„Jocul coroanei” este povestea Vikăi şi a lui Nikolai. Amândoi rămăseseră ofrani de mici. Sau cel puţin aşa par să stea lucrurile, de la primele pagini. Cu puterea de a da viaţă magiei, dar în moduri personale, distincte, fiecare dintre ei a fost crescut de un mentor al cărui rost pe lume era să descopere şi să îi pună în valoare pe magii Rusiei. Pe Vika a crescut-o, patern, Serghei. Pe Nikolai îl crescuse, rece şi distantă, sora lui Serghei, Galina. Tinerii magi nici nu ştiu unul de existenţa celuilalt până în momentul în care vine momentul să se dueleze pe viaţă şi pe moarte. Trebuia să se ajungă şi aici, spun legile străvechi ale locului: magia Rusiei, deja mai slabă faţă de erele trecute, nu se putea împărţi la doi. Aşa că, pentru ca unul cei doi vrăjitori să ocupe postul de mag, sfătuitor de taină al ţarului, celălalt trebuie să piară, fie ucis de oponentul său, fie strivit de „jocul coroanei”. Cu toate că încearcă să se ţină al distanţă unul de celălalt, Nickolas şi Vika îşi află numele, se văd, se ating… şi în curând nu mai au nicio tragere se inimă să încerce să se ucidă unul pe celălalt. Şi de ce ar fi avut, când în inimile lor începea să se contureze sentimente care nu avea nimic în comun cu frica, ura şi încrâncenarea? Întrebarea este: ar putea oare sufletul secret al Rusiei să facă o excepţie, de data asta, iar puterea să se împartă la doi? Nu, probabil că nu. Şi totuşi....
Poveste îţi aminteşte, parcă, de frumuseţea specifică „Spărgătorului de nuci”. Vine vorba adesea, în carte, despre jocurile mecanice de care se bucurau copiii bogaţi din Rusia secolului al XIX-lea, despre hainele elegante şi despre dulciurile ruseşti. Se găsesc însă la unele dintre cele mai frumoase poveşti din istorie. Ţareviciul Paşa îi face cadou Ludmilei, o prietenă de-a Vikăi, un dovleac uriaş din sticlă, ca să îşi atragă clienţii, la patiserie. Şi parcă mai citiserăm noi într-o poveste despre dovleci transformaţi în trăsuri şi conduri din sticlă, nu-i aşa? La fel cum ne amintim că am citit, în aceeaşi celebră poveste, despre un prinţ se îndrăgosteşte de o fată de rând şi despre baluri domneşti, unde lucrurile nu erau chiar ce păreau a fi. Numai că aici, în „Jocul Coroanei” prinţul e un ţarevici prins în relaţia dintre cei doi candidaţi la postul de mag al întregii Rusii.
Cât de frumos scrie Evelyn Skye poveşti se vede şi în descrierea venirii Vikăi la balul la care o invitase Paşa. Atunci, rochia ei „nu semăna cu nimic din ceea ce oaspeţii mai văzuseră vreodată. Corsajul era sculptat din gheaţă, reflectând lumina candelabrelor pe suprafaţa lui netedă, şi totuşi acesta îi îmbrăţişa rotunjimile siluetei şi se mişca împreună cu ea, ca şi cum ar fi fost făcut din apă. Fusta era la fel de glacială, o imensitate de fulgi de zăpadă, asemenea unui viscol ce izbucnea din gheaţa de deasupra. Până şi aerul din jurul ei părea să se răcească”.
Autoarea a scris un text uşor de citit, care „te fură”. Ori, nu e asta cea mai mare calitate a unei poveşti?
Cine este Evelyn Skye
Odată cu „Jocul Coroanei” a început să se vândă din ce în ce mai mult, a păşit în lumina reflectoarelor şi autoarea, Evelyn Skye. Discret, momentan. Tânăra e licenţiată în literatură rusă, iar unul dintre lucrurile la care ţine cel mai mult este o copie ilustrată a romanului „Fraţii Karamazov” a lui Dostoievski, pe care a primit-o de la prietenul ei din liceu. Încă de pe la 18 ani, Evelyn a avut un prieten din Sankt Petersburg cu care a corespondat. Numele prietenului era Ovcinin şi, în cinstea lui, aşa şi a botezat autoarea insula pe care Serghei o crescuse pe Vika. La absolvirea colegiului, CIA i-a propus lui Evelyn Skye un birou la Langley, unde să se ocupe de monitorizarea presei din Rusia. Autoarea a refuzat şi a preferat să facă, în schimb, Facultatea de Drept. A scris şi a tot scris, strângând, pentru sertar, şapte manuscrise. În cele din urmă, tocmai când voia să renunţe, s-a hotărât să mai ducă la capăt o singură poveste: „Jocul coroanei”. Iar aceasta a avut un succes nesperat. Lansată pe 17 mai, a devenit în scurt timp bestseller şi s-a vândut pe amazon.com atât de bine, încât marele site a declarat-o cea mai bună carte a anului. Evelyn se teme de fantome şi, dacă e întuneric, de oglinzi.
Dacă vă plac poveştile, chiar şi puţin, trebuie să citiţi „Jocul coroanei”. O să uitaţi repede de probleme şi orice griji de vacanţă aţi avea. De la primele pagini, din pădurea de mesteceni de pe insula Ovcinin şi până departe, pe străzile Sankt Petersburgului, spre sala sala de bal a Palatului de Iarnă şi iarăşi, tot înainte, o să simţiţi că aţi revenit la vârsta la care tot ceea ce contează este să terminaţi astăzi povestea. Să nu vă fure somnul până nu aflaţi deznodământul. Şi la final…fiţi pe pace, povestea va avea şi o continuare.
Găsiţi „Jocul Puterii” la Librăria Humanitas din Galaţi, de pe strada Domnească, nr. 45.
