SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Secretul celei mai frumoase familii de artişti - „Iubirea îţi aduce înmiit iubire”

Scris de Sâmbătă, 10 Decembrie 2011
Familia sopranei Felicia Filip şi a regizorului Cristian Mihăilescu este una dintre cele mai durabile şi mai rezistente familii de artişti pe care le-am întâlnit. Deşi fiecare poartă numele de scenă, deşi profesia le este adeseori asociată cu cele mai urâte episoade „de familie”, cei doi artişti reprezintă un model.…

Desfătări gastronomice în plin post

Scris de Sâmbătă, 10 Decembrie 2011
Ca şi în sâmbetele şi duminicile trecute, gălăţenii care se pregătesc, prin post, pentru Naşterea Domnului se pot bucura astăzi şi mâine de dezlegare la peşte. Sfatul nostru este să profitaţi la maxim de ocazie şi să porniţi încă de dimineaţă spre pescării. Noi le-am vizitat ieri pe cele din…

Mix de E-uri la plic - Pericolele care fac mâncarea gustoasă

Scris de Vineri, 09 Decembrie 2011
Am spune că nicio mâncare nu are gust fără condimentele mix de legume cu sau fără aromă de găină. Le adăugăm în orice fel de mâncare şi suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat în bucătărie doar datorită lor. Ştim foarte bine că aceste baze pentru mâncăruri nu conţin în…

Util - Noul mers al trenurilor, în ziarul de weekend

Scris de Vineri, 09 Decembrie 2011
„Viaţa liberă” publică, în ediţia din 10-11 decembrie, Mersul trenurilor 2011-2012. Graficul conţine noul program al trenurilor care pleacă din staţia Galaţi şi al celor care sosesc în gara din Valea Oraşului, dar şi orarele garniturilor care tranzitează cele mai importante staţii din judeţul nostru. Atenţie! Trenurile sunt reclasificate şi…

Seminţe şi kitsch-uri confiscate

Scris de Joi, 08 Decembrie 2011
Nu ştim dacă autorităţile ar fi meritat o amendă pentru organizarea din acest an a Serbărilor Galaţiului, dar există gălăţeni care au fost arşi la buzunar pentru că au încercat să se „îmbogăţească” taman cu prilejul sărbătorilor oraşului. Potrivit viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie,…

O să avem luminiţe în oraş! Clujul şi Hunedoara ne luminează sărbătorile

Scris de Joi, 08 Decembrie 2011
Braşovul, Reşiţa, Bacăul, Hunedoara şi alte oraşe… civilizate s-au umplut de luminiţe colorate şi strălucire în seara de Moş Nicolae, când iluminatul festiv a fost pornit, evenimentul fiind însoţit de spectacole şi de veselie. Desigur, Galaţiul nu a făcut parte din această categorie, rămânând întunecat şi sărac. Ei bine, vom…

Una dintre asistentele arestate în dosarul şpăgii lucra fără drept

Scris de Miercuri, 07 Decembrie 2011
Potrivit informaţiilor pe care ni le-a oferit Daniela Artimof, preşedintele filialei gălăţene a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali (OAMMR), doar una dintre asistentele medicale cercetate pentru fals şi uz de fals şi arestate pentru dare de mită avea drept de liberă practică. „Avem, în acest moment, 4.100…

La Agro-Dunărea - Moş Nicolae a venit cu 33 de premii

Scris de Miercuri, 07 Decembrie 2011
Cei 33 de norocoşi care au fost extraşi din urnă la tombola organizată de Agro-Dunărea la expoziţia naţională de porumbei, păsări şi animale mici au intrat ieri în posesia premiilor. Şapte câştigători au primit câte o găină şi un cocoş, iar 23 au primit câte o gâscă. Doi dintre câştigători…

Co-plata va însemna o cheltuială suplimentară anuală de maxim 600 de lei

Scris de Miercuri, 07 Decembrie 2011
Copiii, elevii, studenţii, bolnavii înscrişi în programele naţionale de sănătate şi pensionarii cu venituri mici vor fi scutiţi de co-plată În 2012, mulţi dintre gălăţeni nu vor mai scăpa de coplată, atunci când merg la medic! Legea 220/2011, care care prevede cât şi unde vom plăti, s-a publicat deja în…

Lipsă acută de personal la Ambulanţă

Scris de Marți, 06 Decembrie 2011
* În momentele critice, medicii de la Ambulanţă sunt cei care ne smulg din ghearele morţii * Din păcate, cu toate că beneficiază de aparatură medicală modernă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi suferă din pricina lipsei de personal * În ultimii 20 de ani, numărul echipajelor operative a scăzut de…

Meci de baschet în fotoliul rulant la fosta sală “Puşkin”,

Scris de Marți, 06 Decembrie 2011
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap, Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi „Învingatorii” Galaţi a organizat un meci de bachet demonstrativ în fotoliul rulant, în Sala de sport „Florin Balaiş”. Evenimentul a avut loc pe 3 decembrie iar echipele au fost formate doar din persoane utilizatoare de fotoliu rulant.Parteneri au…

Asistentul virtual - Bătrânii, monitorizaţi ca în filme

Scris de Marți, 06 Decembrie 2011
* Proiectul european prin care bătrânii asistaţi vor fi monitorizaţi audio-video se ridică la 4,5 milioane de lei Unul dintre proiectele la care lucrează Primăria municipiului Galaţi este cel care vizează instituirea asistentului virtual. „Este vorba de punerea pe baze moderne a serviciilor de supraveghere şi îngrijire la domiciliu a…

