Nelu Pascu, un pictor al contrastelor cromatice șocante. Artiști gălățeni din diaspora

Nelu Pascu, un pictor al contrastelor cromatice șocante. Artiști gălățeni din diaspora
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Pictorul gălățean Nelu Pascu, stabilit în Italia, un artist cu o biografie comparabilă cu a lui Panait Istrati sau Constantin Brâncuşi, se bucură astăzi de o notorietate deosebită în țara de adopție și nu numai

Artistul s-a născut pe 6 decembrie 1963, în comuna Cosmeşti. După absolvirea Liceului Industrial Nr. 3 din Galaţi, a lucrat ca sudor la Combinatul Siderurgic. Chemarea către artă a făcut ca în puţinul timp liber să ia lecţii de desen şi culoare în atelierele pictorilor gălăţeni David Sava şi Gheorghe Miron. S-a bucurat, de asemenea, de prietenia şi îndrumările lui Ioan Tudor şi Sterică Bădălan.

După o primă expoziţie deschisă la Librăria "Central", în 1995, dându-şi seama că posibilităţile de afirmare ale unui pictor autodidact sunt reduse în România, a părăsit ţara şi s-a stabilit în Italia, mai întâi la Padova, iar apoi, din 2008, la Milano. În Peninsulă, în paralel cu munci care nu aveau nimic în comun cu arta (confecţioner de fotolii, preparator de brânză, lustruitor de metale, descărcător de camioane etc.), a continuat pe cont propriu aprofundarea picturii. Modelul de muncă şi dăruire i-a fost Vincent van Gogh, cu care astăzi critica italiană de specialitate îl compară uneori. A întâmpinat multe obstacole, a dus-o foarte greu, a locuit într-o casă părăsită.

Întâlnirea care i-a schimbat viaţa

Într-o bună zi, a avut norocul să fie descoperit şi remarcat de Renzo Spagnoli, unul dintre vechii şi marii galerişti ai Florenţei. Întâlnirea cu acesta i-a schimbat total viaţa. Lucrările au început să i se vândă, permiţându-i să trăiască numai din pictură. Cota tablourilor sale a crescut considerabil. Şi-a organizat mai multe expoziţii personale, la Padova, Vicenza, Bologna, Veneţia, Florența, Udine, Palermo, Roma, iar în România, la Cluj-Napoca. În acelaşi timp, a participat la expoziţii colective deschise în Italia, România, Grecia, SUA. Dragostea şi respectul pentru Van Gogh l-au determinat să meargă şi să picteze pe urmele acestuia, la Arles şi Saint-Rémy. În august 2007 a fost prezent în Tabăra de creaţie "Arta ca viaţă", ediţia a IV-a, organizată de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, iar în aprilie 2009, aceeaşi instituţie i-a găzduit expoziţia "Visul culorilor", deschisă împreună cu o altă plasticiană de origine română stabilită în Italia, Cristina Lefter. Atunci a venit în Galaţi şi colecţionarul Renzo Spagnoli. Nelu Pascu are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Franţa, Elveția, Germania, Spania, Suedia şi SUA.

Artistul român şi-a câştigat o reputaţie deosebită în Italia. Criticul de artă Giovanni Faccenda i-a dedicat şi un prim album monografic: "Nelu Pascu, Colori come stati d’animo" (2005). În 2009, i s-a tipărit, în condiţii grafice excelente, un voluminos catalog-album ("Nelu Pascu - fabbricanti di colori"), prefaţat de Giovanni Faccenda şi Alan Jones, cuprinzând în cea mai mare parte lucrările prezente în expoziţia de la Galaţi. De asemenea, în 2011, a apărut cartea "Nelu Pascu - viața pentru pictură", scrisă de Daniela Ambrosio, autoarea făcând pentru documentare și o vizită în România, inclusiv în locurile natale ale pictorului.

Numărul colecționarilor care-i vor tablourile, în creştere

Repertoriul creaţiei lui Nelu Pascu este divers şi cuprinde naturi statice, flori, peisaje, portrete, nuduri, compoziţii, obiecte. Cu aceeaşi fervoare cultivă atât pictura figurativă, cât şi pe cea abstractă. Artistul utilizează o cromatică bazată pe contraste puternice, şocante. Materia picturală este aşezată din abundenţă în straturi groase. Adesea, mai ales în compoziţiile abstracte, ea formează o masă compactă, saturată, cu reliefuri şi basoreliefuri ce ies pregnant în evidenţă. Tablourile cu flori sunt adevărate simfonii cromatice. Fondurile sunt mozaicate sau alcătuite din dreptunghiuri verticale de alb, roşu aprins şi negru. Uneori suprafeţele de galben sunt armonizate cu oranj, ocru şi roşu cadmiu. Coloristica exaltată exprimă vitalitate, energie, optimism, robusteţe sufletească şi spirituală. Peisajele, redând apusuri ale zilelor de vară, nocturne, arbori, aspecte ale anotimpurilor de primăvară şi toamnă, nopţi feerice de iarnă, secvenţe marine, montane sau urbanistice, arbori, poduri arcuite peste oglinda apelor etc. reţin prin spaţiul vast, prin construirea ingenioasă a planurilor, prin bogăţia vegetaţiei, toate redate într-o coloristică luminoasă, strălucitoare, vibrantă, în care intuim plăcerea cu care pictează artistul şi bucuria pe care o trăieşte în faţa crâmpeielor de natură imortalizate pe pânză. Portretele de femei au în ele frumuseţea şi prospeţimea vârstei adolescentine, dar şi concentrarea şi frământările adulţilor. Compoziţiile aflate sub semnul picturii abstracte se impun prin cromatica de maximă intensitate, şocantă, materia picturală (ulei sau acrilice), distribuită din abundență, fiind exaltată până la violenţă. Există în aceste tablouri o ritmică şi un dinamism de mare efect al petelor de culoare, grafisme de mare subtilitate.

Notorietatea pe care Nelu Pascu o cunoaște atât în Italia, cât și în alte țări, faptul că tablourile îi sunt achiziționate, la prețuri destul de consistente, demonstrează că arta compatriotului nostru este valoroasă, place şi este tot mai mare numărul iubitorilor de frumos și al colecționarilor care vor să posede tablouri semnate de artist. Succesul și prețuirea pictorului nu pot decât să ne bucure. Ele sunt confirmarea unui talent autentic și rezultatul unei munci desfășurate uneori până la epuizare și uitare de sine (în 20 de ani, artistul a creat peste 5.000 de tablouri).

Citit 3217 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Aprilie 2024 23:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.