SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Cursuri din prima zi de şcoală şi exerciţii de evacuare

Scris de Luni, 22 August 2011
Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă susţine că pe 12 septembrie, data la care va începe şcoala, toate unităţile de învăţământ vor avea orarele gata, iar elevii vor intra la cursuri chiar din prima zi. Acesta mai spune că în prima săptămână, pe lângă lecţii, toţi elevii vor participa şi la exerciţii…

Recidiva fratelui cel mare

Scris de Luni, 22 August 2011
Un articol publicat în urmă cu un an în paginile „Vieţii libere” anunţa faptul că Inspectoratul Şcolar îşi dorea să repete experimentul din vara anului 2010, de la examenul de bacalaureat, când în sălile de testare au fost montate 70 de camere de supraveghere, pentru a-i descuraja pe candidaţi să…

E nevoie de încă 7 microbuze şcolare în judeţ

Scris de Luni, 22 August 2011
Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă susţine că a făcut o solicitare la minister pentru încă 7 microbuze, necesare transportului elevilor în urma comasării unor şcoli din judeţ. „S-a făcut deja licitaţia pentru achiziţionarea lor şi le vom primi probabil până la începerea şcolii”, spune şeful învăţământului gălăţean.

Tabără pentru copiii nevoiaşi la Lepşa

Scris de Luni, 22 August 2011
Începând de astăzi, timp de o săptămână, 18 copii de la Centrul Comunitar „La Vale” al Fundaţiei „Cuvântul Întrupat” se vor bucura de un peisaj frumos, aer curat şi distracţie în tabără la Lepşa, în judeţul Vrancea. Departe de grijile cu care se confruntă acasă, vor fi doar copii şi…

Moteluri scârboase, aşteptăm clienţi generoşi

Scris de Luni, 22 August 2011
* Oferim mâncare expirată * Comisarii Protecţiei Consumatorilor Galaţi au intrat în control în moteluri şi restaurante. Mai exact, în 11 moteluri, dintre care 7 au fost găsite cu bube mari în cap. De exemplu, în exteriorul clădirilor nu erau expuse la loc vizibil, denumirea, tipul şi însemnele privind categoria…

Fântâni arteziene doar trei zile pe săptămână

Scris de Luni, 22 August 2011
* Pentru a face economii, municipalitatea a decis restricţionarea funcţionării anumitor fântâni arteziene din oraş * Deşi am trecut de jumătatea lunii august, căldura încă ne pune la încercări grele. Iar când temperatura din apartamente nu mai poate fi învinsă prin duşuri reci sau sticle cu apă de la congelator,…

Amândouă bisericile din Bereşti, sparte în aceeaşi zi

Scris de Luni, 22 August 2011
* Necunoscutul - un „voiajor” - a recurs la procedeele infracţionale similare celor de la spargerea recentă a Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor”, de la Adam * Un răufăcător din categoria celor specializaţi în spart biserici şi făcut vraişte prin altare a fost, ieri, subiectul de discuţie nr. 1 în oraşul…

Doliu la Bârlad. Ne-a părăsit dr. Constantin Teodorescu

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
Mijloc de săptămână cernit: în noaptea de miercuri spre joi, Bârladul l-a pierdut pe unul dintre cei mai proeminenţi cetăţeni ai săi – dr. Constantin Teodorescu (FOTO). Fost medic chirurg în oraşul de care astăzi se desparte pentru totdeauna, dar şi la Tecuci, unde, vreme de 16 ani, a avut…

Învăţământ „Step by step” la Şendreni

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
În satele Şerbeştii Vechi şi Movileni, din comuna Şendreni, va funcţiona începând din toamnă un sistem de învăţământ „Step by step”, o alternativă educaţională în care procesul didactic se bazează pe centrele de interes ale elevilor şi care presupune două învăţătoare la o singură clasă, una care susţine cursuri dimineaţa…

Doruleţ Resmeriţă: „Mai puţin de 15 la sută vor promova bacalaureatul în august”

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
* Un raport făcut de licee arată că, în fiecare unitate, numărul de elevi restanţieri care au participat la pregătirile gratuite este foarte mic * „Anul trecut, în sesiunea din august-septembrie, abia 15 la sută dintre candidaţi au promovat. Dacă aplicăm rigorile de anul acesta (vom avea camere în absolut…

Şase profesori corectori au fost sancţionaţi

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
În urma recorectării lucrărilor la contestaţiile de la bacalaureatul din iulie s-au constatat câteva cazuri de diferenţe mari între notele iniţiale şi cele care au rămas finale. „Ca să spulberăm orice suspiciune, noi am recorectat tezele şi cu o a treia comisie şi s-a constatat că profesorii care au corectat…

Şcoala începe pe 12 septembrie

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
Chiar dacă în unele unităţi de învăţământ sunt în derulare lucrări de reparaţii capitale sau de renovare, anul şcolar va începe pe 12 septembrie pentru toţi elevii din judeţul Galaţi, susţine inspectorul general Doruleţ Resmeriţă. Acesta spune că au fost găsite soluţii ca elevii şcolilor în construcţie să înveţe în…

