SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Medicii de familie îşi cer banii

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
* Peste 34.000 de preşcolari şi elevi, în mediul rural gălăţean * Cu toţii depind de asistenţa medicală şcolară asigurată de 110 medici de familie * Triajul şi întocmirea rapoartelor de profil nu se plătesc, susţin medicii, iar situaţia trebuie rezolvată rapid * Ministerul Sănătăţii nu trimite banii, iar autorităţile…

Ne pleacă absolvenţii de Medicină

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
Absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, specializarea Medicină, au trecut examenul de licenţă şi se orientează acum spre rezidenţiat. Vorbim, evident, despre acei absolvenţi care vor să practice medicina în România. Detalii ne-a oferit decanul Facultăţii gălăţene de Medicină şi Farmacie, prof.dr. Aurel Nechita. „Am avut, în acest…

Pe Oltului nu se mai circulă de la "Cina" către Drumul de Centură

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
Lucrările de pe strada Oltului se desfăşoară conform graficului anunţat. Ieri, circulaţia rutieră era închisă de la restaurantul „Cina” către Drumul de Centură, iar un poliţist local se afla la faţa locului, pentru a dirija şoferii care nu aflaseră încă acest lucru. Odată cu noua restricţie, traseul de maxitaxi nr.…

Legendele toamnei gălăţene

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
* O masă de aer polar cutreieră judeţul nostru şi estul ţării * După seceta din septembrie, vine normalitatea lui Brumărel * Ne place sau strâmbăm din nas, dar vara a dispărut în ploaia din weekendul care tocmai a trecut. Ce a rămas în loc nu e tocmai de colo…

Mai sunt câteva zile până la recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
Între 20 şi 31 octombrie 2011, recenzorii vor bate la porţile celor 609.398 de locuitori din judeţul Galaţi, potrivit evidenţei înregistrate la 1 ianuarie 2011. Dintre aceştia, 343.756 de cetăţeni au domiciliul declarat în municipiul Galaţi, iar 265.642 sunt în mediul rural, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Statistică Galaţi.Toţi…

A inceput distribuira cererilor pentru ajutoarele la încălzire

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
Primăria Galaţi distribuie formularele pe care trebuie să le completeze solicitanţii ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Gălăţenii care locuiesc la bloc şi primesc agent termic în sistem centralizat vor lua documentul de la asociaţia de proprietari. Locuitorii la case individuale, care primesc energie termică de la Apaterm, vor ridica formularul de…

Ca înainte de Revoluţie. Cozi şi nervi la CJAS Galaţi

Scris de Luni, 10 Octombrie 2011
* Pentru a fi siguri că vor apuca o adeverinţă care să demonstreze că sunt plătitori la Sistemul Public de Sănătate, oamenii vin şi cu patru ore înainte de a începe programul. * Situaţia se repetă de caţiva ani * Conducerea invocălipsa personalului * Dimineaţa, la ora 4.30, pe o…

Cine primeşte bani de la bugetul local?

Scris de Duminică, 09 Octombrie 2011
O comisie specială din care fac parte şi şase consilieri locali va evalua şi selecţiona asociaţiile şi fundaţiile şi va decide care dintre acestea vor primi subvenţii de la bugetul local în 2012. Din comisie fac parte consilierii: Aurelian Constantin şi Stelian Lupu (PSD), Florin Gasparotti (PC), Victor Dobrea şi…

Încă un vagon la trenurile de Iași, pentru pelerini

Scris de Duminică, 09 Octombrie 2011
Două perechi de trenuri cu rang de Accelerat care circulă în relația Galați - Iași vor avea un vagon în plus începând din 11 octombrie, timp de o săptămână, a anunțat CFR Călători. Compania feroviară, care aplică măsura și pe alte curse către și dinspre Iași, răspunde astfel cererii crescute…

Cu bărbăţia la doctor

Scris de Sâmbătă, 08 Octombrie 2011
* Reviste erotice şi DVD-uri, dar în primul rând intimitate, confort şi respect, de asta au parte, în filme, bărbaţii care fac testul spermogramei * La noi, chiar şi în clinice cu ştaif, domnii trebuie să „performeze” într-o toaletă sau, în cel mai bun caz, într-o încăpere dotată doar cu…

Seriozitate şi profesionalism - Totul despre spermogramă

Scris de Vineri, 07 Octombrie 2011
Zilnic, cel puţin doi bărbaţi trec pragul Laboratorului Medicotest pentru a afla dacă pot să devină tătici. Potrivit dr. Emilia Galiaţatos, managerul laboratorului, se poate trage concluzia că un bărbat este steril numai după spermogramă. „Examenul se face după două-trei zile de abstinenţă sexuală. Pacientul trebuie să îşi procure un…

Cauze de infertilitate sau de sterilitate - Numai endocrinologul ştie de ce

Scris de Vineri, 07 Octombrie 2011
Bolile endocrine, bolile infecţioase cum ar fi oreionul sau blenoragiile, malformaţiile, neurastenizarea generală a organismului pot afecta capacitatea de procreare a bărbaţilor, ne-a explicat dr. Mihaela Ciolac, medic primar endocrinolog. De asemenea, există boli genetice care dau sterilitate primară. Potrivit dr. Ciolac, obezitatea duce la disfuncţii sexuale, la impotenţă, la…

