POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Vicepremierul Gabriel Oprea a fost prezent, ieri, la Galaţi / Întâlnire de taină la UNPR

Scris de Vineri, 13 Decembrie 2013
Vicepremierul Gabriel Oprea s-a aflat, ieri, pentru câteva minute, în vizită la Prefectură, unde a stat de vorbă cu Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi. Gabriel Oprea nu şi-a anunţat vizita la malul Dunării, întrucât, potrivit unor surse din mediul politic, vicepremierul ar fi fost prezent la Galaţi pentru o participa…

Stema comunei Valea Mărului a fost aprobată de Guvern / Primarul Virgil Doca a sărbătorit cu bere

Scris de Vineri, 13 Decembrie 2013
„După cinci ani de trudă şi aşteptări, o să beau o bere”, ne-a spus, fericit, primarul comunei Valea Mărului Comuna Valea Mărului, din judeţul Galaţi, are, începând din această lună, propria stemă. După aproximativ cinci ani de zile de la demararea procedurilor necesare aprobării însemnului, Guvernul le-a făcut cadou localnicilor…

Echipa liberală este completă / Gigel Caliga a devenit consilier local

Scris de Vineri, 13 Decembrie 2013
Liberalul Gigel Caliga a trecut joi de pe tuşa Consiliului Local, unde asista în calitate de consilier personal al primarului Marius Stan, la masa la care legislativul ia deciziile pentru întreaga urbe. Gigel Caliga a depus jurământul de ales local şi i-a luat locul în consiliu lui Mihai Manoliu, care…

Protest la Prefectura Galaţi: Mişcarea Populară dezaprobă modificările Codului Penal

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Peste 50 de persoane, simpatizanţi sau membri de partid ai Partidului Mişcarea Populară, s-au adunat, miercuri, de la 17.30, pentru a protesta împotriva modificărilor la Codul Penal, care le-ar permite parlamentarilor să nu mai fie cercetaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu. „Protestăm împotriva votului dat de parlamentari…

Cu undă verde de la Consiliul Local: Centrală termică pentru Teatrul Muzical

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Pe ideea că nimănui nu-i place să stea în frig, darămite să mai poată face şi artă în condiţii potrivnice, Teatrul Muzical „Nae Leonard” a scos la licitaţie, pe SEAP, la sfârşitul săptămânii trecute, un contract pentru achiziţionarea unei centrale termice pe gaze cu o capacitate de 497 de KW…

Aleşii locali au dat undă verde / Tunelul pe sub Dunăre ar putea fi realizat din fonduri europene

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Aleşii locali au votat ieri, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind tunelul pe sub Dunăre, propus de primarul Marius Stan. Ei au aprobat studiul de prefezabilitate făcut de firma elveţiană Basler&Hofmann AG şi au fost de acord cu angajarea fondurilor care vor fi necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent…

Afaceriştii din Wuhan sosesc, astăzi, la Galaţi

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Reprezentanţii Camerei de Comerţ din Wuhan sunt aşteptaţi, astăzi, în jurul orei 11.00, să sosească la sediul Camerei de Comerţ din Galaţi. După cum v-am informat încă din luna noiembrie, şefii celor două asociaţii vor relua parteneriatul economic Wuhan - Galaţi, după ce relaţiile dintre cele două organisme au fost…

Apostila va putea fi verificată online / Două milioane de lei pentru eficienţă şi securitate

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Gălăţenii plecaţi peste hotare vor putea vizualiza online apostilele eliberate de către Prefectura Galaţi „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, un proiect de peste două milioane de lei, finanţat din fonduri europene şi implementat de Ministerul Afacerilor Interne la nivelul instituţiilor prefectului,…

Absurd de Galaţi / "Capcanele" lucrărilor publice

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, unde o lucrare începe prin a fi ceva şi se încheie cu mult mai târziu decât era programat, prin a fi cu totul altceva! Şi situaţiile de acest gen abundă, nu alta! Iată de exemplu asfaltarea străzii Brăilei, din vară, din zona Potcoava de…

Primarul Marius Stan: "Dacă gălăţenii nu-şi plătesc întreţinerea, după Sărbători oraşul rămâne fără căldură!"

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Faptul că Guvernul a alocat zece milioane de lei pentru căldura gălăţenilor, iar alte 15 milioane de lei s-au alocat de la bugetul local pentru agent termic, nu înseamnă că oraşul a scăpat de grija facturii la întreţinere. Conform Apaterm, dacă până pe 15 ianuarie nu se strâng 18 milioane…

Şase firme se bat pe contractul de canalizare şi asfaltare de pe strada Rizer

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
După mai multe sesizări privind refulările şi obturările de la reţeaua de canalizare de pe strada Rizer, aceasta urmează să fie modernizată * Societatea Bodo Invest SRL Iaşi a proiectat lucrările de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, dar şi a carosabilului şi a trotuarelor * Şase ofertanţi se…

Controlul calităţii efectuat de cetăţeni

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
În contextul în care în ultimul an au fost reabilitate mai multe artere a municipiului Galaţi, am întrebat cetăţenii oraşului ce părere au despre calitatea lucrărilor edilitare, respectiv sunt aceste lucrări bine realizate sau lasă de dorit. Iată ce ne-au răspuns:Georgeta Marga: „Nu sunt de calitate. Imediat ce au fost…

Până la votarea bugetului pe 2014: Facilităţi prelungite în transportul de persoane

