* Actuala biserică împlineşte 120 de ani de existenţă şi şapte ani de când şi-a redeschis porţile pentru credincioşi * Numărul enoriaşilor a scăzut de aproape zece ori, în ultima sută de ani * Apele n-au cruţat-o, dar buldozerele n-au putut-o atinge * Acum, treizeci de familii găsesc, la biserica de lângă Şantierul Naval, asistenţa duhovnicească de care au nevoie * Peste nici două săptămâni, restrânsa comunitate creştină se va aduna la hram
Biserica Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir" a renăscut, în primul rând, pentru că până şi o mână de oameni pierduţi în pustia Bădălanului au nevoie de o poartă deschisă spre Cer. Dacă astăzi nu se mai slujeşte, în sfântul lăcaş, pe paleţi de lemn aşezaţi pe podeaua umedă - aşa cum se întâmpla în urmă cu mai mulţi ani - e pentru că s-au găsit, în eparhia noastră, slujitori ai altarului care au înţeles că trebuia dusă învăţătura ortodoxă peste tot unde e nevoie de ea. Câţi credincioşi are parohia "Sfântul Dimitrie" în prezent? Treizeci de familii de creştini din Bădălan. Atât.
Biserică mică, dar puternică
Ca să ajungi la poarta sfântului lăcaş, de pe Calea Prutului, intri pe un drum lăturalnic, semnalizat cu indicatorul "Spre Biserică". Dacă n-ai fi intrat pe aici şi ai fi ţinut drumul asfaltat tot înainte, în câteva minute ai fi ajuns la intrarea în Şantierul Naval. De altfel, din depărtare, biserica se profilează pe imensa hală albastră a olandezilor de la Damen Shipyard. Dar poate că aşa, la marginea gigantului industrial, e şi mai vizibil acest mic lăcaş de suflet. Cu această ţinută a traversat biserica Sfântul Dimitrie vremurile. E mică, dar nu a fost niciodată neînsemnată. E suplă, dar a fost întotdeauna puternică, născută la iniţiativa mai marilor Bisericii vremii, cu participarea mai marilor vremii.
Istoria sfântului lăcaş
Reabilitarea bisericii Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir" a început abia în 2007. Lăcaşul căzuse, cu totul, în uitare, din anul 1988, când gălăţenii de aici au fost mutaţi în partea de sus a oraşului Galaţi. Fără enoriaşi care să-i mai treacă pragul, biserica s-a închis atunci. Cu aceleaşi probleme şi cam în aceeaşi perioadă se confruntase şi biserica Izvorul Tămăduirii, aflată la câteva minute distanţă, spre intrarea în oraş. Sunt şi acum destui locuitorii din Valea Oraşului care nu ştiu nici măcar să-ţi arate calea spre cele două lăcaşuri de cult, darămite să mai bată şi drumul anevoios până aici. Dacă nu s-ar fi intervenit la timp, peste o sută de ani de istorie şi spiritualitate s-ar fi făcut una cu pământul, lângă Şantierul Naval.
Potrivit scurtei istorii redate pe un panou din curtea bisericii, parohia în sine s-a format prin desprinderea de o parohie mai mare a locului, Izvorul Maicii Domnului. Terenul era, iniţial, în administrarea Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, iar sprijin bănesc au dat şi enoriaşii şi fabrica de cherestea Goetz. La acea vreme, slujitori ai altarului la biserica Sfântul Dimitrie erau preotul Constantin Verju şi preotul Ioan Caraman. Pe data de 13 noiembrie 1884, biserica a fost sfinţită de către episcopul vremii la Dunărea de Jos, Partenie Clinceni. Biserica funcţionează în deceniile care urmează, dar inundaţiile repetate o avariază grav. Probleme de acest fel au avut, de-a lungul vremii, şi alte biserici de pe Faleză, cum ar fi fosta Biserică a Pescarilor, "Sfinţii Petru şi Pavel".
În anul 1921, odată cu reparaţiile pe care le primeşte, biserica va fi şi pictată la interior şi resfinţită, un an mai târziu. Potrivit textului monografiei bisericii - care poate fi consultată la biblioteca Arhiepiscopiei Dunării de Jos - în perioada de înflorire a cartierului Bădălan parohia avea peste 260 de familii. Acum mai are 30, adică de peste opt ori mai puţin. Problemele grave apar abia după 1970, când comuniştii risipiesc întreaga comunitate de creştini din Bădălan şi îi mută în Micro 38 şi 39. Terenul ar fi trebuit eliberat, iar biserica dărâmată. Totul făcea parte dintr-un plan al comuniştilor care n-a mai fost niciodată dus la îndeplinire.
