Deşi Ana Porgras s-a retras din activitatea competiţională la numai 18 ani, chiar înaintea Jocurilor Olimpice din această vară, medaliile sale mondiale rămân peste timp în tezaurul valorilor gălăţene.
S-a născut pe 18 decembrie 1993, la Galaţi, şi a făcut primii paşi în gimnastică în oraşul natal, sub îndrumarea antrenorilor Agripina şi Paul Gâlea. Chiar dacă i-au furat în mare parte copilăria, antrenamentele din sala de gimnastică aveau să-i aducă Anei, câţiva ani mai târziu, succese pe care puţini sportivi reuşesc să le obţină. Prima medalie a venit la 10 ani, la un concurs intern, desfăşurat la Buzău, iar perspectiva de a ajunge în vârful ierarhiilor mondiale a determinat-o să accepte mutarea la Oneşti şi, apoi, la Deva, unde şcolile de gimnastică ofereau condiţii mult superioare sălii cu saltele rupte de la Galaţi.
Primul mare succes a fost medalia de aur obţinută la bârnă în cadrul Campionatelor Mondiale de juniori din 2008, de la Clermont-Ferrand. Din păcate, finalul junioratului a fost marcat de o accidentare serioasă, pentru care a fost nevoită să suporte o operaţie la genunchi, astfel că a ratat participarea la Europenele de seniori din 2009. La Mondialele de la Londra, din acelaşi an, a repurtat primul succes ca senioară, câştigând medalia de bronz la paralele. Europenele din anul următor au fost şi ele parţial ratate, tot din cauza unei accidentări. Şi-a luat însă revanşa câteva luni mai târziu, când la Mondialele de la Rotterdam s-a clasat prima la bârnă, aducând României primul titlu mondial după nouă ani de pauză.
În 2011 a obţinut al treilea titlu consecutiv de campioană a României, dar participarea la competiţiile internaţionale nu i-a mai adus nicio clasare pe podium. O serie de accidentări şi o atmosferă la lot care se pare că nu prea îi era pe plac au determinat-o în ianuarie 2012 să-şi anunţe retragerea din gimnastică, deşi până la Olimpiadă mai erau doar câteva luni.
În afara titlului mondial şi a celorlalte medalii obţinute, Ana Porgras a fost remarcată şi ca o adevărată regină a eleganţei, care le amintea tuturor de perioada de glorie a gimnasticii, în care nu erau punctate doar execuţiile tehnice... Iar Nadia Comăneci o considera, în 2010, o adevărată urmaşă a sa, anticipând titlul mondial pe care Ana avea să-l cucerească în acel an.
În 2009, Galaţiul a răsplătit-o pe cea mai mare stea a gimnasticii gălăţene cu titlul de Cetăţean de Onoare, iar un an mai târziu i s-a promis un apartament, intenţie care însă nu a fost materializată.
