SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Arcada, meci cu emoţii în primele două seturi

Scris de Sâmbătă, 10 Februarie 2018
UPDATE: Arcada a câştigat la scor de trei puncte, 3-1, dar nu şi-a scutit suporterii de emoţii. Primul set a fost pierdut (21-25), iar al doilea a fost adjudecat greu, în prelungiri, cu 27-25. Apoi, Arcada a dominat categoric şi a luat la scoruri clare următoarele două seturi, 25-15, respectiv…

Preşedintele de la United, război aprig cu FRF

Scris de Vineri, 09 Februarie 2018
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a comunicat, ieri, clubului United Galaţi decizia în dosarul meciului nedisputat de la Timişoara, cu Informatica: partidă câştigată prin neprezentare de clubul timişorean. Toader Ştefu, preşedintele clubului gălăţean, care înainte de pronunţarea Comisiei de Disciplină ne spunea că este imposibil ca…

Unirea Braniştea, cea de-a patra finalistă

Scris de Joi, 08 Februarie 2018
În urma meciurilor disputate în ultimul turneu zonal, desfăşurate în sala din Şendreni, a fost desemnată şi cea de-a patra finalistă a "Cupei de Iarnă - Memorialul Nicolae Rainea", rezervată echipelor din Ligile a IV-a şi a V-a, care-şi pot astfel acoperi pauza competiţională din această perioadă. Această a şasea…

Juniorii de la Phoenix, locul al patrulea

Scris de Joi, 08 Februarie 2018
Echipa de juniori Under 18 a Clubului Phoenix, pregătită de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu, a luat parte la primul turneu semifinal al Campionatului Naţional, găzduit de Arad. Cei de la Phoenix au susţinut cinci partide, încheiate cu trei victorii şi două înfrângeri: 78-69 cu BC Valbon Arad, 67-57 cu…

ÎNCEP Jocurile Olimpice de iarnă

Scris de Joi, 08 Februarie 2018
Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud) se vor desfăşura oficial între 9 şi 25 februarie, dar primele competiţii vor avea loc încă de astăzi, 8 februarie, după următorul program: de la ora 13,05 - curling, dublu mixt, Finlanda - Elveţia, Coreea de Sud - China, Rusia…

Fetele de la CSU continuă sprintul spre prima ligă

Scris de Miercuri, 07 Februarie 2018
Partida dintre echipele feminine de volei CSM Unic Piatra Neamţ şi CSU Belor Galaţi, din liga secundă, reprogramată pentru marţi, a fost câştigată, conform aşteptărilor, de echipa oaspete, scor 1-3 (-13, 14, 14, 16). După un prim set pierdut cu un scor destul de deranjant pentru prima clasată, CSU şi-a…

Pic cu pic, au plătit apa. Socios au demonstrat ce înseamnă ”Oţelul suntem noi”

Scris de Miercuri, 07 Februarie 2018
UPDATE, ora 19.30: În total, din donatiile membrilor cotizanți, s-a strâns suma de 3.500 lei și factura a fost achitata. Deşi nu sunt foarte mulţi, raportat la aşteptări şi la numărul de spectatori de la meciul de baraj de anul trecut (9.000), membrii cotizanţi ai Oţelului au demonstrat că reprezintă…

OȚELUL are astăzi primul meci amical al iernii

Scris de Miercuri, 07 Februarie 2018
Echipa de fotbal Oţelul va disputa primul meci amical din această perioadă precompetiţională, astăzi, în compania formației de Liga a II-a Dacia Unirea Brăila. Partida va avea loc la Stadionul "Siderurgistul", cu începere de la ora 11,00. Cu acest meci, Oţelul intră în a doua etapă a pregătirilor pentru returul…

Arcada, un nou meci fără punct luat

Scris de Miercuri, 07 Februarie 2018
Plecaţi la Zalău cu gânduri mari pentru meciul cu Volei Municipal – campioana en-titre, jucătorii echipei Arcada au încheiat deplasarea cu încă o înfrângere şi nici măcar un punct acumulat: scor 3-1 (24-26, 26-24, 25-23, 25-20). În urma acestei înfrângeri, Arcada a ieşit practic din lupta pentru obiectivul declarat la…

Declinul fostei campioane la HOCHEI continuă. Dunărea a ajuns în afara locurilor de play-off

Scris de Marți, 06 Februarie 2018
Echipa de hochei pe gheaţă a pierdut ultimele două jocuri cu Progym Gheorgheni, astfel că şansele de a termina sezonul regulat pe locul 4, ultimul calificant în play-off, au devenit foarte mici. Vineri, la Galaţi, Progym s-a impus cu 5-2, iar duminică seara, la Gheorgheni, cu 4-2. Echipa gălăţeană şi-a…

Ionuţ Apostu, vicecampion de tineret

Scris de Marți, 06 Februarie 2018
ATLETISM. Sportivul tecucean Ionuţ Apostu (C.S.Universitatea Galați) şi-a confirmat ascensiunea de formă şi a devenit vicecampion naţional de tineret la aruncarea greutăţii (Open). În concursul desfăşurat la Bucureşti, etapă finală a campionatului naţional de sală, sportivul antrenat de Irinel Coman a reuşit o aruncare de 16,48 metri, mai mult cu…

HANDBAL | Un nou eşec la limită şi lucrurile se complică

Scris de Luni, 05 Februarie 2018
Echipa feminină de handbal CSU Danubius a pierdut, scor 21-22, importanta partidă din deplasare cu HCM Slobozia, o contracandidată la evitarea retrogradării din Liga Naţională. Formaţia gălăţeană nu a făcut un joc rău, s-a aflat la conducere mult timp, dar n-a concretizat momentele bune şi, spre final, a scăzut încrederea…

