În urmă cu cinci decenii, fostul selecţioner al Naţionalei, Adalbert Balint, a fost exilat aici de regimul comunist pentru că jucătorii săi au rămas în Australia
Iniţiativa înfiinţării echipelor de polo la Viva Sport Club, anunţată recent de "Viaţa liberă", a fost salutată tocmai din Australia de către Ion Gheorghe (Gicu pentru apropiaţii de atunci din lumea sportului), fost jucător şi apoi antrenor de polo în Galaţi.
Am profitat de ocazie, pentru a reconstitui măcar o parte din scurta, dar pasionanta poveste din urmă cu aproape jumătate de secol a practicării acestui sport în oraşul nostru, una neştiută de majoritatea gălăţenilor. O poveste începută ca o pedeapsă a regimului comunist şi încheiată exact la fel după cinci ani.
Start timid la Liceul nr. 4
Prima încercare a fost făcută de Adrian Marian, director de atunci de la Liceul cu nr. 4 (program sportiv pe atunci), care a înfiinţat o echipă de juniori ce funcţiona pe lângă Clubul Sportiv Şcolar nr. 3 şi a înscris-o în competiţiile naţionale, chiar dacă fără pretenţii de mare performanţă. Au fost cooptaţi cei care practicau înotul clasic şi o parte dintre ei au ajuns apoi la prima şi singura echipă de seniori ce a existat în sportul gălăţean.
Performanţă din sancţiune
Despre polo, ca sport de performanţă, s-a putut vorbi cu adevărat din 1967, când a fost înfiinţată singura echipă de seniori din istoria Galaţiului de către regimul comunist. Tipic pentru acele vremuri, ca o metodă de represiune.
Totul a fost o pedeapsă pentru selecţionerul echipei naţionale, Adalbert Balint, cunoscut ca „nea Toto” în lumea practicanţilor acestui sport şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în acest sport din lume în acele timpuri pe acea vreme. Ani de zile director tehnic în Federaţia Română de Nataţie şi antrenor al lotului naţional, „Toto” a pătimit multe după Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956. Atunci când conducătorii delegaţiei României s-au trezit la plecarea spre ţară fără mai toţi titularii echipei de polo! Ce putea fi mai rău pentru un şef de grup de sportivi decât să ajungă la Bucureşti fără jucători. O adevărată tragedie! Balint a fost pus la colţ ani de zile, a fost la un pas şi de a fi judecat şi condamnat, pentru ca până la urmă să fie pedepsit cu trimiterea la Galaţi, pentru a se ocupa de echipa de polo de aici.
„Nea Toto”, antrenorul exilat în Galaţi pentru a înfiinţa echipa CS Orăşenesc
„După Olimpiada de la Melbourne, nea Toto a considerat că locul lui este în România şi a preferat să se întoarcă, chiar fără jucători. Nu avea să ştie că Securitatea îl va pedepsi să ajungă la Galaţi şi să doarmă ca un sinistrat în bibiloteca Clubului Dunărea Galaţi. Atunci s-a format echipa gălăţeană, numai din foşti înotători din oraş: Titi Luculescu - portar (decedat), Fredi Schwing (decedat), Călin Alexandrescu (decedat), Mihai Popovici (căpitanul echipei), Mihai Ungureanu, Mircea Dragu şi Ion Gheorghe. Rezerve erau Puiu Purcel, Gică Stoian, Iordan Ion, Dan Ungureanu şi Gheorghe Bontea. Aceasta a fost echipa de aur a Galaţiului, care în 1972 a fost desfiinţată pe criterii politice cunoscute de slugile sistemului comunist din Galaţi”, ne-a povestit fostul poloist Ion Gicu, acum stabilit în Australia. Echipa se numea C.S. Orăşenesc, iar antrenamentele şi jocurile aveau loc la actualul Bazin Olimpic şi în cel de la Baia Comunală.
Conform istorisirii acestuia, antrenorul a fost aruncat în stradă şi din mila unor gălăţeni ajunsese profesor de nataţie la Liceul Vasile Alecsandri, unde învăţa copii să inoate.
Desfiinţată din ordinul lui Dăscălescu
Pe atunci, în oraş se povestea că sfârşitul s-a tras chiar de la unul dintre jucători, care şi-a reclamat propria soţie la Comitetul Judeţean al PCR că ar avea „relaţii necuviincioase” cu unii poloişti. Atât i-a trebuit lui Constantin Dăscălescu, primul secretar, care – pentru a stinge aşa-zisul conflict, care ar fi dăunat partidului – a ordonat desfiinţarea echipei! Cu morala socialistă nu era de glumit. Era în joc prestigiul judeţului şi dacă o astfel de informaţie ar fi ajuns la urechile cui nu trebuia?! Aşa s-a pus capăt unei perioade frumoase a poloului gălăţean.
Nici măcar juniorii nu i-au lăsatÎn aceeaşi perioada a mai existat la Galaţi şi o echipă de juniori antrenată chiar de autorul unei mari părţi a acestor istorisiri, care n-a rezistat nici ea represaliilor comuniştilor. „Pentru a desfiinţa şi această echipă, autorităţile comuniste au hotărat să mă ia în armată la marina militară în Mangalia. Acolo am făcut o altă echipă de polo, „Marina Mangalia” care s-a desfiinţat după ce am terminat stagiul militar în 1974. Atunci am înţeles că locul meu nu mai este în Galaţi, în România şi am plecat în Australia. Securitatea îmi făcuse dosar de urmărit încă de la vârsta de 18 ani, pentru că am îndrăznit să merg în audienţă la Dăscălescu şi am cerut să ne bage apă în bazinul din Micro 19. Urma un turneu la Galaţi şi nu băgau apă doar pentru că gardul nu era terminat”, a mai povestit Ion Gicu.
Renaşterea, refuzată în 2000
Fostul poloist a mai istorisit că în 2000 a vrut să se întoarcă în Galaţi pentru a construi un bazin şi a finanţa o nouă echipă de polo, dar a fost refuzat de autorităţi. „Am revenit în ţară în anul 2000 şi am dorit din tot sufletul să fac un bazin de înot în parcul Rizer şi să subvenţionez o echipă de polo pe banii mei. Traian Mândru, Dumitru Nicolae şi Fiţa Lovin (n.r. – atunci prefect, primar, respectiv director DJST) sunt cei ce au zis nu, sub diverse pretexte, acestui proiect. Anul acesta am dorit să vin iar în Galaţi şi să fac revelionul la bazinul de la Baia Comunală, cum îl făceam prin anii '70. Primarul Marius Stan mi-a comunicat că nu e vorba de bani, că bazinul de la Baia Comunala nu a fost încă recepţionat de Primărie şi nu-l poate închiria”, a mai povestit fostul sportiv gălăţean.
Acesta a mai precizat că este dispus să ajute noile echipe „de gâgâlici” de la Viva Sport, dacă se va convinge că este o treabă serioasă.
Gheorghe Arsenie, Marin Petrescu, Marian Căpăţînâ
