Bani pentru cultură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La ultima şedinţă, aleşii locali au fost de acord cu finanţarea de la bugetul municipiului a editării unor reviste de cultură şi cărţi. Comisia de evaluare şi selecţionare a culturii scrise, care a stabilit cine şi ce bani va primi, este condusă de către Eugen Găvan, consilier PC.

Din această structură fac parte preponderent aleşi PC: Tincuţa Tercu – secretar, Gheorghe Bugeag şi Florin Gasparotti, cărora li se adaugă democrat-liberalul Petru Alexe. 

Două reviste de cultură vor beneficia în continuare de susţinerea financiară publică. Revistei de cultură “Porto Franco” i s-au alocat de la bugetul local 10.000 lei, deşi sprijinul financiar solicitat a fost de 25.000 lei.

Şi Revista Culturală „Antares” va primi pentru anul 2010 sprijin financiar în sumă de 6.000 de  lei de la bugetul local, deşi cererea a fost de 9.000 de lei. 

Aleşii locali au alocat bani pentru editarea a trei lucrări de interes ale unor autori gălăţeni: “Sărbătorile Antichităţii”, autor Violeta Ionescu, “Scriitori gălăţeni pe înţelesul tuturor”, autor Adi George Secară (vol I) şi “Leonard”, autor Gaby Michailescu.

Pentru finanţarea acestor cărţi, Primăria a încheiat contracte de asociere cu Biblioteca “V. A. Urechia”. Deşi suma totală solicitată pentru apariţia acestor cărţi a fost de 17.500 de lei, finanţarea acordată de aleşi este de doar 10.000 de lei.

Cel mai norocos se poate considera autorul Cătălin Negoiţă, care va primi pentru lucrarea sa „Galaţi, oraşul consulatelor” exact suma solicitată – 42.676 de lei, contractul de asociere care prevede acest lucru fiind încheiat între Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi  şi  Municipiul Galaţi. 

Potrivit documentelor care însoţesc proiectele de hotărâre privind finanţarea culturii scrise, o singură solicitare a fost respinsă de comisia condusă de Găvan: „Monumente de artă plastică din judeţul Galaţi”, autor Corneliu Stoica.

Citit 676 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.