* I se spune Petrică Nebunu’, este orfan de la 9 ani, şi de cinci ani de zile se adăposteşte pe Arena „Siderurgistul” din Valea Ţiglinei * Are reumatism la ambele picioare şi a fost de două ori internat din cauza problemelor psihice * Şi el este cetăţean al Uniunii Europene! *
Petru Cibotaru – un altfel de spirit al arenelor
Este născut în judeţul Vaslui, dar se consideră gălăţean veritabil * are două surori şi un frate, tustrei în alte oraşe, „dar nu vreau să deranjez pe nimeni” * a terminat liceul la seral şi este lăcătuş în construcţii, dar n-a profesat niciodată „pentru că nu mi-a plăcut şcoala”
* a fost timp de 18 ani măturător pe Stadionul „Areni” din Suceava, acolo unde administrator era tatăl unui fost coleg de şcoală * se trezeşte în fiecare noapte şi face de unul singur analiza meciurilor: „zic că dacă o dădea ăla acolo şi dacă eram mai atenţi, nu luam gol” * spune că-i place şi muzica: „ascult operă, dar dacă-mi dai fotbal, muzică populară şi un şpriţ, eşti cel mai bun prieten al meu”.
Cojocul, cea mai bună plapumă
Nu se poate să nu-l fi văzut măcar o dată dacă aţi asistat la vreun meci de fotbal de pe stadioanele gălăţene. Este inimitabil, face un spectacol unic şi nu puţine au fost momentele în care a încasat injurii şi ameninţări din partea celorlalţi spectatori.
Spune că trăieşte fotbalul de ca şi cum viaţa i s-ar sfârşi după ultimul fluier al arbitrului: ţipă la jucători de parcă s-ar speria de ei, însă el, de fapt, le dă sfaturi şi îi încurajează, fără ca cineva să-i fi cerut acest lucru.
Îl cheamă Petru Cibotaru şi are numai 45 de ani, chiar dacă înainte de a-i urmări cu atenţie chipul îi dai mai bine de 60. Este bolnav, nu are pe nimeni şi spune că are un acoperiş, dar de cinci ani stă într-o gheretă încuiată cu sârmă, pe un pat de-ţi îndoi oasele, iar cojocul îi este multifuncţional: ziua - costum de haine, noaptea - plapumă!
Ne-a putut invita „acasă”
A rămas orfan de la 9 ani, când mama i-a murit îngheţată în zăpadă (tatăl a mai trăit încă zece ani, dar fiind bolnav nu l-a putut creşte), şi aşa a ajuns să îndrăgească stadionul. Locuia la o mătuşă din Ghidigeni şi chiulea de la şcoală, ca să vină la Galaţi pentru fotbal.
„Îmi luam o pâine neagră cu mine şi veneam ca să văd marea mea dragoste”, povesteşte cel căruia i se spune Nebunu’, tocmai din cauza „reprezentaţiilor” sale de pe arenele gălăţene.
Albit de-a binelea, nebărbierit şi cu ochii umeziţi, Petru ne-a invitat la el „acasă”: chioşcul folosit pe vremuri drept punct de control la Stadionul „Siderurgistul”.
Spune că i s-a stricat yala şi de aceea a apelat la un cablu cu care să-şi blocheze uşa. Înăuntru - un steag mare al Oţelului, pus în geam, programe de meci, un televizor stricat, multe ziare împrăştiate, o carte de rugăciuni şi un tablou în care apare în preajma lui Gheorghe Hagi.
„Nu mi-e ruşine să muncesc”
Înşiră zeci de nume de oameni care-l ajută să trăiască, tuturor le transmite sănătate şi fericire, adică exact ce i-ar trebui şi lui, şi consideră că „Dumnezeu a ţinut cu mine că am ajuns aici”.
Petrică a fost angajat de Ilie Hagioglu, administratorul Bazei „Siderurgistul”, ca îngrijitor, iar bărbatul zice că încearcă la rândul său să ajute pe toată lumea.
„Mătur tribunele, ajut la alimente la echipa de handbal, iar dacă antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori mă trimit încolo-încoace, mă duc. Am şi eu greşelile mele, dar nu mi-e ruşine să muncesc”, deapănă copilul nelegitim al stadionului.
Mănâncă din ce-i dau handbalistele de la Oţelul şi antrenorii de copii care îşi fac treaba zilnic pe acolo: „Dacă-mi dai fotbal, nu-mi mai trebuie nimic, uit că n-am mâncat. Mă acceptă toată lumea pentru că eu am învăţat de mic să respect oamenii!” Dacă l-ar fi respectat şi pe el soarta…
Internat la Socola când avea doar 6 ani!
Are de mic probleme la ambele picioare. „Când a murit săraca mamă, am stat trei zile singur în casă şi n-am ştiut să fac focul, aşa că am degerat şi am reumatism.
Era o zăpadă atunci, în februarie…”, îşi aduce aminte „cetăţeanul european” care a fost internat de două ori şi din cauza problemelor psihice.
„Nu mi se zice degeaba Nebunu’, chiar sunt cu capul. Prima dată, la 6 ani, am stat o lună la Socola din cauza unui şoc. Îl văzusem pe un unchi călcat de maşină, apoi la 19 ani am fugit din spital, în pijamale, pe Faleză. Visasem că a înviat mama”, spune cu o precizie incredibilă Petrică, de parcă toate acestea s-ar fi întâmplat ieri.
Şi-ar fi dorit să aibă şi el o familie, însă a fost refuzat, la vârsta de 22 de ani, de părinţii fetei. Acum crede că este mai bine aşa. „Decât să păţească şi urmaşii mei ce am păţit eu…”, concluzionează trist omul pe care vântul, ploaia şi ninsoarea îl bat în acelaşi loc. Pe stadion.
Explicaţie foto: Petrică Nebunu’ este fiul nelegitim al stadionului „Siderurgistul”
