Un tânăr de numai 18 ani a fost grav rănit după ce s-a izbit cu motocicleta de o mașină, în apropiere de Galați. Accidentul s-a petrecut la Șendreni, miercuri seară, posibil pe fondul neadaptării vitezei și al nepăstrării distanței corespunzătoare, susțin polițiștii. Motociclistul, originar din județul Constanța, nu ar fi păstrat distanța față de autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat de 41 de ani, din Braniștea. A intrat cu viteză în spatele mașinii, izbitura violentă aruncându-l de pe motocicletă, câțiva metri.
În urma dublului impact, tânărul s-a ales cu multiple fracturi și a fost preluat de elicopterul SMURD, care l-a transportat la Spitalul de Urgență Galați. Polițiștii au putut stabili, în primă fază, că nici rănitul și nici șoferul mașinii implicate nu consumaseră alcool. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească dacă vina a aparținut exclusiv motociclistului sau șoferul a încetinit brusc și astfel a făcut imposibilă evitarea impactului.