S-a stabilit noul antrenor al echipei Arcada
Foto: Nicușor Harabagiu (în picioare, în plan îndepărtat), alături de Marian Apostu la un meci disputat în 2016, la Cupa Arcada

S-a stabilit noul antrenor al echipei Arcada
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cu două trofee obţinute, în premieră pentru echipa Arcada - ”Cupa României” şi ”Supercupa”, precum şi medalia de bronz în ediţia trecută a campionatului, dar şi cu rezultate notabile în acest început de sezon, cel mai recent fiind victoria în faţa campioanei en-titre, VM Zalău, scor 3-1, anunţul plecării lui Nikolai Jeliazkov a "cutremurat" situaţia din sportul gălăţean.

Pe banca tehnică a formaţiei Arcada va reveni Nicuşor Harabagiu, ca antrenor principal. "Pregătirea echipei de volei va fi asigurată de cuplul Apostu - Harabagiu. Deocamdată, cei doi se vor ocupa de echipă şi va rămâne să aducem la club şi un consilier, care să îi mai dirijeze", a declarat preşedintele clubului, Mirel Zaharescu.

Acesta a exclus orice speculaţie cu privire la plecarea antrenorului bulgar din motive financiare. "Chiar dacă banii de la municipalitate s-au lăsat aşteptaţi, am fost susţinuţi de sponsori. A fost o diferenţă de opinie, coroborată şi cu nişte probleme familiale ale antrenorului. Despărţirea a fost stabilită în mod amiabil, de altfel, fiul acestuia, Jani Jeliazkov, va continua la Arcada, unde alături de ceilaţi jucători vor lupta să îşi atingă obiectivele propuse", a precizat Zaharescu.

Nikolai Jeliazkov a venit la Arcada, în februarie, când l-a înlocuit pe burgarul Martin Stoev, antrenor ce a stat pe banca tehnică a gălăţenilor timp de patru luni. Acesta îl înlocuise chiar pe Nicuşor Harabagiu.

Altfel, sâmbătă, de la ora 18,00, Arcada va juca împotriva formaţiei Unirea Dej (locul 7, cu 10 puncte), iar luni, 13 noiembrie, ora 12,00, va juca meciul restant cu echipa CS Universitatea Cluj (locul 11, cu 4 puncte).

Citit 2242 ori Ultima modificare Marți, 07 Noiembrie 2017 22:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.