Scris de Joi, 12 Decembrie 2013
Până la aprobarea bugetului local pe anul 2014, aleşii locali au hotărât să menţină facilităţile acordate la transportul public cu mijloacele Transurb. Astfel, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor beneficia de 30 de călătorii gratuite pe bază de bilet, pensionarii care au înregistrat venituri din pensie sub…

Doi candidaţi pentru un loc: Resmeriţă şi Capră, pe listele europarlamentare

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
PDL Galaţi are două candidaturi depuse pentru alegerile europarlamentare, respectiv preşedintele PDL, Doruleţ Resmeriţă, şi Mihai Capră. „Vom rămâne, probabil, doar cu una, cea care va primi susţinerea euroregiunii. Cred că cea mai bună variantă rămâne domnul Capră”, a declarat Resmeriţă. Potrivit acestuia, după o întâlnire a euroregiunii va fi…

Conferintă despre viitorul Dunării / Primarul Marius Stan a fost la Viena

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Timp de două zile, luni şi marţi, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, s-a aflat la Viena, unde a participat la conferinţa „Construirea viitorului urban în Regiunea Dunării”. Printre prezenţele notabile la acest eveniment s-au numărat primarul oraşului Ulm, Ivo Gonner, care este preşedintele Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene, Milan Ftácnik,…

Gala Premiilor PNL: Primarul Sibiului, Klaus Johannis, vine la Galaţi

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Liberalii gălăţeni premiază din nou, ca în fiecare an, rezultatele excepţionale la învăţătură, performanţa în cultură, sport, afaceri, tineret şi mass-media dar şi implicarea socială. Biroul Politic Municipal al PNL Galaţi organizează vineri, 13 decembrie, începând de la ora 17.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Gala Premiilor PNL, eveniment ajuns…

Salcâmi cu economie / Cât a costat pepiniera Consiliului Judeţului Galaţi

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat a cheltuit 11 bani pentru fiecare dintre puieţii de salcâm plantaţi în pepiniera proprie. „Aici au intrat costurile pentru arat, prăşit, seminţele şi întreţinerea lor, chiria terenului”, ne-a declarat directorul serviciului din subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, Vali Viorel Sandu. Potrivit directorului, pentru…

Alegeri la PDL Galaţi: Noua conducere democrat-liberală

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Noua componenţă a Biroului Permanent Judeţean al PDL Galaţi, stabilită prin vot la alegerile interne ce au avut loc sâmbătă, 7 decembrie, a fost prezentată, marţi, de preşedintele PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă. Astfel, în noua echipă de conducere, prim-vicepreşedinţi sunt Ion Ştefan şi Iulian Nicuşor Aramă, secretar general este Constantin…

INTERVIU cu Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi: "Vrem să punem lucrurile pe roate"

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
* Declară noul prefect al Galaţiului, Dorin Otrocol, într-un interviu în exclusivitate acordat ziarului "Viaţa liberă" Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit despre relaţia Galaţi-Brăila, tot mai tensionată, dar şi despre obiectivele sale în perioada următoare. - Ce v-a determinat să reveniţi la malul Dunării, după aproximativ patru ani petrecuţi…

Concursuri reluate după Bobotează / Primăria face angajări şi în 2014

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Lunea viitoare, pe 16 decembrie, are loc ultimul concurs din acest an organizat de Primăria Galaţi, pentru ocuparea funcţiei de consilier la compartimentul de Gestiune a Evidenţei Patrimoniale. În schimb, imediat după Bobotează, pe 7 ianuarie, Primăria va relua recrutările de personal. În acea zi sunt programate probele scrise pentru…

Licitaţie eşuată / Nimeni nu vrea să deszăpezească Galaţiul

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
Nici măcar o societate comercială din Galaţi sau din afara judeţului nu şi-a manifestat dorinţa de a acţiona pe drumurile judeţene, în această iarnă, pentru deszăpezire. Licitaţia privind prevenirea şi combaterea lunecuşului şi înzăpezirii pe drumurile judeţene s-a încheiat, luni, dar fără niciun rezultat.Pentru că nu a avut nici măcar…

Pe surse: Chebac va prelua conducerea UNPR Galaţi în cursul acestei săptămâni

Scris de Miercuri, 11 Decembrie 2013
În cursul acestei săptămâni, potrivit unor surse, deputatul Eugen Chebac va prelua conducerea UNPR Galaţi, în fruntea căreia se află, în prezent, Dan Dobrea. Contactaţi, niciunul dintre cei doi progresişti nu a confirmat. „Dacă se va întâmpla ceva, va fi anunţat la momentul potrivit”, ne-a declarat Dan Dobrea. Surse din…

Pe strada Brăilei: Avarie la conducta de aerisire a Apă Canal

Scris de Marți, 10 Decembrie 2013
Marţi, pe strada Brăilei, în zona scuarului central, în zona Telefoanelor, societatea Apă Canal s-a confruntat cu o avarie la conducta de aerisire, dar fără a fi afectată alimentarea cu apă. „Montăm o vană, facem un cămin de aerisire”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al societăţii Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

COMUNICAT DE PRESĂ / PNL susţine legea privind finanţarea primei intabulări a terenurilor agricole

Scris de Marți, 10 Decembrie 2013
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a adoptat ieri, 09.12.2013 un proiect important de Lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare susţinerea îndeplinirii, în limita a 400 lei per proprietate, a formalităţilor prevăzute de Legea cadastrului şi…
Pagina 270 din 428