Minune la bazinul de înot de la Baia Comunală
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Minune la bazinul de înot de la Baia Comunală
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Instalaţiile sunt gata de pornire, lucrările de renovare au fost în sfârşit finalizate * Se mai aşteaptă mobilierul, aspect omis la proiectare şi care întârzie deschiderea pentru public până spre sfârşitul lunii viitoare


Promisiunile făcute în urmă cu o lună de lucrătorii care s-au ocupat de renovarea bazinului de înot de la Baia Comunală au fost, în sfârşit, respectate. S-au terminat de montat şi racordurile speciale la filtre, astfel că în acest moment s-ar putea pune apă în bazin. Însă, redeschiderea pentru public după 12 ani de când s-a pus lacătul pe uşă va fi posibilă abia spre sfârşitul lunii viitoare. Nu se dă drumul la instalaţie încă pentru că cei care s-au ocupat de proiectele acestei reabilitări au omis să ţină cont de un aspect important, că este necesar şi mobilier.

Conform primarului Marius Stan, administrarea va fi încredinţată Societăţii de Gospodărire Urbană, al cărei director, Eduard Grosu, a spus că în viitoare şedinţă a Consiliului Local va prezenta spre aprobare tarifele ce vor fi practicate, aşteptându-se totodată şi finanţarea pentru mobilier. „Tehnic, bazinul este gata, mai este de rezolvat problema dotărilor cu mobilier pentru vestiare şi în jurul bazinului. Fiind vorba de o clădire istorică, se doreşte un mobilier care să fie în ton cu arhitectura construcţiei. Cel mai probabil, spre sfârşitul lunii noiembrie vom putea deschide bazinul pentru public, nu avem cum să sărim peste nişte paşi legali obligatorii în ceea ce priveşte mobilierul pentru a deschide mai devreme”, a declarat Eduard Grosu.

Directorul de la Gospodărire Urbană a adăugat că în planul de management pentru acest bazin un loc aparte este prevăzut cursurilor de înot, fiind luate în calcul două variante. „Fie vom angaja instructori, fie vom merge pe varianta unui protocol cu unităţi care practică deja acest lucru, cert este că va exista un program special de instruire astfel încât copiii din Galaţi să aibă unde să înveţe să înoate”, a mai spus Eduard Grosu.

De asemenea, sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar, singura grupare din oraş care are secţie de înot, vor beneficia de facilităţi astfel încât vor scăpa de naveta la Brăila pentru antrenamente. Bazinul de la Baia Comunală are o lungime de 25 de metri şi va putea găzdui competiţii pe patru culoare.

 

Citit 11649 ori Ultima modificare Duminică, 14 Octombrie 2012 13:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.