AJPS Galaţi - Parcul natural de „distracţii” cu interese publice (VIDEO)

Scris de Luni, 05 Decembrie 2011
Tensiunile din interiorul Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi (AJPS) Galaţi, asociaţie care administrează Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, se înteţesc. În acest sfârşit de săptămână au fost organizate două şedinţe de Adunare Generală pentru alegerea echipei de conducere a asociaţiei.  Rezultatele acestor alegeri au confinţit un fapt halucinant:…

Un regal al marii muzici, onorat de Felicia Filip

Scris de Luni, 05 Decembrie 2011
În seara de 1 Decembrie, în premieră, la sala Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, a cântat soprana Felicia Filip, cea pe care presa franceză a numit-o, în 1993, „Noua Regină a Traviatei”. „Filipissima”, cum au mai răsfăţat-o francezii, a fost însoţită de soţ, tenorul şi regizorul Cristian Mihăilescu, regizorul…

Nunta şi divorţul în 2012 - Cât te costă să spui „Da”

Scris de Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
* Mai scump decât plăteşti ca să spui „Stop! Până aici! Divorţăm” Dacă aţi plănuit ca în anul 2012 să vă oficializaţi relaţia şi să intraţi „în rândul lumii”, e bine să ştiţi de pe acum cât anume vă va costa să spuneţi „Da”. Răspunsul rapid şi precis ar fi…

Poveşti de viaţă - Dexotonul iubirii, limbajul secret al inimilor

Scris de Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
Într-o lume în care sentimentele devin atât de lesne pasagere, în care infidelitatea exhibată are tot mai mulţi fani, iar divorţurile se înmulţesc de la zi la zi, ei doi îi admiră sincer pe cei ce au sărbătorit deja nunta de aur şi se plimbă pe Faleză ţinându-se de mână…

Rugă pentru Ctitorii Marii Uniri

Scris de Vineri, 02 Decembrie 2011
Clopotele Catedralei Galaţilor - asemeni celor de la Alba Iulia şi de la Bucureşti - au sunat în ritmul unităţii de credinţă şi de ţară, de drag pentru tot ce este românesc. De 1 Decembrie, la Galaţi, semn bun; în Ziua Marii Uniri, catedrala nu a mai fost goală. Între…

Programul instituţiilor publice şi al magazinelor de 1 decembrie

Scris de Joi, 01 Decembrie 2011
Autobuzele şi troleibuzele de pe cele mai importante trasee, între care 102 şi 104, nu circulă în jurul prânzului, din cauza restricţiilor de circulaţie impuse pe arterele oraşului de Ziua Naţională a României. Tramvaiele şi autobuzele de pe traseele secundare nu au asemenea probleme, însă, la fel ca restul flotei…

Pentru că nu au venit dozele de la Minister, campania de vaccinare antigripală stagnează

Scris de Joi, 01 Decembrie 2011
După terminarea celor peste 6400 de doze de vaccin antigripal achiziţionate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi pentru actualul sezon rece, conducerea DSP a înaintat o cerere către Ministerul Sănătăţii pentru suplimentarea numărului de doze. Cu toate că cererea a fost aprobată şi că vaccinurile trebuiau să sosească până…

Zero infecţii, zero decese

Scris de Joi, 01 Decembrie 2011
În Galaţi, aproape 700 de persoane infectate au fost depistate încă din anul 1990, de când a început testarea, conform datelor puse la dispoziţie de Manuela Arbune medic specialist în boli infecţioase de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. Dintre acestea, 320 de pacienţi au decedat iar în prezent, în…

Reducere de 25 la sută la biletele de tren luate de pe net

Scris de Joi, 01 Decembrie 2011
Clienții companiei feroviare de stat CFR Călători care își cumpără bilete de tren de pe intenet folosind carduri MasterCard sau Maestro beneficiază, în luna decembrie, de o reducere de 25 la sută din prețul acestora. „Reducerea la plata cu cardurile MasterCard sau Maestro, indiferent de banca emitentă, se acordă la…

De ziua Sfântului Apostol Andrei / Sărbătoarea continuităţii şi unităţii

Scris de Joi, 01 Decembrie 2011
A XX-a prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Galaţilor şi al României, a fost o sărbătoare specială. Anul acesta, gazdele - Apostolul Andrei şi Arhiereul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Casian - s-au bucurat de prezenţe insolite. Este vorba despre binecuvântarea cerească de la un Sfânt al lui Hristos,…

La 97 de ani, veteranul Andreilor din Galaţi

Scris de Miercuri, 30 Noiembrie 2011
Moş Andrei Mihai este veteranul de vârstă al tuturor Andreilor din judeţul Galaţi, aşa ne indică Serviciul  Evidenţa Populaţiei. Numără peste 97 de ani şi jumătate, fiind născut în 25 mai 1914. Şi, dacă luăm în consideraţie că „Andrei” înseamnă „bărbat” (nume care vine din greaca veche „Andreas”, „Andras”), putem…

Să ne trăiţi cu numele, sărbătoriţi de Ziua Galaţiului!

Scris de Miercuri, 30 Noiembrie 2011
Sfântul Andrei, protectorul oraşului nostru şi al tuturor românilor, este şi patronul spiritual al unui număr impresionant de gălăţeni. Potrivit Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, 27.759 de gălăţeni se numesc Andrei sau Andreea, cu derivatele lor. Varianta masculină e aproape la paritate cu cea feminină a numelui:…
Pagina 417 din 589