Pictor de valoare europeană, fondator al unui curent artistic, Gheorghe Petraşcu s-a născut la Tecuci, pe 20 noiembrie 1872, într-o familie cu tradiţii culturale. Şi-a manifestat din copilărie înclinaţiile artistice, astfel că după ce a absolvit gimnaziul în localitatea natală a fost trimis să studieze la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, tânărul Petraşcu a primit o bursă de specializare în străinătate. După o scurtă perioadă petrecută la Munchen, a ajuns la Paris, unde s-a înscris la celebra Academie Julian, unde a studiat între 1898 şi 1902.
În anul 1900 a deschis, la Ateneul Român, prima sa expoziţie personală, prilej pentru pentru scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea (primar al Bucureştiului, la acea vreme) şi Alexandru Vlahuţă să-l remarce şi să-i cumpere câte o lucrare. A pus bazele societăţii „Tinerimea artistică”, alături de alţi câţiva români cu studii la Paris.
A continuat să picteze cu pasiune, atât în ţară (adesea pe malul Siretului, la Coasta Lupei, comuna Nicoreşti, unde avea un atelier de vară), cât şi în străinătate (Franţa, Spania şi Italia), peisajele sale veneţiene fiind extrem de apreciate şi reuşind să-l impună în galeria marilor pictori europeni din perioada interbelică.
A avut numerose expoziţii personale, în special în Capială, de referinţă fiind cele două retrospective găzduite de Sala Dalles în 1936 şi 1940. A participat de mai multe ori la Bienala de la Veneţia şi a fost recompensat cu marele premiu al Expoziţiilor Internaţionale de la Barcelona (1929) şi Paris (1938).
În 1936 a fost ales membru al Academiei Române, fiind primul pictor devenit academician. În 1940 s-a pensionat din funcţia de director al Pinacotecii Statului, pe care o ocupa din 1929, după ce din 1914 fusese custode.
În 1942 s-a îmbolnăvit şi nu a mai reuşit să picteze, participând la diverse expoziţii doar cu lucrări mai vechi. A murit la Bucureşti, pe 1 mai 1949.
