Primele piruete în cadrul concursului „Patina de Cristal”

Primele piruete în cadrul concursului „Patina de Cristal”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Amatorii sportului din Galaţi au prilejul să asiste la un spectacol sportiv de excepţie. Astăzi şi mâine, la Patinoarul Artificial se desfăşoară cea de-a III-a ediţie a Concursului Internaţional de patinaj artistic dotat cu trofeul „Patina de Cristal”.

Competiţia se desfăşoară de zece ani în ţara noastră, iar ultimele trei ediţii au fost găzduite de oraşul Galaţi. De fiecare dată, oaspeţii – români şi străini – au avut cuvinte elogioase la adresa organizatorilor din oraşul de la Dunăre, motiv pentru care au venit şi pentru a treia oară.

Este un concurs foarte important care acordă puncte în clasamentul mondial, alcătuit de Federaţia Internaţională de Patinaj.

Participare numeroasă

Dacă acum doi ani, la prima ediţie, au venit doar câţiva concurenţi, în acest an numărul acestora se cifrează la 38, din 14 ţări. Timp de două zile, pe luciul gheţii de la Patinoarul Artificial îşi vor etala măiestria sportivă 24 de fete şi 14 băieţi – mulţi dintre ei având deja o valoare recunoscută.

Se remarcă, în primul rând, unguroaica Julia Sebestyen – de şapte ori campioană a ţării sale şi locul întâi la „Europenele” de acum cinci ani. Ea manifestă o formă sportivă deosebită şi în acest sezon, când a ocupat locul întâi la un mare concurs internaţional desfăşurat în Japonia.

De asemenea, spectatorii îşi vor putea aţinti privirile pe evoluţiile suedezilor Bertnsson şi Schultsson, dar nu vor putea fi neglijaţi nici sportivii veniţi din ţări cu mare tradiţie, precum Ucraina, Germania sau Cehia.

Şi încă o remarcă – în aceste zile pe ovalul de gheaţă gălăţean vor evolua şi sportivi din Japonia şi Filipine!

Şi români se află în centrul atenţiei

Fără discuţie că în centrul atenţiei se vor afla şi patinatorii noştri. În primul rând este vorba despre Zoltan Kelemen, antrenat de gălăţeanul Cornel Gheorghe – cel mai valoros produs al patinajului românesc: locul IX la un Campionat Mondial şi 14 la Jocurile Olimpice. Kelemen are toate şansele de a ocupa o poziţie notabilă în clasamentul final. El are 21 de ani, iar la prima ediţie a „Patinei de Cristal”, găzduite de Galaţi, a ocupat locul al treilea.

În lipsa Roxanei Luca (accidentată) România va fi reprezentată de două sportive de mare perspectivă. Este vorba despre Sabina Paquier şi Sabina Măriuţă. Cele două sunt legitimate la cluburi din Miercurea Ciuc, respectiv, din Capitală, dar se pregătesc în Franţa şi Canada.

Programul concursului

Ziua de astăzi – prima zi a concursului internaţional, cea mai importantă competiţie de acest gen găzduită de ţara noastră – este rezervată antrenamentelor (dimineaţa), urmând ca la ora 14,00 să aibă loc festivitatea de deschidere.

Aceasta va debuta cu o demonstraţie a unui grup de patinatori din Galaţi, sub îndrumarea Ramonei Dinu (CSM Dunărea – club care se află printre organizatori, alături de Federaţia de specialitate, DJS şi ADP – sponsori principali: Primăria Galaţi şi Consiliul Local).

Iată numele acestor mici sportivi, dar deja cu rezultate notabile în competiţiile naţionale organizate pentru vârsta lor: Graţiano Dinu, Adelina Pintilie, Daniel Patriche, Andreea Caranfil, Valentin Costache, Maria Maloş, Andrei Tănase şi Ana Maria Postolache.

Concursul oficial va fi deschis de evoluţia fetelor, iar de la ora 19,00 vor intra în focul luptei băieţii, cu programul scurt (impus).

Competiţia va continua sâmbătă, de la ora 12,30 – băieţii şi ora 15,40 – fetele – cu programul liber.

În jurul orei 19 va avea loc festivitatea de premiere.

Citit 1173 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.