Hristos li se împărtăşeşte şi celor puţini şi săraci
Că slujitorii altarului ştiu să se gospodărească fără mari finanţări se vede, la Sfântul Dimitrie, "Izvorâtorul de Mir". Curtea e curată, cu flori pe lângă aleile betonate. Nu e nimic luxos, dar totul e în spiritul locului. Pentru că suntem oameni simpli, trăim simplu, ne închinăm simplu şi autentic, asta îţi spune biserica de lângă Damen, prima dată când îi treci pragul. E un loc aşezat şi în curs de renaştere.
Înăuntru, la altar, lumânările îl aşteaptă aprinse pe pelerin. Icoana Maicii Domnului e îmbrăcată, aşa cum obişnuiesc să îmbrace această icoană părinţii de la Mânăstirea Frăsinei, Athosul României. Pe o masă, la stânga icoanei Maicii Domnului, ard candele, răspândind în jur acea lumină caldă pe care creştinii ştiu că o găsesc în biserici. Nevoile bisericii sunt nenumărate pentru că, pe măsură ce se înfăptuiesc lucrările coordonate de părintele paroh Costică Cimpoieşu, apar alte şi alte nevoi şi probleme. Dar poate mai acută decât toate celelalte e nevoia bisericii de enoriaşi, care să vină să o redescopere.
Sâmbătă, 25 octombrie, la ora 17.00, e vecernie, iar duminică, pe 26 octombrie, la praznicul Sfântului Dimitrie "Izvorâtorul de Mir", e hram. Dacă tot nu ajungem aici tot anul, merită să venim la mica biserică din Bădălan măcar când aceasta se îmbracă în haine de sărbătoare.
Cine este protectorul bisericii din Bădălan
Mucenicia Sfântului Dimitrie şi puterea biruinţei
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Tesalonic, într-o perioadă în care creştinii erau prigoniţi. În timpul vieţii sale, împăraţi au fost Diocleţian şi Maximilian Galeriu. Tătăl pruncului care avea să devină, mai târziu, sfânt mucenic era voievod al Tesalonicului, dar îşi întemeiase familie creştină. În spiritul lui Hristos îşi botează fiul în secret şi îi asigură - pe măsură ce trec anii - o educaţie creştină.
După trecerea la Domnului a părinţilor săi, Dimitrie, un tânăr nobil, cu formare aleasă, moşteneşte averi mari şi este apreciat de împăratul Maximilian, care îi şi permite viitorului mucenic să ocupe poziţia de voievod care îi aparţinuse tatălui său. Ca lider, Dimitrie este iscusit, dar, spre deosebire de părinţii săi, el propovăduieşte deschis calea lui Hristos Domnul, atrăgându-şi, astfel, mânia împăratului asupra sa. Întors în cetatea sa de scaun după o luptă grea cu sciţii, în care ieşise biruitor, împăratul Maximilian cere serbări în cinstea zeilor. Invitat să ia parte, Dimitrie mărturiseşte deschis că e creştin şi că defăimează jocurile organizate de împărat. Drept pedeapsă, Maximilian îl întemniţează.
La jocuri, favorit al împăratului era Lie, un luptător vandal. Văzând că Lie ucide creştini, Nestor - un tânăr care urma calea Domnului - merge la Sfântul Dimitrie, în temniţă, şi îi cere binecuvântarea ca să lupte cu Lie şi să pună capăt masacrului. "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!", îi spune Dimitrie. Intrând în lupta cu Lie, se spune că Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!". Iar Lie a fost înfrânt repede.
Supărat de moartea luptătorului său favorit, Maximilian le ordonă soldaţilor săi să meargă în temniţa unde îl ţineau pe Dimitrie şi să-l ucidă cu suliţele. După ce l-au ucis pe Dimitrie, ostaşii l-au decapitat pe Nestor.
Bazilica şi istoria ei zbuciumată
Unde sunt depuse moaştele
Moaştele Sfântului Dimitrie sunt aşezate în biserica omonimă din Salonic. Peste mormântul său - la scurt timp după ce fusese ucis - s-a ridicat o bazilică, devenită loc de pelerinaj. După cucerirea ortomană din anul 1430, bazilica a fost transformată în moschee. Biserică a redevenit abia în 1921, după ce grecii au recucerit oraşul.
