Tehnicianul ucrainean mărturiseşte că au fost şi momente tensionate în drumul spre câştigarea campionatului cu echipa gălăţeană de hochei
Antrenorul ucrainean Vasili Bobrovnikov (44 de ani) a venit în Galaţi la începutul lunii februarie şi, împreună cu secunzii Marius Trandafir şi Teodor Mocanu, a gestionat foarte bine play-off-ul Ligii Naţionale, pe care CSM Dunărea l-a încheiat triumfător, cu câştigarea titlului de campioană pentru al doilea sezon consecutiv.
Ca jucător, a fost timp de 15 ani component al echipei naţionale a Ucrainei, unde şi-a început apoi şi cariera de antrenor, ca secund. Tot secund a fost şi la echipa de club Sokol Kiev, unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii de hocheist. Deşi în timpul celor două luni trăite în Galaţi a evitat contactele cu jurnaliştii, alegând ca de acest aspect să se ocupe Trandafir, acum a acceptat să discutăm pentru un interviu, primul din carieră în postura de campion ca antrenor principal.
- Felicitări încă o dată pentru primul trofeu ca antrenor principal!
- Aşa este, e primul titlu de campion în acestă postură. Sunt fericit că s-a terminat sezonul cu bine şi acum putem să ne savurăm succesul. Aici a fost mai greu să obţin titlul de campion decât în Ucraina, când eram secund. A fost o plăcere să lucrez cu echipa de aici, deşi nu totul a fost roz mereu. Au fost şi momente grele, tensionate, când un mic grup de jucători nu a vrut să se antreneze după un program separat de al celorlalţi. A fost doar un mic conflict atunci, depăşit repede, pentru că, în general, jucătorii au înţeles că eu nu am venit doar pentru a lucra, ci şi pentru a câştiga.
- Cum aţi gestionat relaţia cu hocheiştii ucraineni, care teoretic ar fi trebuit să vă fie mai apropiaţi, mai ales că aţi mai lucrat în trecut cu ei?
- Antrenorului îi place când hocheiştii au încredere în el. Totul se bazează pe încredere. Dacă aceasta există, atunci şi antrenorului îi este mai uşor să formeze o echipă, dar şi echipei îi este mai bine, iar toţi cei de la Galaţi, nu doar ucrainenii, au arătat că ştiu asta. Am lucrat la Kiev cu doi dintre jucători, Cernenko şi Ryabenko, iar cu Vitali Donika pot spune că sunt amic, dar dincolo de patinoar. Conştientizăm că la antrenamente şi meciuri trebuie să existe doar relaţia antrenor-jucător.
- A fost vizibilă o diferenţă foarte mare între ce a jucat Dunărea în sezonul regulat şi nivelul din play-off, doar motivaţia suplimentară să fie explicaţia?
- Am găsit o echipă foarte bine pregătită, Marius (n.r. - Trandafir) şi Teo (n.r. - Mocanu) au lucrat excelent. De altfel, am colaborat foarte bine, ei au fost mâna mea dreaptă şi asta m-a ajutat să ajung să văd că au crescut jucătorii ca potenţial. Diferenţele dintre prima zi în care am început să-i antrenez şi perioada actuală sunt destul de mari şi asta a contat. Totodată, un aspect foarte important, atât pentru hocheişti, cât şi pentru oameni în general, este să găsească momentul potrivit pentru a-şi arăta cele mai valoroase calităţi. Sunt mândru că în echipa noastră sunt jucători care au găsit acest moment, în tot play-off-ul şi mai ales la ultimul meci.
- Despre suporteri...
- Ohooo, minunaţi, m-au impresionat, mai ales că în Ucraina suporterii nu vin la hochei cu tobe, goarne, steaguri... Ritmul acestor tobe îmi va rămâne în memorie mult timp, aşa cum cred că nu-l uită curând nici adversarii. Din păcate, timpul nu prea mi-a permis să am contact mai mult cu ei, n-am apucat să ies decât o singură dată să văd oraşul, până la Faleză.
- Şi în numele lor, vă mulţumim pentru clipele de fericire oferite împreună cu toate echipa vineri seară şi vă dorim vacanţă plăcută.
- Mulţumesc şi eu pentru tot suportul şi doresc Galaţiului multe alte titluri de campioană cu Dunărea.
