UPDATE HOCHEI | În medie, gol la fiecare trei minute

UPDATE HOCHEI | În medie, gol la fiecare trei minute
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

CSM Galați, victorie categorică cu Marton Aron Sândominic. Echipa gălăţeană CSM "Dunărea" Galaţi şi-a câştigat cele trei partide de campionat, de pe teren propriu, cu HSC Marton Aron Sândominic, la scoruri categorice, 20-0, 21-1 şi 18-0, rezultând o medie de câte un gol înscris la fiecare trei minute. În clasament, CSM Galaţi este pe locul al doilea, cu 65 de puncte din 24 de partide, reuşind să depăşească formaţia Corona Braşov - 65 p (26 de meciuri). Pe primul loc, SC Miercurea Ciuc - 74 de puncte (30 de jocuri).


CSM ”Dunărea” Galați a câștigat categoric, scor 21-1 (8-0, 6-0, 7-1), primul meci din ”tripla” cu CSHC Marton Aron Sândominic. Golul de onoare al oaspeților a fost marcat în primul minut al reprizei a treia. Marcatorii echipei gălățene au fost: Anton Butuchnov 4 goluri, Neznamov, Baskov, Fefelov, Kirikenco - câte trei goluri, Zagidulin și Zabludovscky - câte 2, Irimia și Hildebrand - câte un gol. Sâmbătă (ora 18.30) și duminică (ora 11.00) se vor disputa și celelalte două meciuri. 


Echipa de hochei CSM ”Dunărea” Galați va avea a nouă ”triplă” cu cei de la CSHC Marton Aron Sândominic - o echipă nou înființată. Meciurile se vor disputa, la Galaţi, astăzi și mâine (orele 18,30), respectiv duminică (ora 11,00). Intrarea publicului se face pe bază de bilet - 5 lei.

Săptămâna trecută, gălățenii s-au impus categoric, în toate cele trei meciuri, cu scorurile 14-2, 13-0 și 14-3. În urma acelor rezultate, CSM Galați se află pe locul 3, cu 56 de puncte din 21 de meciuri disputate, printre cele mai puține jocuri din campionat. Liderul clasamentului este SC Miercurea Ciuc (74 puncte, 30 meciuri), pe locul secund este Corona Brașov (65 p, 26 meciuri), iar după echipa gălăţeană, pe poziţia a patra, ACSH Gheorgheni (39 puncte, 24 jocuri) . 

Cu cele trei formaţii din zona locurilor de play-off (locurile 1-4), echipa gălăţeană mai are de jucat 11 partide, iar în acest moment singura programare sigură este pentru miercuri, 6 februarie, la Galaţi, cu ACSH Gheorgheni. Pe 8 februarie ar fi trebuit să se joace primul meci din cele trei rămase de disputat la Gheorgheni, dar s-a amânat din cauza unei acţiuni a echipei naţionale a României, la care au fost convocaţi doi dintre hocheiştii formaţiei gălăţene, ”naturalizații” Kiricenko şi Butocnhov.

CSM ”Dunărea” mai are de jucat trei partide cu Corona Braşov (unul singur la Galaţi), iar cu SC Miercurea Ciuc mai sunt patru, unul singur în deplasare. În fază de proiect este programarea a două dintre meciurile de la Galaţi pe 19 şi 20 februarie.

De altfel, întregul program din acest sezon a fost cu multe schimbări şi amânări, generate în mare parte de participarea celor trei formaţii româneşti în Liga Erste: Corona Braşov, SC Miercurea Ciuc  şi ACSH Gheorgheni.

Citit 1651 ori Ultima modificare Duminică, 03 Februarie 2019 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.