Omenia măsurată în gesturi simple: „Prin voluntariat ni se modifică scara valorilor”

Omenia măsurată în gesturi simple: „Prin voluntariat ni se modifică scara valorilor”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marcela Dragomir este medic primar la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Aristide Serfioti” şi preşedinta Asociaţiei Suport Medical Activ (ASMA). Un om inimos, întruchiparea voluntarului care reuşeşte să polarizeze în jurul său oameni cu suflet, care se gândesc la semenii lor. Vineri, la Cercul Militar, cu prilejul Zilelor Educaţiei Nonformale, a avut loc, din iniţiativa sa, o masă rotundă, intitulată „Voluntariatul – de la provocare la necesitate”. Recunosc, rar mi-a fost dat să văd laolaltă reprezentanţi ai atâtor instituţii – Garnizoana Galaţi, IPJ, ISU, IJJ, ITM,  ISJ, CJRAE, Consiliul Local, CIADO România, Arcelor Mittal, Spitalul Militar, Zona Liberă, Clubul Kiwanis, Terrarte, Fundaţiile „Familia”, „Împreună” şi „Inimă de copil”, alături de elevi şi profesori de la CNVA, CN „C.Negri”, Liceul Tehnologic din Pechea, Liceul „Elena Doamna”, Şcoala  nr. 13, dar şi voluntari care au venit în nume personal. Zeci de gălăţeni au răspuns apelului lansat de medicul Marcela Dragomir,  dorind să strângă astfel rândurile celor pentru care voluntariatul nu este doar un termen sec, ci reprezintă o vocaţie.

„Am constatat că voluntariatul este o necesitate. Ne lovim, la ASMA, de lipsa voluntarilor, suntem 20-30 de persoane care participăm  la acţiuni o dată pe lună. Este foarte puţin pentru judeţul nostru care are câteva sute de mii de locuitori”, a spus Marcela Dragomir, amintind apoi că  Legea nr.339 din 17 iulie 2006, defineşte voluntariatul ca fiind „activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială”.

Ionel Petrea, şeful ITM Galaţi a punctat faptul că acţiunile de voluntariat nu sunt simple gesturi, solitare, de omenie, ci ele  trebuie coordonate de către o organizaţie gazdă, precum şi faptul că voluntariatul reprezintă o provocare în special pentru două categorii: pentru tineri şi pentru vârstnici.

Bunăvoinţa şi bucuria nu sunt pe bani Vorbind despre recentele inundaţii din judeţ, Marcela Dragomir a mărturisit că pentru sinistraţi a fost mai important faptul că cineva le-a trecut pragul decât conţinutul pachetelor cu ajutoare. Au fost aduse în discuţie: puterea exemplului personal, educaţia din familie, responsabilizarea fiecăruia, ideea potrivit căreia merită să-i ajutăm pe semenii noştri chiar pentru simplul fapt că ne stă în putere acest lucru, dar şi un adevăr simplu, acela că  bunăvoinţa şi bucuria nu sunt pe bani – toate aceste lucruri au fost aduse în discuţie la masa rotundă de vineri.

„Prin voluntariat ni se modifică şi nouă scara valorilor”, a declarat Mirela, o angajată de la Arcelor Mittal care niciodată nu şi-a făcut publice actele de voluntariat. „Noi, cei mari, ar trebui să învăţăm de la cei mici: sunt mai buni decât noi”, a afirmat, la rândul său, col.Virgil Drăgănescu, directorul Spitalului Militar de Urgenţă.

Cu siguranţă că discuţiile de vineri vor avea o continuare şi o materializare concretă în următoarele acţiuni caritabile purtând amprenta ASMA – asociaţie ce derulează campania „Ajută un copil să crească sănătos” care a însumat, numai în anul şcolar 2012-2013, peste 5.000 de beneficiari din satele defavorizate ale judeţului.

Citit 3430 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2013 16:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.