Theodor Andrei, joacă-i pe D.G.T la Eurovision!

Theodor Andrei, joacă-i pe D.G.T la Eurovision!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Ce apariție! „Măi flăcău, aici nu-i Eurovision Junior!”, s-a trezit comentând cel mai „conservator” neuron al meu - cel care se-nchină la expresia „pe vremea mea” - când a dat cu ochii de Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision. Ce apariții! La repetiții, costume cu pantaloni scurți, galben canar și roz timid, bustul gol și bocanci cu șosete până la genunchi, cu Pikachu sau Spongebob. La festivitatea de deschidere: trenci zebră (care aducea mai mult a rochie) de sub care se ițeau pantalonii scurți, șosete până la genunchi, bocanci negri, cu canafi roșii. Accesorii - ochelari de soare roz, în stil John Lennon, un cercel și lănțișor cu perle și metal. Haios, colorat, original și talentat, la cei 18 ani ai săi, Theodor Andrei chiar reușește să fie diferit de toți artiștii care au reprezentat vreodată România la Eurovision. E ALTFEL, în sensul bun al cuvântului. Numai că, la Eurovision, nu contează doar apariția, ci și actul artistic în sine: „Arată ca un mic tocilar, ceea ce îmi place tare mult, și ne oferă această interpretare tare! Toată ciudățenia are farmec”, a comentat Conchita Wurst prestația lui artistică pentru Eurovision. Theodor Andrei va urca pe scenă abia joi, în a doua semifinală, dar m-am grăbit să scriu de pe acum ce cred despre el. Pentru că indiferent dacă se califică sau nu în finală, sunt sigur că o să-i joace pe D.G.T la Eurovision.

Citit 1285 ori Ultima modificare Marți, 09 Mai 2023 21:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.