Sărbătoare de vară: Invitaţie la Biserica "Sfântul Ilie" din Micro 17

Sărbătoare de vară: Invitaţie la Biserica "Sfântul Ilie" din Micro 17
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biserica „Sfântul Ilie” din Galaţi are astăzi sărbătoarea de hram. Liturghia va fi săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, motiv pentru care părintele paroh Nelu Ioan Perţea, consilier eparhial, ne invită la tradiţionala sărbătoare. În această parohie mai slujesc părintele Ilie Ştefan şi părintele dr. Marin Stamate, triadă de slujitori care are în grijă 2.200 de familii din cartierele Micro 17 şi 18. Pregătirea acestei zile speciale s-a făcut şi la casele celor mai necăjiţi semeni din parohie, oameni aflaţi în situaţii de risc social sau bolnavi. „Cu sprijinul enoriaşilor noştri, am susţinut peste an, inclusiv la această sărbătoare, 30 de familii cu probleme sociale”, ne-a spus părintele Nelu Perţea.

Biserica "Sfântul Ilie" este situată în Micro 17, vizavi de Piaţa Barasabenilor.

Citit 5683 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iulie 2013 15:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.