Brutăriile n-au fost prinse cu ocaua mică - Cu codrul de pâine pe cântar

Scris de Vineri, 07 Octombrie 2011
* La un raid prin unităţile în care pâinea este livrată de patru dintre cei mai cunoscuţi producători am constatat că nicio pâine nu cântărea sub 300 de grame * Conform Ordinului 165/2011, de la 15 septembrie, pâinea pe care o punem pe masă trebuie să aibă minimum 300 de…

Mai multe trenuri spre Iaşi, de Sf. Parascheva

Scris de Joi, 06 Octombrie 2011
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri către şi dinspre Iaşi săptămâna viitoare, când circa un milion de pelerini sunt aşteptaţi la Catedrala Metropolitană din Capitala Moldovei pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, prăznuită anual pe 14 octombrie. Pentru a putea prelua toţi călătorii care vor merge atunci…

Dr. Polinschi rămâne director la Ambulanţă

Scris de Joi, 06 Octombrie 2011
Dintre cei 49 de candidaţi înscrişi la concursul pentru ocuparea funcţiilor de manager în cadrul serviciilor de ambulanţă din ţară, au promovat doar 23. Printre medicii care îşi menţin funcţia, ca rezultat al examenului promovat, se numără şi directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.„A fost un concurs…

Primul parc destinat animalelor de companie

Scris de Joi, 06 Octombrie 2011
* În viitorul apropiat câinii de companie vor avea cinci locuri de joacă special amenajate în parcuri *Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat ieri amenajarea în Galaţi a primului parc special pentru câinii de companie, pe Faleza Inferioară. Parcul are o suprafaţă de 1.200 mp, este înconjurat de 110 ml…

Sfaturi - Şcoala iubitorilor de animale

Scris de Joi, 06 Octombrie 2011
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalului de companie. Pentru că tot mai mulţi stăpâni se plâng de problemele de sănătate ale prietenului necuvântător şi de costul ridicat al medicaţiei vom încerca, împreună cu…

„Familia Bugetărescu” a aprins spiritele în Galaţi

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Serialul „Familia Bugetărescu” început de „Viaţa liberă” în urmă cu două zile, care a abordat tema familiilor din sistemul public, a dat naştere unei dezbateri aprinse în comunitate. Pro sau contra acestui demers jurnalistic, cititorii cotidianului nostru şi-au exprimat opiniile pe platforma electronică a ziarului, la www.viata-libera.ro. Câţiva, probabil implicaţi…

Super-educatoarea Elena Chiculiţă: „Îmi place să văd lumea fericită în jurul meu”

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Apar mai rar pe lista cadrelor didactice premiate, încât nu s-au inventat olimpiadele la grădiniţă. Este nedrept, pentru că educatoarele au cea mai grea muncă din tot sistemul de învăţământ. Dacă învăţătoarea este cea care-i învaţă să scrie şi să citească, iar profesorii le desăvârşesc pregătirea, educatoarea este cea care…

Luminiţa Nichita şi Romeo Zamfir, profesorii anului la Galaţi

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Conducerea ISJ a organizat şi ieri, de Ziua Internaţională a Educaţiei, tradiţionala premiere a cadrelor didactice cu rezultate fost premiate. Peste 100 de profesori au primit diplome, deşi nu toţi şi-au permis să-şi lase cursurile şi elevii şi să apară la rampă la aplauze. Momentul cel mai emoţionant a fost…

Măsuri extreme de disciplină în şcoli - 100 de elevi n-au fost primiţi în şcoală pentru că nu aveau uniformă

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Carantină la „Moţoc” – elevii au stat în pauze în clase, supravegheaţi de profesori * Inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă susţine că împreună cu directorii liceelor a decis să înăsprească măsurile disciplinare: „Trebuie să ştie că anul acesta dăm disciplina jos din pod. Nu se poate ca regulamentul să fie respectat…

Programul „Azi poliţist, mâine cerşetor” – la final

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
* Foştii oameni ai legii ar putea primi 50-60 la sută din salariul minim de bază, timp de un an, ajutor lunar de la MAI * Militari fiind, foştii angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor nu au dreptul la şomaj, nici la alt venit din partea Ministerului. Asta până acum,…

Sală şi traseu pentru examinatorii auto

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Un proiect de ordin al MAI propune ca „examinatorii care participă la testarea pentru obţinerea permisului auto vor fi examinaţi anual printr-o probă scrisă şi una practică, iar dacă vor fi declaraţi ˝respinşi˝ de două ori consecutiv vor trebui să absolve din nou cursurile pentru atestatul de examinator, potrivit unui…

Ultimul mohican etnobotanic

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2011
Oficial, la ora actuală, în Galaţi mai există un singur magazin de vise, vizavi de Spitalul Judeţean. Cel puţin aşa susţine viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco. Acest ultim bastion al comerţului oficial cu substanţe etnobotanice nu înseamnă, însă, că problema a fost rezolvată şi că adolescenţii şi tinerii au rămas în…
Pagina 422 din 588