Schimbare de director la Casa Studenţilor. Dinu Gându pleacă în Argentina

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
În viaţa lui Dinu Gându, gălăţeanul de 38 de ani care din 1998 este preşedintele Consiliului de Administraţie, iar din 2004 directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi începe, de astăzi, o nouă etapă, odată cu plecarea în Argentina. El consideră că şi-a îndeplinit misiunea.„Mi-am promis, în 2004, că…

Poveşti nespuse. Încălţăminte suspendată

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
De câtva timp, au început să apară şi în oraşul nostru perechi de pantofi sport cu şireturile legate între ele şi agăţate de cabluri suspendate. E un fapt divers ce poate fi cu uşurinţă ignorat de trecătorii care nu sunt atenţi la astfel de detalii. Însă pentru adolescenţii care s-au…

De ce nu are ţuica buletin

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
Vameşii au oprit la control pe Drumul Naţional 25, la intrarea în Galaţi, o maşină cu numere de Vrancea. Oamenii legii au găsit în maşină 300 de litri de ţuică, ambalată în 12 bidoane de plastic a câte 25 litri fiecare, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente fiscale.…

Mâncare stricată şi scumpă aveţi?

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
Alimentarele au reintrat în vizorul Protecţiei Consumatorilor Galaţi. Mai ales că e vară şi, ca o coincidenţă, produsele se strică în raft, dar tot clienţii le iau de acolo. Stop vânzare!Comisarii Protecţiei Consumatorului au verificat în total 25 de magazine alimentare, oprind definitiv de la vânzare 290 de kilograme de…

Cine l-a pierdut?

Scris de Sâmbătă, 20 August 2011
Educat, curat, fără purici, afectuos, jucăuş, prietenos şi mai ales, aşa cum se poate lesne observa din poză, frumos-foc. Atâta doar că nu mai are stăpân! Cine l-a pierdut pe frumosul căţel din imagine îl găseşte la Asociaţia „Ajutaţi-l pe Lăbuş”, în grija căreia se află acum. Stăpânul o poate…

„Niciun profesor cu note sub 5.00 nu va primi post”

Scris de Vineri, 19 August 2011
În perioada 24-26 august va avea loc, la Grupul Şcolar de Marină, repartizarea în şedinţă publică a suplinitorilor calificaţi. Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă avertizează: „Niciun profesor cu note sub 5.00 nu va fi repartizat. Există un ordin al ministrului în acest sens. Orele neacoperite se vor da profesorilor pensionari, titularilor…

Doruleţ Resmeriţă: „Vor fi camere video la bacalaureat în toată ţara”

Scris de Vineri, 19 August 2011
Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă susţine că în videoconferinţa la care a participat cu ministrul Funeriu şi toţi inspectorii generali din ţară s-a discutat că nu va mai exista sală de clasă în care se va susţine sesiunea a doua de bacalaureat, fără cameră video. „Vor fi condiţii egale pentru toţi…

Inspectorii şi directorii, obligaţi să predea

Scris de Vineri, 19 August 2011
Un ordin emis recent de ministrul Educaţie i-a determinat pe oamenii din sistem să considere că se fac reduceri mascate de norme în învăţământ. Inspectorii şcolari şi o parte dintre directori nu vor mai beneficia de degrevare de normă, ci vor fi obligaţi, în baza salariului pe care-l au, să…

Poliţia Rurală, operaţională până la 30 septembrie

Scris de Vineri, 19 August 2011
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a anunţat, că secţiile de Poliţie Rurală din ţară trebuie să fie operaţionale până la 30 septembrie, el menţionând că există totuşi piedici de ordin logistic în înfiinţarea acestor secţii. Liviu Popa a spus că înfiinţarea secţiilor de poliţie rurală avea un calendar de trei…

Se fură spoturi luminoase din Spitalul Judeţean

Scris de Vineri, 19 August 2011
Ştiam de ceva vreme că există gălăţeni care au prostul obicei de a pleca de la hoteluri cu tot cu scrumierele, săpunurile, halatele de baie şi chiar lenjeriile de pat din camerele în care au fost cazaţi. Deh, să spunem că e bine să aibă şi omul lucru lui! Ba,…

Bugetari plătiţi „la gri”

Scris de Vineri, 19 August 2011
* Din cauza lipsei de bani, primarii caută soluţii pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap * Una dintre variante este trimiterea în şomaj a însoţitorilor, cu condiţia ca aceştia să aibă în continuare grijă de bolnavi * O altă variantă este concedierea însoţitorilor şi plata acestora din indemnizaţiile primite de…

Facturile la lumină întârzie în această lună

Scris de Vineri, 19 August 2011
Mai mulţi clienţi Electrica au reclamat faptul că nu au primit nici acum facturile privind consumul de electricitate de luna trecută. Reprezentanţii societăţii au explicat că decalajele au apărut doar pe raza municipiului Galaţi. „Au fost înregistrate unele probleme pe zona de transmitere a facturilor către clienţi. Aceste incidente au…
Pagina 432 din 589