, de la şcoală sau de acasă. Tratamentul constă în terapie psihosocială şi în medicaţie. Deoarece este foarte important ca depresia să fie tratată cât mai repede, bolnavul trebuie să conştientizeze că are o problemă şi că e nevoie să se adreseze cuiva avizat.

Depresia este rezultatul unei interacţiuni complexe a factorilor sociali, psihologici şi biologici. Există şi o strânsă legătură între bolile fizice şi depresie. Bolile cardiovasculare, spre exemplu, pot crea o stare de depresie. Şi reciproca e valabilă, deoarece studiile au arătat că cei care suferă de depresie şi nu apelează la niciun tratament riscă într-o măsură mai mare să sufere de boli de inimă.

Deşi în unele ţări aproape jumătate dintre depresivi urmează un tratament, în altele procentul nu se ridică nici la 10 la sută.

Citit 2077 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2012 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.