Tradiţii Sanmedru, jertfele şi renaşterea
Oamenii din popor marcau praznicul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fie arzând o oaie, fie pur şi simplu aprinzând un foc ritualic. În lucrarea sa "Panteonul romanesc”, Ion Ghinoiu ne oferă o descriere a ceremonialului în care subliniază spectaculozitatea sa: "În după-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii însoţite de câte 2-3 feciori merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăţă de crengi şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsufleţit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit Par, fixat în poziţie verticală şi gătit cu cetină verde se numeşte Focul lui Samedru. Înalţimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. /.../ La lăsarea serii, în linişte şi cuprinşi de emoţii, copiii aprind Focul lui Samedru. Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitaţia la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focul lui Samedru! În jurul rugului se adună, pe vecinătăţi, copii, tineri, maturi şi bătrâni. Toată suflarea satului participă la taina renaşterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la înmormântarea oamenilor, covrigi, fructe şi băutură...”. Tradiţia e populară în zona Moeciu.
Ortodoxie şi istorie
Sfântul şi reflectarea sa în folclor
De praznicul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, se leagă mai multe tradiţii. Spre exemplu, la stâne, ciobanii obişnuiau să-şi arunce cojoacele pe tarla ca să vadă cum va fi iarna care vine. Dacă pe cojoc urma să se aşeze o oaie albă, se considera că iarna urma să fie lungă şi grea. În cazul în care pe cojoc se aşeza o oaie neagră, iarna ar fi urmat să fie mai puţin vitregă. Înţelegerile pe care le făcuseră gospodarii, începând cu Sfântul Gheorghe, expirau acum şi trebuiau refăcute.
În lucrarea sa "Sărbătorile la români”, Tudor Pamfile prezinta chiar o legendă populară în care Sfântul Dumitru apare ca cioban: "Sf. Dumitru a fost la început cioban, avându-şi turma într-un miez de codru, necălcat de picior omenesc. Deci trăia acolo, neştiind că în lume mai sunt şi alţi oameni în afară de dânsul. /.../ Într-o noapte, visează Sf. Dumitru că pe lume, în afară de dânsul, mai sunt şi alţi oameni. Deci, dornic să ştie cum stă treaba, pleacă în lume. Merge şi merge, dă peste râpi şi nu cade într-însele, dă peste ape şi trece fără ca să se ude măcar, iar după mult mers ajunge într-un sat, într-o zi de duminică. În sat, vede el o mulţime de oameni intrând într-o casă, de unde nu mai ieşeau. Se miră cât se miră, dar mai apoi întrebă pe unul despre aceasta, iar cel întrebat îi răspunse că acei oameni merg ca să se închine lui Dumnezeu; cât priveşte casa în care intrau, ea se cheamă "biserică”. Ce să facă? Hai să intre şi el după dânşii, să vadă şi el cum este biserica /.../ Într-o strană, vede Sf. Dimitrie pe Diavol stând şi însemnând pe toţi cei ce râdeau şi vorbeau în biserică şi înciudându-se că nu-i găseşte şi ciobanului pricină, ca să-l însemneze şi pe dânsul”.
În icoane şi fresce
Sfântul civil, reprezentat ca militar
De multe ori, în icoanele şi frescele bisericeşti, Sfântul Dimitrie este reprezentat în haine militare. De fapt, sfântul nu a fost militar, iar reprezentările timpurii îl înfăţişează în haine de senator. Pe Lie, Sfântul Dimitrie nu l-a înfrânt în luptă, ci prin puterea rugăciunii, potrivit mărturiilor teologice.
Sfântul Dimitrie şi Sfântul Gheorghe - stâlpii timpului din calendar
În calendarul popular, Sfântul Dimitrie „Izvorâtorul de Mi” era numit şi Samedru şi, împreună cu Sângeorz, adică Sfântul Gheorghe, era considerat un sfânt care hotărniceşte domeniul temporal. Cei doi împărţeau anul în jumătăţi, iar de sărbătorile de peste an se ţinea cont raportat la praznicele lor.
CITEŞTE ŞI: BISERICA din inimile CREŞTINILOR de pe Valea Oraşului (FOTO)
