Grigoraş crede că echipa sa trage mai puţin la cântar

Grigoraş crede că echipa sa trage mai puţin la cântar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu gura până la urechi după succesul de pe Arena „Astra” din Ploieşti, antrenorul Oţelului şi-a felicitat trupa, menţionând şi condiţiile vitrege în care formaţia sa a luat toate punctele posibile în startul primăverii.

„Îi felicit pentru dăruirea de care au dat dovadă, mai ales că situaţia la Oţelul nu este tocmai roz. Au trecut peste toate problemele, s-au pregătit exemplar, acum aşteptăm şi din altă parte veşti mai bune”, a afirmat Petre Grigoraş imediat după joc, făcând trimitere la datoriile băneşti pe care conducerea clubului trebuie să le rezolve.

„Dacă tot n-au bani, se pare că au mai şi slăbit jucătorii mei. Au fost mai uşori şi cu Otopeniul şi, pe terenul greu de la Ploieşti, le-a fost de folos acest lucru”, a adăugat tehnicianul. 

„Le-am zis că au de primit”

În replică, directorul general Marius Stan a mărturisit că le-a transmis un mesaj foarte optimist fotbaliştilor roş-alb-albaştri.

„Le-am zis băieţilor că au de primit. Important este că au de luat! La noi primele de victorie sunt modeste, dar din păcate şi aşa sunt greu de acoperit”, a spus Stan, şeful Oţelului fiind mai generos cu laudele decât cu cash-ul:

„Rămâne bucuria că am luat şase puncte din şase la început de retur. Sper ca jucătorii să rămână la fel de serioşi, de profesionişti, şi să valorificăm şi următorul joc de pe teren propriu, cu Gloria Buzău”. 

Întrebat dacă tocmai criza îi face pe „oţelari” mai puternici, Marius Stan a zâmbit. „Dacă sărăcia ar fi reţeta câştigătoare, trebuia să fim de mult campioni”, a reacţionat oficialul gălăţean.

Explicaţie foto: Petre Grigoraş a strigat destul şi la meciul de sâmbătă, însă mai mult şi-a îmbărbătat echipa. Nu prea a avut motive s-o critice

Citit 1179 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.