Phoenix, victorioasă în fața Stelei

Scris de Sâmbătă, 03 Februarie 2018
UPDATE: Echipa masculină de baschet Phoenix Galați a câștigat, scor 93-85 (46-43), în fața formației Steaua, într-un meci disputat sâmbătă seara, pe teren propriu, contând pentru etapa a 17-a din Liga Națională. Cel mai eficient jucător de la Phoenix a fost Jarvis Threatt (foto, nr 5), care a reușit primul…

Galațiul, "asaltat" de brăileni

Scris de Sâmbătă, 03 Februarie 2018
A mai rămas circa o lună până când vor fi reluate meciurile returului Ligii a III-a, competiţie în care Galaţiul va fi prezent cu doar două echipe (Metalosport şi Valea Mărului au anunţat că se retrag). Pregătirile competitoarelor se amplifică şi meciurile de verificare se înmulţesc. Galaţiul este în această…

CSM Dunărea, înfrângere în fața Progym

Scris de Vineri, 02 Februarie 2018
UPDATE: CSM Dunărea a pierdut, scor 2-5, primul meci al ”dublei” cu Progym. Golurile gălățenilor au fost marcate de Chernenko și Kolyada. Hocheiştii de la CSM Dunărea revin pe gheaţa de la Galaţi, astăzi, de la ora 18,30, în primul meci al "dublei" cu Progym Gheorgheni, urmând ca duminică, ora…

Două abandonuri gălăţene în prima serie din Liga 3, se retrag din campionat

Scris de Joi, 01 Februarie 2018
Fotbalul gălăţean a început sezonul cu patru echipe în Liga 3, Seria I, două dintre ele având clasări bune la finalul turului – Oțelul Galaţi, locul 4 şi Sporting Liești, locul 6 - iar celelalte două în coada clasamentului, Avântul Valea Mărului şi Metalosport Galaţi. Acestea din urmă nici nu…

Cupa de Iarnă. Încă două echipe calificate la turneul final

Scris de Joi, 01 Februarie 2018
Cea de-a şasea ediţie a competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru echipele de Liga a IV-a şi a V-a, aflate în pauza dintre tur şi retur, şi-a derulat jocurile a încă două grupe, ajungându-se până acum la desemnarea a trei finaliste. Echipele din Grupa a II-a (s-a jucat…

UPDATE / "Ricardinho show" la primul meci al României la Euro 2018

Scris de Miercuri, 31 Ianuarie 2018
UPDATE: România a pierdut, scor 1-4, partida cu Portugalia. Jocul "tricolorilor" a fost unul bun, dătător de speranţe pentru confruntarea următoare, cu Ucraina. Portugalia a condus cu 2-0 la pauză, prin goluri marcate din două pase decisive superbe ale legendarului Ricardinho. România a revenit în meci prin golul din min.…

Sporting Lieşti, multe schimbări în lot pentru retur

Scris de Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Echipa gălăţeană Sporting Lieşti, care în ultimele sezoane a fost mereu în prima parte a ierarhiei Ligii a III-a, are şi pentru actualul campionat un obiectiv ambiţios, clasarea pe una din primele cinci poziţii. La jumătatea competiţiei, Sporting este pe locul 6, cu 24 puncte (38-18 golaveraj) şi plus 6…

Arcada a cedat lamentabil în “optimile” Cupei CEV

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2018
UPDATE: Echipa masculină de volei Arcada Galați a ratat, marți seară, calificarea în sferturile de finală ale Cupei CEV, după ce a pierdut, pe teren propriu, partida retur cu formația slovenă Volley Ljubljana, scor 2-3 (24-26, 25.19, 25-21, 19-25, 13-15). Cum în tur echipa gălățeană a pierdut la zero, pentru…

Kodo Galaţi, cel mai bun club din ţară

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2018
Clubul gălăţean de karate tradiţional Kodo - antrenori Mihai-Cristian Tâmpeanu şi Alin Daiciu - a fost desemnat de către Federaţia Română de Karate Tradiţional (FRTK) drept cel mai bun club din România în anul 2017, ca urmare a rezultatelor obţinute.Kodo şi-a dovedit supremaţia în rândul cluburilor din România în septembrie…

Cupa CEV, ocazia reabilitării pentru Arcada

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2018
Echipa masculină de volei Arcada Galaţi va juca astăzi, de la ora 18.00, pe teren propriu, meciul retur cu formaţia slovenă Volley Ljubljana, din optimile de finală ale Cupei CEV, a doua competiţie europeană intercluburi ca importanţă. Voleibaliştii gălăţeni au ocazia să se revanşeze în faţa propriului public după rezultatele…

Elena Andrieş şi Roxana Stoica, sportivii anului trecut

Scris de Marți, 30 Ianuarie 2018
În ierahia DJTS, sportivul anului la secţiunea discipline olimpice este o halterofilă, iar la cele "neolimpice" - o karateka, exact la fel cum a fost şi în precedenţii doi ani. Tradiţionala premiere a performerilor sportului gălăţean de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) pentru reuşitele de pe parcursul…

Sărbătoare cu tribuna plină pentru oţelarul Daniel Florea

Scris de Duminică, 28 Ianuarie 2018
Gala fotbalistică prin care Daniel Florea şi-a marcat public retragerea din activitatea de jucător a fost un mare succes, încheiat cu o concluzie spusă de mulţi dintre cei care au fost în teren: „Aşa ceva trebuie repetat”. Au venit aproape toţi dintre foştii mari fotbalişti români invitaţi de „Florică”, de…
Pagina 202 din 470