În decembrie 2012, "Viaţa liberă" publica un amplu articol despre Revoluţia de la Galaţi. Unul dintre cei care l-au citit la acel moment a simţit nevoia să aducă nişte clarificări, din postura de martor activ al evenimentelor.
Iată, pe scurt, povestea lui Laurenţiu Doha. "Când am ieşit eu pe stradă, locuiam în Ţiglina 2, lângă Miliţie, pe Brăilei nu era aproape nimeni. Doar mici grupuri speriate care îşi fereau privirile când încercai să îi faci să se alăture celor 2-3 ce scandau pe mijlocul străzii "Jos Ceauşescu”. Când am ajuns la CJG se adunaseră câţiva oameni în faţa clădirii, dar majoritatea stăteau pe trotuarul de vis-a-vis ca nişte spectatori apatici. Am fost câţiva, nu reţin nici nume şi nici figuri, care am avut tupeul să pătrundem în sancta sanctorum a PCR local. Cei care au făcut-o cu inima curată, s-au retras într-o încăpere (parcă anticamera prim-secretarului şi am început să ne gândim cum să organizăm oraşul: cine să meargă în punctele vitale, cine să se ocupe de contactarea gărzilor patriotice, cine să ia legătura cu Bucureştiul. Era o presiune fantastică şi chiar un fior de frică (eram prea aproape de ruşi şi începuseră deja zvonurile că sovieticii şi-au masat trupe de intervenţie la Prut). Eu am fost trimis la sediul Miliţiei. Când am ajuns la Miliţie, mulţimea se adunase deja în jurul gardului, iar miliţienii păreau stresaţi la maximum fiind gata să tragă. Ştiu că fusese raportat că unul dintre tan'majori trăsese nişte focuri în aer ca să disperseze mulţimea. Am sărit gardul şi am discutat cu un ofiţer care mi-a confirmat că nimeni nu va trage dacă nu sunt ameninţaţi personal. I-am cerut să se retragă din clădire şi să deschidă porţile. Simultan cu plecarea miliţienilor oamenii din stradă au început să sară gardul. Unul dintre cei care mă însoţea de la CJG, un tip mai în vârstă ca mine, mi-a zis să mă întorc la grupul de coordonare şi să le confirm că Miliţia Judeţeană a fost ocupată şi că el va pune în siguranţă armele şi documentele din clădire. Am revenit la CJG unde am fost neplăcut surprins de devastarea de acolo. I-am căutat pe cei din primul grup dar, cum nu am reuşit să dau de ei şi nici să liniştesc mulţimea excitată, m-am retras spre universitate. Vreau să insist că, deşi profitorii şi oportuniştii nu au lipsit, prima erupţie a fost realmente spontană, nu a existat propagandă şi nici "fitile". "
