* Diferenţa până la prima poziţie neretrogradabilă s-a mărit la 7 puncte, cu 15 etape rămase de disputat
Înfrângerea de la Chiajna a diminuat mult şansele echipei gălăţene Oţelul să se salveze de la retrogradare, diferenţa de recuperat până la primul loc salvator crescând la 7 puncte, cu puţin timp la dispoziţie pentru a face acest lucru: 15 etape şi cinci echipe de depăşit în clasament. Două dintre contracandidate, FC Braşov şi Rapid, au reuşit în ultima etapă jucată, a 19-a, să obţină câte un punct care se poate dovedi uriaş, în condiţii extrem de grele, ambele terminând meciurile cu câte doi jucători mai puţin pe teren în urma eliminărilor. În schimb, CFR Cluj, Ceahlăul şi Universitatea Cluj au pierdut clar în această rundă, în timp ce într-un duel direct între formaţii implicate în lupta pentru supravieţuire CSMS Iaşi a învins acasă pe Gaz Metan şi s-a apropiat mult, la un singur punct, de poziţia salvatoare.
Chiar şi în această situaţie, la Oţelul încă se mai speră în salvare, team-managerul Cristian Munteanu spunând că venirea lui Florin Marin ca antrenor principal i-a redat optimismul. "Este omul care dă dovadă de un curaj nebunesc, trebuie să ai mare caracter să vii într-o astfel de situaţie, convins că echipa are valoare şi că ne poate scoate din această postură critică. Din momentul în care ne-a zis "da, vin şi scoatem echipa de aici", mi-au revenit speranţa şi optimismul, pe care la un moment dat, după meciul de la Chiajna, le cam pierdusem. Şansele s-au mai diminuat faţă de acum două etape, dar cred mult în profesorul Florin Marin şi jucătorii noştri. Echipa asta se va salva", a declarat Cristian Munteanu.
Rezultatele etapei a 19-a: Concordia - Oţelul 3-0, FC Botoşani - Petrolul 0-1, CSMS Iaşi - Gaz Metan Mediaş 1-0, Dinamo - "U" Cluj 3-0, CS "U" Craiova - Steaua 0-0, CFR Cluj - Pandurii 0-4, FC Braşov - Astra 1-1, ASA Tg. Mureş - Ceahlăul 3-0 şi Rapid - Viitorul 0-0.
Programul etapei următoare, a 20-a: vineri, 6 martie, Ceahlăul - Pandurii (ora 18.00), ASA - Dinamo (20.30); sâmbătă, 7 martie, OŢELUL - FC BRAŞOV (18.00), Astra - FC Botoşani (20.30); duminică, 8 martie, "U" Cluj - Concordia (15.30), Viitorul - CS "U" Craiova (18.00), Steaua - CFR (20.30); luni, 9 martie, Petrolul - CSMS Iaşi (18.00) şi Gaz Metan - Rapid (20.30).
IATĂ CLASAMENTUL:
Pozitia | Echipa | Meciuri | Victorii | Egaluri | Infrangeri | Goluri marcate | Goluri primite | Puncte |
1 | Steaua Bucureşti | 19 | 14 | 2 | 3 | 36 | 9 | 44 |
2 | Petrolul Ploieşti | 19 | 11 | 6 | 2 | 31 | 11 | 39 |
3 | ASA Târgu Mureş | 19 | 10 | 6 | 3 | 27 | 11 | 36 |
4 | CS U Craiova | 19 | 9 | 6 | 4 | 23 | 20 | 33 |
5 | Astra | 19 | 8 | 8 | 3 | 33 | 16 | 32 |
6 | Dinamo Bucureşti | 19 | 9 | 5 | 5 | 31 | 26 | 32 |
7 | FC Botoşani | 19 | 8 | 4 | 7 | 23 | 25 | 28 |
8 | Viitorul | 19 | 5 | 7 | 7 | 23 | 26 | 22 |
9 | Pandurii Târgu Jiu | 19 | 5 | 6 | 8 | 24 | 25 | 21 |
10 | Concordia Chiajna | 19 | 4 | 9 | 6 | 22 | 27 | 21 |
11 | FC Braşov | 19 | 5 | 5 | 9 | 21 | 30 | 20 |
12 | Gaz Metan Mediaş | 19 | 4 | 7 | 8 | 19 | 26 | 19 |
13 | Universitatea Cluj | 19 | 4 | 6 | 9 | 21 | 27 | 18 |
14 | CSMS Iaşi | 19 | 4 | 6 | 9 | 18 | 28 | 18 |
15 | Rapid Bucureşti | 19 | 3 | 6 | 10 | 8 | 24 | 15 |
16 | Ceahlăul P. Neamț | 19 | 3 | 6 | 10 | 14 | 35 | 15 |
17 | OȚELUL | 19 | 2 | 6 | 11 | 7 | 28 | 12 |
18 | CFR Cluj | 19 | 10 | 5 | 4 | 27 | 14 | 11 |
CITEŞTE ŞI: Florin Marin este noul antrenor principal de la Oţelul