Cadavrul unui bărbat ucis, descoperit în spatele Grădinii Publice

Cadavrul unui bărbat ucis, descoperit în spatele Grădinii Publice
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

O descoperire șocantă a fost făcută, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea Grădinii Publice din Galaţi, în zona unde cândva se afla cartodromul

Cadavrul unui bărbat, învelit într-o mușama și cu fața plină de sânge, i-a pus pe jar pe polițiștii gălăţeni, care au demarat imediat cercetările, pentru a stabili identitatea şi vârsta victimei, precum și împrejurările în care s-a produs evenimentul. Inițial, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă necropsia a stabilit faptul că moartea bărbatului a fost violentă, din cauza asfixiei mecanice prin sugrumare, ceea ce i-a determinat pe poliţişti să concluzioneze că se află în fața unui caz de crimă. Drept urmare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care face acum cercetări pentru omor, polițiștii de biroul de Investigații Criminale fiind cei ce trebuie să stabilească împrejurările exacte în care a murit bărbatul.

Ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul, care a fost şi identificat, a fost omorât miercuri, 27 martie

"Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de omor, reţinându-se faptul că în data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.00, în vegetaţia din proximitatea poligonului auto dezafectat situat în spatele parcului Grădina Publică din Galaţi, a fost găsit cadavrul unui bărbat, acoperit cu o prelată, cadavrul prezentând urme de violenţă fizică. Identitatea bărbatului a fost stabilită, acesta având vârsta de 60 de ani şi fiind din municipiul Galaţi. În cauză se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care a survenit decesul şi pentru tragerea la răspundere penală a eventualelor persoane vinovate", a transmis Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Oamenii legii urmează să stabilească și locul unde a fost comisă fapta, aceștia neexcluzând posibilitatea ca omul să fi fost ucis în altă parte și transportat ulterior acolo unde a fost găsit acoperit cu frunze, autorul bazându-se pe faptul că zona respectivă este una întunecoasă și necirculată.

Citit 8447 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2024 14:36

2 comentarii

  • postat de vasile
    Sâmbătă, 30 Martie 2024 09:32
    89.136.3.***
    nu lam omorat eu doar mam certat cu el atata
    ca nu mia dat datoria
    23
    7
  • postat de marr
    Vineri, 29 Martie 2024 19:16
    86.124.202.***
    Parca vad ca la Ancheta se va descoperi , ca-i inca un caz de certuri/violenta in familie .
    Dupa gradul de violenta pare a fi mana baiatului/fiului . Asta sau o 'prietenie' de pahar .
    30
    13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.